Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ianis Hagi și suma pentru care Glasgow Rangers îl va lăsa să plece de pe Ibrox Park

Publicat

in

Ianis Hagi se află în atenția mai multor cluburi de pe Bătrânul Continent, iar reușita de senzație contra Germaniei i-a ridicat și mai mult cota.
Într-o intervenție pentru Football Insider, Alan Hutton (fost jucător al grupării de pe Ibrox Park) a vorbit despre interesul altor formații pentru Ianis Hagi, dar și despre suma pentru care Rangers va accepta să-i dea drumul.

Conform lui Hutton (bun cunoscător al grupării scoțiene), Rangers l-ar putea ceda pe Ianis în perioada de transferuri din iarnă pentru suma de 20 de milioane de euro.

“A venit la Rangers și s-a descurcat destul de bine. Le oferă ceva diferit, este foarte bun din punct de vedere tehnic. Desigur, există unele lucruri pe care ai putea să le îmbunătățești. Sunt unele situații în care ai putea să te repliezi sau să muncești mai din greu sau lucruri de genul acesta.

Dar când arăți performanță la acest nivel, fie că o faci în Europa League sau cu naționala, vor fi oameni care te vor urmări și dori. Pentru un jucător atât de tânăr care joacă la un nivel atât de înalt, vor fi echipe care se vor aduna în jurul lui pentru semnătură.

Mereu am spus că dacă prețul va fi corect, Rangers îl va vinde. Dacă suma vehiculată, de 20 de milioane de euro, devine realitate, ea indică faptul că Rangers îl va vinde”, a spus Hutton.

În ultima perioadă s-a tot scris despre interesul celor de la AS Roma (grupare pregătită de Jose Mourinho) și Borussia Dortmund pentru internaționalul român.

De asemenea, și Sevilla l-ar fi monitorizat pe Hagi Jr.

Suma de 20 de milioane de euro este cea la care trupa pregătită de Steven Gerrard i-ar da drumul imediat lui Ianis.

Conform siteului de specialitate transfermarkt.com, Ianis Hagi este cotat la 6.5 milioane de euro.

În vârstă de 22 de ani, Ianis Hagi s-a format la Viitorul Constanța, grupare patronată și antrenată de Gică Hagi.

A trecut pe la Fiorentina (cedat pentru două milioane de euro), Genk (vândut pentru 4.5 milioane de euro), iar apoi Rangers a plătit 3.5 milioane de euro pentru a-l achiziționa de la gruparea belgiană.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Serie A: Napoli se detașează în fruntea clasamentului: 4-0 vs Lazio

Publicat

in

De

Napoli a profitat de înfrângerea suferită de AC Milan și s-a detașat în fruntea clasamentului din Serie A. Echipa antrenată de Luciano Spalletti a surclasat-o pe Lazio, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, în etapa a XIV-a a campionatului Italiei.

Golurile au fost marcate de Zielinski (‘7), Mertens (’10, ’29) şi Ruiz (’85).

Ştefan Radu a fost rezervă la oaspeţi.


Rezultatele înregistrate duminică în Serie A:

Udinese vs Genoa 0-0
AC Milan vs Sassuolo 1-3
Spezia vs Bologna 0-1
AS Roma vs Torino 1-0
Napoli vs Lazio 4-0.

Clasament Serie A:

1. Napoli (30-7 golaveraj) 35 puncte
2. AC Milan (30-18) 32
3. Inter Milano (34-15) 31
4. Atalanta (28-17) 28
5. AS Roma (24-15) 25
6. Fiorentina (21-19) 21
7. Juventus (18-16) 21
8. Lazio (25-25) 21
9. Bologna (20-24) 21 etc.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

PROTEST| Cehii nu vor să mai audă de restricții, în timp ce spitalele sunt copleșite de cazuri COVID: ‘Să ne vaccinăm ? Doar peste cadavrele voastre!’

Publicat

in

De

Mii de persoane au protestat duminică la Praga împotriva restricţiilor antiepidemice, în timp ce multe spitale din Republica Cehă au suspendat intervenţiile care nu sunt urgente pentru a face faţă uneia dintre cele mai ridicate rate din lume a înmulţirii cazurilor de COVID-19, relatează Reuters, conform AGERPRES.

Adunaţi într-un parc din centrul capitalei Praga, protestatarii purtau drapele cehe şi scandau sloganuri precum: ”Să ne vaccinăm ? Doar peste cadavrele voastre!”.
În faţa valului de infectări, care săptămâna aceasta a trecut şi de 25.000 pe zi (la o populaţie de circa 10,3 milioane), guvernul ceh în exerciţiu a declarat joi stare de urgenţă şi a înăsprit restricţiile antiepidemice, interzicând inclusiv târgurile de Crăciun, una dintre temele protestului desfăşurat duminică.

Spitalele cehe, inclusiv spitalul Motol din Praga, cel mai mare al ţării, au suspendat operaţiile planificate ce nu sunt urgente şi au limitat alte îngrijiri, după ce numărul pacienţilor COVID-19 s-a dublat în ultimele trei săptămâni, ajungând la circa 6.000.

Premierul desemnat, Petr Fiala, a îndemnat duminică populaţia să se vaccineze, în condiţiile în care numai 58,5% dintre cehi sunt vaccinaţi anti-COVID-19, faţă de media UE de 65,8%.

Îngrijorarea este amplificată şi de noua variantă sud-africană a coronavirusului, Omicron, un prim caz fiind deja confirmat în Republica Cehă.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend