Conecteaza-te cu noi

POLITICA

Ieri, 10 promisiuni ale ministrului transporturilor si şefimii PSD din Argeş – DN 73 C, Câmpulung – Curtea de Argeş, lăsat la coadă

Publicat

in

– Pentru ruşinea de drum dintre Curtea de Arges si Campulung Ministerul Transporturilor va încerca să emită o Hotărâre de Guvern astfel încât această investiție să poată fi prinsă în bugetul de stat pe 2019.

Vineri, 13 iulie 2018, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a făcut o vizită oficială în județul Argeș. Împreună cu președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, senatorul Șerban Valeca, senatorul Gheorghe Marin, prefectul Emilian Dragnea, primarii de municipii și conducerea Secției Naționale de Drumuri Argeș au purtat discuții ce au vizat prioritățile infrastructurii din județul nostru.  Astfel, s-a discutat legat de:

# Centura de Vest a municipiului Pitești, legătura dintre drumul expres Pitești – Craiova și viitoarea Autostradă Pitești – Sibiu. Aici s-au găsit soluții pentru revizuirea vechilor studii de fezabilitate din fondurile Companiei Naționale de Drumuri iar începând cu 2019, pe fonduri europene, să se realizeze proiectarea și execuția;

# Construirea celui de-al doilea pod peste râul Argeș, Mărăcineni – Pitești. Pentru acest proiect, în două săptămâni, Ministerul Transporturilor va oferi o soluție privind posibilitățile de finanțare;

# Covor asfaltic pe DN73C, de la intrarea spre Uzina Dacia până la Valea Stânii. Direcția Națională de Drumuri are în proiectare acest segment de drum;

# Relocarea sensului giratoriu de pe DN73 spre Mioveni. Proiectul se află deja în licitație;

# Autostrada Pitești – Sibiu. Sectoarele 1 și 5 ale autostrăzii pentru execuție au fost lansate la licitaţie, semnarea contractelor pentru construcţia lor fiind însă condiţionată de către consultatul Comisiei Europeane de obținerea autorizației de Mediu. Se speră ca, până la sfârșitul lunii septembrie, să se obțină și autorizațiile de Mediu, astfel încât Sectoarele 1 și 5 să poată fi contractate. La Sectorul 4, studiul de fezabilitate va fi gata la sfârșitul anului, iar pentru Sectoarele 2 și 3 urmează a mai avea loc o întâlnire între specialiștii în foraje din partea consultantului Comisie Europene și specialiștii români;

# Podul de pe DN7, la intrarea în Topoloveni, pod unde în urmă cu 2 ani accesul pietonal s-a prăbușit. Pentru acest proiect în 30 de zile va fi făcută o expertiză pentru a se vedea dacă actualul pod poate fi consolidat sau trebuie construit un nou pod;

# DN 7C, Transfăgărășan. A fost scos la licitație Studiul de fezabilitate pentru a se constata dacă există posibilitatea prelungirii perioadei de funcționare, însă nu s-a prezentat nimeni. Urmează ca licitația să fie reluată;

# Finalizarea construcției celor 5 podețe pe DN73, Pitești – Câmpulung. Lucrarea are ca termen de finalizare sfârșitul acestui an;

#  Podul de la Poiana Lacului. A fost scos la licitație, s-a semnat un contract cu firma care a câștigat licitația, însă firma aceasta nu a depus încă garanția financiară. Pentru a face acest lucru i s-a mai dat un termen de 30 de zile, altfel licitația va fi reluată;

# DN 73 C, Câmpulung – Curtea de Argeș. Compania Națională de Drumuri va realiza o lucrare privind indicatorii tehnico-economici iar Ministerul Transporturilor va încerca să emită o Hotărâre de Guvern astfel încât această investiție să poată fi prinsă în bugetul de stat pe 2019.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Vești bune! Guvernul va acorda ajutoare în bani pentru minerii disponibilizaţi de la CE Oltenia şi Hunedoara

Publicat

in

De

Guvernul României a adoptat o serie de hotărâri prin care se alocă fonduri pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază angajații disponibilzați de la Complextul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara.

Este vorba despre Hotărârea privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A.

De asemenea, a fost aprobată Hotărârea privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvenţă.

„Se aprobă alocarea sumei de 6.820 mii lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în condiţiile Planului de disponibilizare, aprobat potrivit legii” şi „Se aprobă alocarea sumei de 16.137 mii lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2021 pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvenţă, în condiţiile Planului de disponibilizare, aprobat potrivit legii”, transmit reprezentanţii Ministerului Energiei.

Ministrul Virgil Popescu a precizat că pe lângă această măsură sunt în lucru planuri de investiţii care să ofere alte oportunităţi pentru acele comunităţi.

„Ne-am asumat să rezolvăm o serie de situaţii dificile, cu scopul de a produce energie curată, de a lăsa o moştenire verde viitoarelor generaţii. Dar, aşa cum am tot spus, nu facem asta ignorând soarta oamenilor de acum. Alături de colegii din Guvern am adoptat astăzi cele două hotărâri prin care alocăm fondurile pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la CEO şi CEH.   Totodată, lucrăm şi la planuri importante de investiţii pentru a oferi alte oportunităţi comunităţilor de acolo”, a declarat Virgil Popescu.

Un număr de 8.354 de angajaţi vor fi disponibilizaţi de la Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara şi de la Compania Naţională a Uraniului (CNU) şi Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNIM), din care 8.060 persoane de la cele două complexuri energetice.

Aceştia ar putea beneficia de plăţi compensatorii pentru o perioadă de până în patru ani, estimate la acest moment la suma de 915,68 milioane lei, arată un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, în luna iunie, şi citat de news.ro.

Cele patru societăţi asigură aproximativ 18.000 de locuri de muncă.

„Prezentul act normativ propune acordarea venitului lunar de completare şi a unor plăţi compensatorii, ca măsură de protecţie socială de care să beneficieze persoanele disponibilizate din companiilor afectate. Numărul estimat de persoane concediate este de 8.354, din care: 4.063 persoane – Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA (CEH); 264 persoane – Compania Naţională a Uraniului SA (CNU); 3.997 persoane – Societatea Complexul Energetic Oltenia SA (CEO); 30 persoane – Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului SA (SNIM).

Totalul cheltuielilor aferente veniturilor de completare aferente acordate pentru o perioada de până la 48 luni este estimat la acest moment la suma de 915.689.000 lei. Aceste măsuri propuse prin prezentul act normativ au în vedere interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu reglementarile interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale”, arăta nota de fundamentare.

Măsurile de protecţie socială prevăzute prin proiectul de act normativ, respectiv acordarea unui venit de completare pentru o perioadă de maximum 24 până la 48 de luni, sunt tratate ca măsuri de protecţie socială acordate de statul român, informează adevărul.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Alternativa Dreaptă propune societății românești o lege care să protejeze minorii de anumite conținuturi sexuale explicite

Publicat

in

De

Săptămâna trecută, Alternativa Dreaptă a anunțat public faptul că propune societății românești o lege care să protejeze minorii de anumite conținuturi sexuale explicite, pe care, sub o anumită vârstă, aceștia le-ar putea interpreta greșit. Este vorba despre conținuturi care influențează negativ dezvoltarea minorilor sau pe care copiii pur și simplu nu le pot discerne, existând pericolul real și nefast al creării unor confuzii grave în sistemul de valori morale, în ceea ce privește percepția naturalului, a sinelui, a relațiilor interumane și a lumii înconjurătoare.

“Am pornit de la de la această premisă, ținând cont de prevederile Constituției României, demersul legislativ al Alternativei fiind făcut cu scopul susținerii unei dezvoltări fizice și morale sănătoase a copiilor noștri, definind în consecință aria acelor conținuturi cu privire la care se impune a ne asigura că minorii nu au acces, indiferent de suportul media aferent: platforme, publicații, evenimente, curriculae ori alte acțiuni de speță.

În acest scop, de câteva zile deja, am inițiat campania de strângere de semnături pentru ca demersul nostru să poată fi pus în practică.

Ne propunem astfel, alături de cetățenii României care susțin inițiativa noastră de normalizare morală a spațiului educațional dedicat minorilor, să prevenim promovarea cu precădere în rândul acestora a

pornografiei, interzicerea punerii la dispoziția persoanelor cu vârsta sub 18 ani a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține o abatere de la identitatea de gen dobândita prin naștere, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.

În acest context, salutăm gestul altor partide de a imita, ca formă expresă de susținere admirativă a demersului Alternativei Drepte bănuim, inițiativa noastră legislativă”, se arată într-un comunicat de presă al partidului Alternativa Dreaptă

Formularul online pentru strângerea de semnături în vederea protejării minorilor de propaganda ideologică sexuală, pervers polimorfă, poate fi accesat la adresa
https://alternativadreapta.ro/proiect-legea-educatiei-morale/

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend