Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

În Argeș, 250 de poliţişti pe străzi pentru prevenirea și combaterea COVID – 350 mașini verificate și 1350 cetățeni

Publicat

in

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

40 de acțiuni punctuale au fost desfăşurate în ziua precedentă, (din care 37 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și polițişti locali), fiind verificate 272 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Aproape 250 de poliţişti şi de poliţişti locali au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării normelor legale specifice stării de alertă, generată de creşterea numărului de persoane dignosticate cu coronavirus. Au fost vizate în special zonele aglomerate, centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, precum şi localurile publice şi alte locaţii în care s-ar putea desfăşura evenimente private, a căror desfăşurare nu este permisă în această perioadă dificilă.

De asemenea, 346 de autovehicule au fost verificate, din care 105 mijloace de transport în comun. Totodată, din totalul celor 2.061 de persoane verificate, un număr de 1.333 de persoane au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.250 de lei. Dintre acestea, 184 de sancţiuni, în valoare de 23.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată, ca urmare a nerespectării măsurii izolării, iar șapte sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).

Nu a respectat măsura izolării

În ziua de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 33 de ani, din comuna Călinești, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.I. Argeș.

În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au desfășurat activități pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului, în zona de competență, în special în zona piețelor, complexelor comerciale și operatorilor economici din zona centrală a municipiul Pitești. Au fost verificate 9 societăți comerciale și 11 mijloace de transport în comun, precum și 107 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;

În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au desfășurat activități pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului, dar și pentru prevenirea comerțului ilegal de produse alimentare si nealimentare, în Piața Gavana, ocazie cu care au fost verificați 15 agenți economici, nefiind constatate nereguli.
De asemenea, polițiștii, împreună cu polițiștii locali au verificat 12 mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea prevederilor Legii55/2020, nefiind constatate nereguli.

În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au desfășurat activități de verificare, privind respectarea prevederilor legale în vigoare, în zona piețelor, centrelor comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun din zona de competență.
Au fost verificate 15 societăți comerciale și 9 mijloace de transport în comun, fiind aplicate un număr de 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție.

În ziua de 10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Pitești, au desfășurat activități de verificare, privind respectarea prevederilor legale în vigoare, în zona piețelor, centrelor comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun din zona de competență.
Au fost verificate 14 societăți comerciale și mijloace de transport în comun, fiind aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție.
Totodată polițiștii din cadrul secției au desfășurat activități de prevenire, prin care au adus la cunoștință agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să conștientizeze atât angajații, cât și clienții, cu privire la importanța purtării măștii de protecție.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private și cu privire la deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00 și să nu se expună la riscuri.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere de la lege.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

VIDEO – CULTURĂ DE CANNABIS, DESCOPERITĂ DE POLIȚIȘTI ÎN ARGEȘ

Publicat

in

La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele unui bărbat bănuit că deține droguri de risc.

În urma perchezițiilor efectuate în localitățile Pitești și Oarja, la locuințele bărbatului, au fost descoperite mai multe plante de cannabis, fragmente de substanță vegetală, precum și instalații artizanale de creștere a plantelor, instrumente de prelucrare și de cântărire.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna martie a.c. până în prezent, acesta ar fi comercializat cannabis în județ.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, iar după administrarea probatoriului, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de 30 iulie a.c., Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vești importante! Românii care vor folosi documente false de vaccinare COVID-19 sau testare riscă să ajungă după gratii

Publicat

in

De

Mare atenție pentru toți cei care încearcă să folosească adeverințe false de vaccinare, de trecere prin boală sau certificate digitale COVID-19, care nu sunt autentice! Riscă să răspundă penal și să ajungă după gratii.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a atras atenția recent că au fost deschise 16 dosare penale pentru infracțiunea de fals și uz de fals pentru tot atâția cetățeni care au prezentat, pe Aeroportul din Iași, reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) adeverințe de vindecare eliberate de autoritățile engleze ce erau falsificate.

Conform unui comunicat al MAI, polițiștii români au fost sesizați cu privire la faptul că, în ultima perioadă de timp, medici din cadrul DSP Iași, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au constatat că o parte a cetățenilor ce revin în România din Marea Britanie și, în special, persoanele care aveau plecarea de pe Aeroportul Luton, prezintă o adeverință eliberată de autoritățile engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de COVID-19. Pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30 mai 2021, considerând prin acest lucru că actele sunt falsificate.

În urma unei acțiuni efectuate ulterior sesizări făcute de DSP Iași, s-a descoperit, la un zbor dinspre aeroportul Luton, că, dintre cei 44 de pasageri, 11 aveau adeverințe false și au recunoscut acest lucru.

În acest context, MAI reamintește că falsul și uzul de fals, fie că este vorba de adeverințe de vindecare sau de certificatele digitale COVID-19, constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani.

Aceeași infracțiune o săvârșesc și cei care folosesc o adeverință falsă de vaccinare sau de trecere prin boală, în format fizic sau electronic, pentru a intra la diverse evenimente sau localuri.

Codul penal român are un capitol întreg dedicat falsului în înscrisuri. Prima infracțiune din șir este chiar falsul material în înscrisuri oficiale: „falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani” (iar tentativa se pedepsește). Așadar, o pedeapsă între șase luni și trei ani pentru cei care își fabrică adeverințele false.

Doar că în Codul penal se sancționează și uzul de fals, iar cel care a contrafăcut singur adeverința, pe care apoi a și folosit-o, va răspunde și pentru falsificare, și pentru folosire. Uzul de fals înseamnă folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă (penală, nu contravențională), când înscrisul este oficial, cum e cazul adeverinței de vaccinare. Dacă falsul a fost făcut de altcineva, cel care s-a folosit de adeverința falsă va răspunde doar pentru uz de fals, conform Avocatnet.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend