Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

În ciuda unor critici, Dan Barna vede în PNL un partener natural: ‘Premisele pentru o viitoare colaborare sunt bune, dacă există bună-credinţă’

Publicat

in

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că, în proporţie de 90%, viitoarea guvernare va fi una de coaliţie şi partenerul natural al partidului este PNL, menţionând că premisele pentru o viitoare colaborare sunt “bune”, dacă există “bună-credinţă”.

“Înţelegem foarte bine contextul actual şi ştim că, în proporţie de 90%, viitoarea guvernare va fi una de coaliţie. Partenerul natural este PNL şi asta înţeleg şi liberalii, în ciuda atacurilor nesfârşite pe care le lansează la adresa noastră. Ceea ce refuză să înţeleagă liberalii este că, ori de câte ori i-am criticat, am făcut-o de pe poziţiile pe care ei înşişi le îmbrăţişaseră în timpul regimului Dragnea. În acele zile, PNL nu a ezitat să preia de la USR teme, idei şi retorică. Nu ne-am supărat niciodată, ba chiar îi încurajăm să o facă în continuare. Scopul nostru comun e să facem o Românie mai bună, nu să punem drepturi de autor pe interesul naţional”, a susţinut Barna, pentru Digi 24.

Publicitate

El a arătat că cele două partide pot colabora, menţionând că au un candidat comun la Bucureşti “cu şanse”, iar în Parlament liberalii au beneficiat de voturile USR “când ideile au fost bune”.

BREAKING – 191 de noi cazuri de coronavirus: aproape 13.000 de oameni s-au vindecat

“Premisele pentru o viitoare colaborare sunt bune, dacă există bună-credinţă. La Bucureşti avem un candidat comun cu şanse importante să pună capăt feudalismului ruşinos impus de administraţia Firea-Pandele şi să întoarcă oraşul cu faţa spre civilizaţie şi secolul XXI. Se poate colabora şi suntem, probabil, obligaţi să o facem, dacă nu vrem să asistăm neputincioşi la o întoarcere rapidă a PSD la putere. Asta e ceva ce nici electoratul userist, nici cel penelist nu ne va ierta vreodată”, a subliniat liderul USR.

El a afirmat că responsabilitatea pentru preluarea guvernării după alegeri “aparţine” USR şi “nicio justificare nu va fi acceptată în caz de eşec”.

“Până atunci noi vom continua, indiferent de supărările câte unui baron local ajuns în Parlament sau mirările comentatorilor politici, să ne respectăm mandatul de opoziţie responsabilă. Vom critica când e de criticat, vom sprijini când e de sprijinit şi vom continua să fim USR. Independenţi şi hotărâţi să rămânem pe drumul nostru”, a adăugat Barna.

Ludovic Orban dă asigurări că decizia Renault nu va afecta România: ‘Nu își va restrânge activitatea și nici nu va face concedieri’

Potrivit lui Barna, USR refuză să se aşeze “în rama” care i se repartizează, “adică aceea a unui partid mai mic care să se pună la remorca celor mari”.

“Modele, cel puţin la stânga, sunt destule – ajunge doar să vă uitaţi la aglomeraţia de mini-PSD-uri din Parlament care se activează în momentele esenţiale. Există şi pe dreapta aşa ceva – ajunge doar să vă uitaţi la oamenii pe care actuala guvernare i-a plasat prin diverse instituţii publice. Nu sunt toţi membri PNL. Carnetele de partid sunt diverse. Niciunul nu e de la USR”, a mai susţinut Barna.

Potrivit acestuia, “USR nu a primit, vreodată, vreo invitaţie de a se alătura guvernării, nici pe uşa din faţă, nici pe uşa din spate”, iar, dacă ar fi existat, ar fi exclus “din start orice înţelegere secretă privind funcţiile din administraţia publică”.

“A accede cu orice preţ şi în orice condiţii acolo ar însemna să repetam 30 de ani de greşeli. Şi atunci care ar mai fi diferenţa dintre noi şi ceilalţi?”, a menţionat Dan Barna, care a completat că, încă de la înfiinţare, USR a enunţat “clar” câteva principii care stau la baza activităţii sale: “competenţă în guvernare, responsabilitate, meritocraţie”.

“Pe lângă principii universal valabile, ne-am făcut o promisiune: să nu uităm niciodată de unde am plecat”, a spus liderul USR.

În opinia sa, USR va consolida împreună cu PLUS “o alianţă de succes”, mergând spre “o previzibilă şi necesară fuziune”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Thibault Tamas, legitimat la Montpellier, a fost testat pozitiv cu coronavirus şi este în carantină la domiciliu

Publicat

in

De

Fotbalistul în vârstă de 19 ani Thibault Tamas, legitimat la Montpellier, a fost testat pozitiv cu coronavirus şi este în carantină la domiciliu, informează L’Equipe.

Tamas l-a alertat pe medicul echipei după ce a avut dureri la cap, la gât şi febră. El a început tratamentul acasă şi se simte acum mai bine.

Publicitate

De la Montpellier au fost testaţi pozitiv cu coronavirus anterior şi Junior Sambia şi Mihailo Ristic.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Zvonuri terifiante în Filipine: poliția i-ar putea lua cu forța din case pe pacienții din carantină; Guvernul calmează populația

Publicat

in

De

Guvernul din Filipine a încercat miercuri să calmeze temerile că oamenii infectaţi cu coronavirusul de tip nou vor fi scoşi cu forţa din casele lor de poliţişti veniţi să verifice pacienţii în carantină la domiciliu, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Citește și:VIDEO – Anchetă în Germania, după ce o politiciană de extremă-dreaptă a acoperit un bust al lui Karl Marx

Publicitate

Purtătorul de cuvânt prezidenţial Harry Roque a explicat că planul guvernamental ca pacienţii cu COVID-19 să fie vizitaţi în timp ce se află acasă în carantină face parte din eforturile de a creşte “trasabilitatea” virusului pentru a-i ţine sub control răspândirea.

Lucrătorii sanitari vor gestiona “transferul voluntar al pacienţilor pozitivi la COVID din casele lor în facilităţi de carantină guvernamentale”, a spus responsabilul filipinez.

Poliţia va oferi asistenţă pentru transportul pacienţilor şi implementarea localizată a carantinei, a adăugat acesta.

La originea preocupărilor s-a aflat o declaraţie de marţi a secretarului internelor Eduardo Ano, care a spus că “poliţia, cu ajutorul unităţilor guvernamentale locale, va merge din casă şi în casă şi îi vom duce pe pacienţi în facilităţi de izolare pentru COVID”.

Militanţii pentru drepturile omului au avertizat că planul guvernului ar putea duce la abuzuri tip “tokhang”, referire la arestările arbitrare şi violente, precum şi la presupusele asasinate extrajudiciare comise în contextul războiului administraţiei preşedintelui Rodrigo Duterte cu drogurile.

Ministerul filipinez al Sănătăţii a raportat miercuri 1392 de infectări suplimentare cu coronavirus, ceea ce ridică bilanţul total înregistrat până acum în arhipelag la 58.850, în timp ce numărul deceselor a ajuns în total la 1.614 (+11 de la ultimul anunţ).

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend