Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

În 2022, salariul minim pentru studii superioare dispare! SURSE: ‘La negocieri, nu a mai fost acceptat’

Publicat

in

Începând cu luna ianuarie a anului 2022, salariul minim brut pe economie va crește la 2.550 de lei. Această majorare va desființa, practic, salariul minim pentru studii superioare, a cărui valoare brută este de 2.350 de lei.

Conform informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, în urma negocierilor dintre PNL și PSD, salariul minim pentru studii superioare nu a mai fost acceptat. Social-democrații ar fi vrut ca acesta să fie păstrat, însă s-au lovit de refuzul liberalilor. De altfel, de când au preluat frâiele guvernării, liberalii nu au susținut această idee.

În 2021, Guvernul PNL-USR-UDMR a decis înghețarea salariului minim pentru studii superioare la 2.350 de lei. Anterior, și Guvernul Orban luase această decizie.

Nu poate exista salariu minim, decât un singur salariu minim. Conceptul de salariu minim este fundamentat, astfel încât nu poţi să ai mai multe forme de salariu minim”, a afirmat, în toamna anului 2019, Ludovic Orban, premierul de la acea vreme.

Practic, din anul 2019, de când a fost introdus de PSD, valoarea salariul minim pentru studii superioare a rămas aceeași: 2.350 de lei.

Salariul minim brut crește, de la 1 ianuarie 2022, la 2.550 de lei

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1071/2021, salariul de bază minim brut va crește la 2.550 de lei.

Asta înseamnă că salariul minim net va fi de 1.524 lei.

Articolul 1

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră.

Articolul 2

La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 13 ianuarie 2021, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu”, se precizează în HG 1.071.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Se confirmă informația publicată de Bugetul.ro! Guvernul Ciucă a uns un nou șef la ANPC

Publicat

in

De

La 24 decembrie 2021, Bugetul.ro dezvăluia, în exclusivitate, că premierul Nicolae Ciucă ar urma să umble la șefia ANPC, anume că vicepreședintele  cu atribuții de președinte al ANPC, Mihai Culeafă, ar putea să fie înlocuit de la butoane.

Mihai Culeafă ar urma să fie schimbat de la vârful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au spus surse politice, pentru Bugetul.ro, scriam AICI.

Iată că astăzi s-a confirmat dezvăluirea făcută de Bugetul.ro, în luna decembrie, și lui Mihai Culeafă i s-au luat atribuțiile de președinte al ANPC.

La conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost instalat Horia Constantinescu, fost președinte ANPC.

Vezi și SURSE O posibilă ‘execuție’ pregătită de premierul Nicolae Ciucă! Resetarea negocierilor dintre PNL și PSD schimbă situația la vârful ANPC

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Horia-Miron Constantinescu se numește în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, se precizează într-o decizie semnată de prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Horia Miron Constantinescu a mai fost șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Guvernul Dăncilă, în anul 2019.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Avocatul părinților Raisei confirmă dezvăluirea Bugetul.ro! În urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi lovit-o cu piciorul să vadă dacă mai trăiește

Publicat

in

De

Adrian Cuculis, avocatul părinților Raisei, a participat astăzi la audierile agentului Constantin Popescu, cel care a accidentat mortal o copilă pe trecerea de pietoni.

Popescu le-a povestit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cum s-a produs accidentul din Bucureștii Noi, în urma căruia o fată de 11 ani a murit, iar prietena ei a fost accidentată grav.

La ieșirea de la audieri, avocatul părinților Raisei a dezvăluit ce le-a declarat polițistul procurorilor.

Conform lui Cuculis, a fost confirmată dezvăluirea făcută de Bugetul.ro, anume că, în urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi verificat cu piciorul dacă fetița mai trăiește.

Vezi și Înregistrarea care confirmă informația publicată, în exclusivitate, de Bugetul.ro! Polițistul a înclinat fetița pe o parte, după ce a sunat la 112

Totodată, Constantin Popescu nu era într-o misiune de urgență, era o misiune banală. Mai mult, polițistul nici nu și-a dat seama că au fost două victime, ci a aflat de acest lucru ulterior.

„Declaraţia este foarte scurtă, să zicem că are o filă A4, pe faţă, nu şi verso. A afirmat că în ziua respectivă nu se afla în misiune, trebuie să spunem lucrul acesta, era o misiune banală, toţi poliţiştii sunt în misiune în fiecare zi. Girofarul îl avea pornit, atenţie, pentru că voia să se asigure că este vizibil, astea au fost declaraţiile lui. Şi sigur că, nu în ultimul rând, în momentul în care a produs accidentul respectiv, el spune în continuare că pur şi simplu nu a văzut nimic, nici măcar nu şi-a dat seama (..) nu şi-a dat seama că au fost două victime, ci i-a fost atrasă atenţia”, a declarat Adrian Cuculis, conform Romaniatv.net.

Agentul a spus că nu a lovit-o pe Raisa cu bocancul, ci a strijinit trupul fetei conform indicaţiilor primite la telefon de la operatorul de la 112.

Vezi și EXCLUSIV Răsturnare de situație! În urma apelului la 112, polițistul ar fi sprijinit copila pe picior și nu ar fi verificat cu piciorul dacă mai trăiește

Politiştul a recunoscut că, după accident, a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.

Duminică, Bugetul.ro v-a prezentat o analiză la rece a cazului minorei accidentate mortal de un polițist, pe o trecere de pietoni din Sectorul 1 al Capitalei.

Vezi și SURSE Fragment din discuția pe care polițistul a purtat-o cu operatorul 112: ‘Ce să-i fac? Ce să-i fac? – Să nu stea pe spate!’

Conform informațiilor prezentate de Bugetul.ro, în urma apelului la 112, operatorul aflat la celălalt capăt al firului i-ar fi transmis polițistului să nu țină copila pe spate, ci să o încline pe partea stângă.

Mai mult, potrivit surselor Bugetul.ro, tânărul agent încadrat din sursă externă i s-ar fi destăinuit unui coleg că a sprijinit-o pe picior. ATENȚIE! Polițistul ar fi sprijinit copila pe picior, după ce ar fi întors-o cu mâinile.

Informația a fost confirmată, ulterior, de apelul la 112 apărut în spațiul public, iar acum de declarațiile făcute de agentul Constantin Popescu.

Joi, 13 ianuarie, Poliția Capitalei a transmis că polițistul implicat în accidentul din Bucureștii Noi s-a aplecat asupra victimei pentru a vedea în ce stare se află, apoi a accesat telefonul mobil, apelând serviciul 112.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend