Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Impresarul lui Robert Lewandowski face SCANDAL, după ce Lionel Messi a câştigat Balonul de Aur: ‘Trofeul îi aparţine lui Robert Lewandowski. El îl merita’

Publicat

in

Iranianul Pini Zahavi, impresarul lui Robert Lewandowski, a afirmat că atacantul de la Bayern Munchen merita să câştige Balonul de Aur, în locul lui Lionel Messi.

„Toate felicitările pentru Lionel Messi: un jucător impresionant şi o legendă eternă. Dar Balonul de Aur din 2021 nu îi aparţine. Nu de această dată. Balonul de Aur îi aparţine lui Robert Lewandowski. El îl merita”, a spus Zahavi, conform lefigaro.fr.

Jucătorul echipei Paris Saint-Germain, Lionel Messi, a câştigat Balonul de Aur, luni seară, acesta fiind al şaptelea trofeu pentru el, scrie news.ro.

Robert Lewandowski (Bayern Munchen) a câştigat trofeul de atacantul anului, iar Gianluigi Donnarumma (PSG, fost la AC Milan) a fost desemnat cel mai bun portar.

În clasamentul per total, polonezul Lewandowski a fost pe 2, iar italianul Jorginho a fost pe 3.

Messi este câştigător cu Argentina în acest an al Copei America.

Marele rival al lui Messi, Cristiano Ronaldo, a ocupat locul 6 în acest clasament.

Unul dintre favoriţi, Karim Benzema, de la Real Madrid, a fost pe locul 4.

Titlul de cel mai bun club al anului a revenit celor de la Chelsea.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Operatorii de jocuri de noroc online s-au încăierat în Austria

Publicat

in

De

​​În ultimele zile, un articol dintr-un ziar național a șocat peisajul jocurilor de noroc din Austria: reforma jocurilor de noroc a fost amânată, în mod deliberat, pentru a favoriza operatorul parțial de stat Casinos Austria.

Joacă responsabil!Foto: playresponsibly.ro

Asociația Austriacă pentru Pariuri și Jocuri de Noroc (OVWG) a profitat de oportunitatea pentru a-și susține apelul de reformare a legii existente privind jocurile de noroc printr-un sistem de licențe pentru jocuri de noroc.

Citește mai mult pe playresponsibly.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Taipeiul e pe un butoi cu pulbere! ‘China utilizează exerciţiile pentru a pregăti o invazie în Taiwan’ – ministrul taiwanez de externe

Publicat

in

De

China utilizează manevrele militare pe care le-a lansat în urmă cu şase zile în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor Congresului SUA Nancy Pelosi în Taiwan drept pretext pentru a se pregăti de o invazie în insula ce se autoguvernează în mod democratic, a avertizat marţi ministrul taiwanez de externe, citat de Reuters şi AFP.

Taiwanul revendicat de China drept teritoriu al său nu se va lăsa intimidat, în pofida faptului că Beijingul îşi continuă exerciţiile militare în Strâmtoarea Taiwan, trecând în mod repetat linia de demarcaţie neoficială, a declarat Joseph Wu într-o conferinţă de presă la Taipei.

„China utilizează exerciţiile pentru a pregăti o invazie în Taiwan”, a insistat Wu, lansând un apel la sprijin internaţional pentru a „proteja pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”. „Au loc exerciţii militare la scară largă, lansări de rachete, precum şi atacuri cibernetice, o campanie de dezinformare şi de coerciţie economică într-o tentativă de a slăbi moralul populaţiei în Taiwan”, a continuat el, informează Agerpres.

Declaraţiile ministrului taiwanez de externe intervin pe fondul escaladării tensiunilor militare după prelungirea luni a exerciţiilor chineze, cele mai mari vreodată în jurul insulei, care trebuiau să se încheie duminică, manevre ce au cuprins lansări de rachete balistice şi simulări de atacuri maritime şi aeriene în spaţiul aerian şi maritim din jurul Taiwanului.

Comandamentul chinez din teatrul de operaţiuni Est a anunţat luni că va desfăşura noi exerciţii militare comune antisubmarin şi de asalt maritim, confirmând temerile unor analişti din domeniul securităţii şi diplomaţi că Beijingul va menţine presiunea asupra Taiwanului.

După plecarea preşedintei Camerei Reprezentanţilor de la Taipei vineri, China a renunţat, de asemenea, la unele linii de comunicare cu SUA, inclusiv discuţii între comandanţii militari la nivel înalt şi convorbiri despre schimbările climatice.

Taiwanul a început marţi propriile exerciţii cu tiruri de artilerie cu muniţie reală, simulând acţiuni de apărare a insulei împotriva unei posibile invazii chineze în sudul comitatului Pingtung (sud).

Un reporter AFP în teren a constatat că operaţiunile taiwaneze au început la scurt timp după 04:00 GMT, cu tiruri de rachete de semnalizare şi de artilerie. Exerciţiul s-a încheiat în jurul orei 01:30 GMT, a declarat Lou Woei-jye, un purtător de cuvânt al Corpului 8 al armatei taiwaneze.

Exerciţiile, a căror a doua etapă este prevăzută pentru joi, implică desfăşurarea mai multor sute de soldaţi şi a aproximativ 40 de obuziere, a indicat armata taiwaneză, citată de agenţia franceză de presă.

Lou a asigurat luni că exerciţiile Taiwanului au fost programate dinainte şi nu reprezintă un răspuns la manevrele chineze în curs de desfăşurare.

De altfel, insula organizează în mod regulat exerciţii militare care simulează o ripostă la o posibilă invazie chineză. Cele mai recente datează de luna trecută, când a exersat respingerea atacurilor dinspre mare într-o ‘operaţiune de interceptare comună’. Acestea au fost cele mai mari exerciţii ale sale anuale, notează AFP.

Preşedintele american Joe Biden, în primele sale comentarii publice referitor la această problemă de la vizita dnei Pelosi, a declarat luni că este îngrijorat de acţiunile Chinei în regiune, dar nu şi în ceea ce priveşte Taiwanul.

‘Mă îngrijorează că se mişcă atât de mult’, a spus Biden reporterilor în Delaware, referitor la China. ‘Dar nu cred că vor face mai mult decât atât’.

Un înalt responsabil al Pentagonului a spus că Washingtonul îşi menţine o evaluare anterioară conform căreia Beijingul nu va încerca să invadeze Taiwanul în următorii doi ani.

Armata americană va continua să navigheze prin Strâmtoarea Taiwan în săptămânile următoare, a indicat Colin Kahl, subsecretarul american al apărării pentru afaceri politice.

China nu a exclus niciodată să ia Taiwanul cu forţa, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, potrivit căruia China desfăşoară exerciţii militare obişnuite ‘în apele noastre’ într-un mod deschis, transparent şi profesionist, adăugând că Taiwanul face parte din China, notează Reuters.

China consideră Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, drept una din provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunifice cu restul teritoriului său continental de la sfârşitul războiului civil (1949).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend