Conecteaza-te cu noi

Administratie

În perioada în care e nevoie de stabilitate, RĂZBOI TOTAL pentru ŞEFIA FISCULUI argeşean ! 

Publicat

in

De aproape douã sãptãmâni, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş mai are director. Asta pentru cã mai-marii de la Bucureşti se bâlbâie să clarifice situaţia, timoraţi fiind de numele băgate pe sub nas de politicieni mai mari, sau mai mici. Ȋn aceste condiţii, Lucreţiu Tudor, pânã de curând şef al instituţiei, stã pe tuşã iar activitatea fiscului argeşean este afectată. Asta pentru că una din taberele politicie din ineriorul PSD Argeş, pierde vremea pe la Bucureşti în incercarea de a promova un personaj enigmatic, mânat de ambiţia de a prelua şefia Finanţelor Argeş. Posibilul înlocuitor al lui Lucreţiu Tudor se dorşte a fi Dumitru Braia, fost şef la Finanţe Argeş, cel care în ultimul timp a fost adjunct la Teleorman. Da, da, la Teleroman, pe „moşia” lui Dragnea! Inutl să mai spunem că Braia a râvnit la funcţia din Argeş încã de pre vremea când lui Lucreţiu Tudor îi expiraserã primele 6 luni dupã numirea în funcţie. Dar cum Braia are ceva legãturi cu Teleormanul, cel mai probabil şi cu Liviu Dragnea, acesta este susţinut şi de anumite persoane din PSD Argeş al căror nume se ştiu bine.
„Este o mizerie ce se întâmplă”
Departe de noi gândul de a pune sub semnul îndoielii competenţele lui Dumitru Braia, mai ales că are o experinţă mare in ceea ce priveste finanţele publice, e impardonabil însă, faptul că PSD ţine Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în aer, fără un şef care să o conducă în această perioadă delicată. Vineri, la conferinţa de presã a PSD Argreş, primarul Cornel Ionicã aminti despre situaţia absurdã care se petrece la Finanţe Argeş pentru cã greii vor debarcarea lui Lucreţiu Tudor, un tânãr profesionist care a fãcut performanţã în funcţie. “Este o mizerie ce se întâmpla cu băiatul acesta la Finanțe. Este un băiat pregătit și a ajuns bătaia de joc al unuia și al altuia. Unul vrea să pună pe unul, altul pe altul… Domnul Tudor este un profesionist.”, a declarat Ionicã. Nici Gentea nu este deloc încântat de ceea ce se petrece la AJFP Argeş, susţinînd că „Nu este normal sa pui șef la o instituție de asemenea calibru un director numit din 6 in 6 luni. Trebuie rezolvată aceasta situație”, a adaugat Gentea.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Cât costă cazările pe litoral și care sunt vedetele care fac bani din aceste afaceri?

Publicat

in

Cazările pe litoral sunt mereu o afacere profitabilă în această perioadă, motiv pentru care o mare parte dintre artiștii și influencerii din România oferă turiștilor cazare pe litorlalul românesc.

Cu toate că nu au avut foarte multă activitate în ultima perioadă în profesia lor de artiști (cântăreți, de exemplu), o mare parte dintre personalitățile publice din România au o afacere diferită pe litoral.

De exemplu, Mihai Trăistariu are șase apartamente în Mamaia Nord pe care le oferă în regim hotelier, la prețul de 100 euro, pe noapte. „Toate au bucătărie completă, frigider, mașină de spălat, fier de călcat, feon, internet gratuit, aer condiționat, TV. Sunt apartamente de tip studio, deci garsoniere mari, de 46 metri pătrați. Balconul e și el mare, de 8 metri pătrați. E gândit ca o terasă, ca turiștii să poată bea cafeaua în liniște sau chiar să ia masa pe terasă. Apartamentele sunt noi-nouțe, curate și elegante și au fost inaugurate abia săptămâna trecută”, a spus Mihai Trăistariu pentru Pro TV.

Fostul soț al lui Alice Peneacă, Bobby Păunescu, are o afacere profitabilă în Mamaia cu apartamente de lux. Caelia Residence e un ansamblu de locuințe exclusiviste, aflat chiar pe plajă.

Și Gică Hagi deține în Mamaia hotelul Iaki. O noapte de cazare la hotelul lui Hagi costă de la 970 de lei, pentru o cameră dublă cu pat matrimonial și mic dejun inclus.

Vila pe care o deține înstațiunea 2 Mai, actorul de 81 de ani, Alexandru Arșinel, o oferă cu totul spre închiriere vara, în sezonul estival.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

C-AȘA-I LEGEA ! În Argeș, 21 SUSPECȚI DE COVID au fost EXTERNAȚI LA CERERE din spital sau eliberați din carantină

Publicat

in

De

După ce CCR a stabilit ca internarea si carantina obligatorie nu pot să fie impuse prin ordin de ministru, cei suspecți de COVID 19 sau asimptomaticii testati pozitiv, au avut dreptul sa ceara externarea din spital sau părăsirea carantinei la cerere, pe propria semnătură. Potrivit informatiilor, in Argeș, până la această oră, nu mai putin de 21 argeseni care erau internati sau izolati in carantina au facut cerere pentru a părăsi spitalul sau locul de carantinare. Prefectul a confirmat acest lucru in jurul pranzalui, dar pentru 17 argeseni care figurau pana la acea ora in documentele oficiale. Acesta a precizat ca legea trebuie respectată în acord cu deciziile CCR și a punctat faptul ca toti cei care au fost eliberați din spital sau carantina, reprezinta un motiv de ingrijorare, chiar daca este vorba doar de persoane asimptomatice sau persoane cu forme usoare de infectie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend