Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

În capitala norvegiană Oslo au fost reimpuse măsuri de semi-izolare

Avatar

Publicat

in

În capitala Norvegiei Oslo vor fi reimpuse mai multe măsuri de semi-izolare, între care închiderea restaurantelor şi a magazinelor neesenţiale, în faţa creşterii cazurilor legate de tulpina engleză, a anunţat duminică primarul capitalei norvegiene, relatează AFP preluat de agerpres.

Măsurile, care se aplică de marţi până cel puţin la 15 martie dar vizează pentru moment doar municipalitatea Oslo, includ şi o recomandare pentru evitarea întâlnirilor şi a vizitelor la domiciliu, precum şi noi restricţii în licee.
În cadrul unei conferinţe de presă, primarul din Oslo, Raymond Johansen, le-a cerut locuitorilor să facă acest nou efort. ”Ştiu că cer mult”, a spus el, descriind situaţia drept o ”izolare socială” pentru a reduce nivelul de contagiune.

În plus faţă de măsurile în vigoare în Norvegia, Oslo a aplicat deja o semi-izolare la sfârşitul lunii ianuarie după detectarea unui focar al tulpinii engleze într-o localitate vecină, dar măsurile au fost ridicate.

Tulpina engleză reprezintă de acum mai mult de 50% din cazurile depistate, potrivit autorităţilor locale.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Românii cred că Vlad Voiculescu este victima propriei persoane (sondaj CURS)

Avatar

Publicat

in

De

Vlad Voiculescu a fost demis miercuri 14 aprilie din funcția de ministru al Sănătății. Imediat a fost declanșată o criză guvernamentală de proporții. USR/PLUS au considerat mișcarea premierului Florin Cîțu a fi o mare ofensă și au decis retragerea sprijinului politic. De partea lor liberalii și-au susținut premierul, dar au evitat o confruntare directă cu aliații lor deocamdată.

Din cel mai recent sondaj al CURS (Centrul de Sociologie Urbană și Regională) reiese faptul că românii îl consideră în majoritate vinovat chiar pe ministrul revocat din fruntea Ministerului Sănătății. Întrebați ”Cine este principalul vinovat pentru criza politică declanșată de demiterea ministrului sănătății, Vlad Voiculescu?”, 30% din respondenți îl consideră chiar pe Vlad Voiculescu ca fiind principalul vinovat, urmat de PNL cu 17%, USR/PLUS cu 16%, și PNL și USR/PLUS 15%, Opoziția 13%, președintele Klaus Iohannis 6%.

content-image

METODOLOGIE

Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste

Volumul eşantionului: 1107 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%

Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt neponderate

Perioada de realizare: 14-17 aprilie, 2021

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

CUTREMUR în fotbal! 12 mari cluburi vor să abandoneze Liga Campionilor și să facă o Superligă privată

Avatar

Publicat

in

De

Juventus, AC Milan, Manchester United, Liverpool, Real Madrid și Barcelona s-au pus de acord pentru înființarea unei noi competiții: Super Liga Europei, care ar urma să înceapă din 2022 și să fie sprijinită financiar de JP Morgan, bancă de investiții, anunță gsp.ro.

Prestigioasa publicație The New York Times anunță că unele dintre cele mai bogate și cunoscute cluburi de fotbal din lume au convenit, în principiu, să participe la o nouă competiție europeană, care ar duce economia sportului la un alt nivel.

Conform sursei citate, giganții Europei ar urma să-și anunțe public planurile privind Super Liga Europei până luni. Motivul? UEFA va promulga săptămâna viitoare modificările pe care Champions League urmează să le adopte din 2024, iar astfel mișcarea de branding a forului condus de Aleksander Ceferin va fi umbrită.

Cel puțin 12 echipe și-au asumat statutul de cluburi-fondatoare, între care cele 6 grupări de tradiție de mai sus – venite din Italia, Anglia și Spania.

Se încearcă negocierea și cu alte formații de renume, precum Bayern, Dortmund sau PSG, care nu se arată încă dornice să părăsească Champions League, o competiție ce urmează să fie serios zdruncinată.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend