Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

În toamna acestui an, va fi inaugurat Muzeul Copiilor din București

Avatar

Publicat

in

Muzeul Copiilor, spaţiu expoziţional educativ, creativ şi inovativ, va fi înfiinţat în Bucureşti, pe bulevardul Decebal, iar inaugurarea lui este programată să aibă loc în toamna acestui an potrivit news.ro.

Iniţiativa, se arată într-un comunicat remis News.ro, a aparţinut primarului general Gabriela Firea. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi hotărârea privind înfiinţarea, în Capitală, a acestei instituţii.

Gabriela Firea a transmis: „Deschidem în această toamnă Muzeul Copiilor. În această perioadă de vară se va organiza un concurs de soluţii şi vom avea şi noi în Bucureşti un muzeu interactiv, digitalizat, cu zone de creativitate şi de interacţiune între cei mici şi tot ceea ce se va întâmpla în ansamblu la acest muzeu”.

Ea a precizat că muzeul este dedicat elevilor şi preşcolarilor din întreaga ţară.

„Proiectul are o puternică componentă multimedia şi de interactivitate, însă utilizează mijlocele tehnologice ca instrument de învăţare şi nu ca scop în sine”, a adăugat ea.

Adresa Muzeului Copiilor va fi Bd. Decebal Nr. 11 şi va avea o suprafaţă de 1.800 mp. El va fi preluat de PROEDUS de la de la AFI, insituţia care administrează spaţiul în prezent.

„Muzeul va fi un spaţiu expoziţional educativ, creativ şi inovativ în care cei mici îşi pot exersa talentul şi creativitatea sau îşi pot petrece timpul liber într-un mod util şi distractiv, în acelaşi timp”, a mai spus Firea.

Biletul de acces va fi subvenţionat, pentru a fi accesibil pentru o categorie cât mai mare de copii.

Muzeul Copiilor va fi strucurat pe secţiuni tematice – artă şi cultură, ştiinţe, geografie, istoria oraşului, tehnologie/ inovaţie şi gastronomie – în care vor fi organizate expoziţii interactive, diverse evenimente, lecţii deschise şi întâlniri cu artişti.

o Secţiunea artă şi cultură va cuprinde expoziţii de costume de teatru, de machete scenografice, de instrumente muzicale/ creaţie grafică live, cu ajutorul instrumentelor digitale / ateliere de desen, de teatru, de scriere creativă / Mini-studio de înregistrări;

o Secţiunea ştiinţe: expoziţii digitale sau instalaţii interactive de explorare a mediului înconjurător / Mini-laborator de experimente
chimice/fizice;

o Secţiunea geografie: Harta interactivă a României şi/sau a lumii – copiii interacţionează şi află mai multe despre: formele de relief, climat specific, ţări, capitale, oraşe etc. / Spaţiu de jocuri de cultură generală (boardgames) despre geografia României şi a lumii;

o Secţiunea istoria oraşului: Expoziţie digitală interactivă – Bucureştiul de ieri şi de azi / Instalaţie video de construire a unui oraş
virtual / Carte interactivă – povestea oraşului, de la legenda lui Bucur până în zilele noastre / Puzzle digital cu imagini din Bucureşti / Ateliere
de introducere în istoria Bucureştiului;

o Secţiunea tehnologie/inovaţie: Instalaţii luminoase interactive pentru copii / Ateliere de modelaj 3D, video design etc. / Imprimantă 3D;

o Secţiunea gastronomie: Colţ interactiv amenajat ca supermarket/ bucătărie – care ajută copiii să înveţe despre alimente şi
despre mâncatul sănătos / Ateliere de gătit pentru copii, sau de nutriţie pentru părinţi şi copii.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Violeta Alexandru, mesaj în forță: ‘Vom corecta toate populismele, toate legile călcate în picioare de PSD’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele PNL București, Violeta Alexandru a declarat că ”PSD se bucură dacă noi eșuăm și dacă nu ducem la îndeplinire programele de sprijin pe care le-am iniţiat. Primul scop este să corectăm toată această avalanșă de amendamente care au făcut acte normative ale Guvernului să fie inaplicabile”.

„În primul rând vom corecta toate populismele, toate legile călcate în picioare de PSD. Sprijinul pentru mediul de afaceri, pentru păstrarea locurilor de muncă anul viitor are nevoie de corectarea tuturor populismelor cu care PSD a tratat iniţiativele guvernamentale. Primul nostru obiectiv este să ne asigurăm că din Parlament toate deciziile guvernamentale beneficiază de sprijinul necesar ca să putem ajuta în continuare atât antreprenorii cât şi românii să-şi păstreze locurile de muncă.

În activitatea mea la minister m-am lovit aproape zilnic de o atitudine a PSD menită efectiv să submineze, să facă programele guvernamentale de sprijin pentru antreprenori şi pentru angajaţi să nu funcţioneze. PSD se bucură dacă noi eşuăm şi dacă nu ducem la îndeplinire programele de sprijin pe care le-am iniţiat. Primul scop este să corectăm toată această avalanşă de amendamente care au făcut acte normative ale Guvernului să fie inaplicabile”, a spus Violeta Alexandru într-o conferinţă de presă.

Al doilea obiectiv al PNL Bucureşti este să asigure în Bucureşti şi în marile municipii cadrul legal pentru a creşte calitatea vieţii.

„Ne propunem să iniţiem un pachet de norme care să ajute bucureştenii să acceseze servicii de calitate, indiferent de sectorul în care locuiesc. Nu este normal ca între sectoarele Capitalei calitatea şi costul serviciilor de utilitate publică să difere atât de mult. (…) În al doilea rând ne preocupă să sprijinim părinţii care doresc să revină la serviciu până la perioada de doi ani de creştere a copiilor. Şi, în acest sens, pentru că ştim că ceea ce lipseşte este infrastructura, dincolo de sprijinul financiar, vom iniţia în primele luni un proiect care să sprijine angajatorii cu peste 50 de angajaţi să dezvolte în incinta companiilor sau instituţiilor spaţii de creşe pentru copiii angajaţilor. (…) Este o măsură care va ajuta atât părinţii cât şi administraţia în soluţiile limitate pe care le are de construire de creşe în centrul Capitalei, în zonele populate în care de fapt lucrează părinţii”, a explicat liderul PNL Bucureşti.

Al treilea obiectiv pe care liberalii şi-l propun pentru următoarea legislatură este acela de a sprijini din Guvern toate proiectele de digitalizare a României.

„România şi Bucureştiul cu precădere trebuie să se modernizeze. Digitalizarea, folosirea tehnologiei pentru accesarea facilă a serviciilor publice nu este doar un obiectiv guvernamental. Ca Guvernul să poată să dezvolte toată infrastructura prin care cetăţenii să fie la un click distanţă faţă de serviciile publice trebuie să existe sprijin în Parlament şi ne asumăm ca toate iniţiativele care prevăd hârtii, documente, tot felul de alte lucruri clasice pe hârtie să fie simplificate, modernizate şi înlocuite cu serviciile electronice care să faciliteze accesul oamenilor la servicii de calitate”, a spus ministrul Muncii, care a adăugat că măsura răspunde şi solicitărilor mediului de afaceri.

PNL Bucureşti îşi propune totodată să sprijine educaţia tinerilor, în acest sens urmând să fie depus un proiect de lege privind susţinerea Bacalaureatului internaţional, astfel încât tinerii să fie compatibili cu sistemele de învăţământ din străinătate, inclusiv pe o componentă de voluntariat care se va dezvolta în şcolile din România, conform agerpres.ro.

Un alt obiectiv „major” al PNL Bucureşti se referă la revizuirea Constituţiei.

„Constituţia României are nevoie să fie modernizată. (…) Ne angajăm să contribuim inclusiv pentru punerea în aplicare a Referendumului iniţiat de preşedintele României în 2019. Desigur, prin juriştii care sunt membri ai echipei PNL Bucureşti, ne vom implica în proiecte care să vizeze reformarea CCR. (…) Duminică, pe 6 decembrie, bucureştenii au de făcut o opţiune între o echipă decisă să lucreze cu primarul general pentru dezvoltare Capitalei şi o gaşcă care, după ce a pus Capitala pe butuci, după ce a falimentat-o, vrea să se mute în Parlament şi să se bucure de imunitate.

Are de ales cel care merge la vot în Bucureşti între o echipă de oameni serioşi, aparţinând unui PNL Bucureşti reformat, schimbat, care şi-a recunoscut greşelile şi care şi le-a corectat, şi o gaşcă ce se ocupă de excursii la Monaco, de cumpărat diamante, de jignit, de folosit banii publici pentru propriile interese. Opţiunea de vot va determina covârşitor dezvoltarea acestui oraş şi mă adresez tuturor bucureştenilor care îşi iubesc oraşul să facă o opţiune pentru binele Capitalei”, a concluzionat liderul PNL Bucureşti.

Citește și:

‘Fără penali’? USR-PLUS vrea să-l trimită în Parlament pe fratele unui condamnat pentru proxenetism

Vești bune de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS): Analizele și investigațiile medicale, decontate de stat oriunde în țară

EXCLUSIV De ce a fost decorată asistenta lui Marcel Vela: Se află în spatele campaniilor majore desfășurate pe timp de pandemie

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Gabriela Firea: Ca senator de Bucureşti voi continua extinderea ‘Programului de fertilizare in vitro’ de la Capitală, în întreaga țară

Avatar

Publicat

in

De

„Dragostea nu moare niciodată! Ea ne dă speranţa în ziua de mâine. Chiar şi în vreme de război sanitar!”, spunea Gabriela Firea în vara acestui an când anunţa naşterea celui de-al 400-lea copil, prin programul “FIV- O şansă pentru cuplurile infertile”. De atunci, numărul bebeluşilor a depăşit cu mult cifra de 500. 

Când aţi demarat proiect  “FIV- O şansă pentru cuplurile infertile”, un proiect unic în România?

Gabriela Firea:  Este un program iniţiat de mine, în 2018. “O șansă pentru cuplurile infertile” este un proiect care a înregistrat un succes neaşteptat. Programul FIV 1 – “O șansă pentru cuplurile infertile” l-am demarat în în urmă cu doi ani, cu sprijinul Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) şi a avut 1000 de locuri disponibile. Pentru că proiectul a fost bine primite de cuplurile dornice de a avea un copil, am decis să continui proiectul şi să dăm astfel posibilitatea cât mai multor familii să aibă copii. Aşa a apărut FIV 2, cu o durată de 2 ani şi 2.000 de locuri disponibile, dublu față de programul FIV 1. 

Obiectivul proiectului l-a reprezentat încă de la început creșterea natalității în rândul populației pe raza Municipiului București, prin acordarea unui sprijin financiar pentru 3.000 de cupluri pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro. Vorbim aici de ambele proiecte – FIV 1 şi FIV 2.

V-aţi gândit să extindeţi acest program şi la nivel naţional?

Gabriela Firea: Răspunsul meu este DA. Pot să anunţ acum, că în calitate de viitor senator de Bucureşti voi propune extinderea „Programului de fertilizare in vitro” de la Capitală, în întreaga țară. Voi iniţia împreună cu colegii mei din PSD un proiect de lege prin care cuplurile infertile din întreaga țară să poată obține gratuit o procedură de fertilizare in vitro, care să le ofere șansa de a avea un copil. Vom face o analiză completă la nivelul fiecărui judeţ şi vom anunţa cât de curând şi sursele de finanţare ale proiectului. 

Practic, ce înseamnă acest ajutor financiar şi ce trebuie să ştie cuplurile care doresc să se înscrie în acest program?

Gabriela Firea:  Pentru a face parte din program, cuplurile trebuie să aibă un diagnostic de afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, primit de la un medic specialist în obstetric – ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi în reproducere umana asistată medical. În cazul proiectului iniţiat de mine la Primăria Capitalei, sprijinul financiar era acordat sub forma a doua vouchere FIV: un voucher în valoare de 4.600 de lei pentru tratamentul medicamentos  şi un voucher în valoare de 9.200 de lei pentru proceduri medicale. 

Voucherele FIV pot fi folosite în farmacii şi unităţi sanitare publice şi private acreditate de Agenţia Naţională de Transplant pentru fertilizare în vitro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend