Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

I-au retinut ! Oameni de afaceri din Arges – Craciun dupa gratii

Avatar

Publicat

in

Trei persoane au fost reţinute şi aproape 167.000 de lei şi 27.000 de euro au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în urma percheziţiilor efectuate în data de 19 decembrie a.c.

În urma celor 7 percheziţii domiciliare efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile cu valoare probatorie.

Totodată au fost ridicate în vederea aplicării sechestrului asigurător 166.890 de lei şi 26.280 euro.

Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 48 de ani, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca în data de 20 decembrie a.c., să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim că, luni, 19 decembrie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat 7 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Argeş.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2007 – 2010, administratorii unei societăţi comerciale din Ştefăneşti, cu ocazia construirii unor imobile, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli fictive reprezentând prestări de servicii şi achiziţii de materiale de construcţii, în valoare de 2.000.000 lei.

Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii este de 800.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Patronii de la restaurantul ,,La Cetate” au fost reținuți împreună cu un colaborator de al lor. Alin Iacob, în vârstă de 41 de ani, din Ștefănești, este unul dintre cei trei care au ajuns cu mandat la audieri, el fiind primul reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. De asemenea, cei doi frați, din Ștefănești, patroni ai restaurantului „ La Cetate”, Dobrinescu Leonard, în vârstă de 48 de ani, și Dobrinescu Marius, în vârstă de 46 de ani, au  fost reținuți. 

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Ion Cristoiu: ‘Sub conducerea lui Marcel Ciolacu, PSD a adoptat politica Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață’

Avatar

Publicat

in

De

Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu, afirmă că ”România și Bulgaria sunt surori la acceptarea MCV-ului. România și Bulgaria sunt surori în ce privește sărăcia, corupția, mizeria”.

”Despre Badea Ion s-a spus că boicotează Istoria. Eu cred că Badea Ion boicotează Istoria, pentru că ține căciula trasă pe ochi. Și astfel el nu vede ceea ce se întîmplă dincolo de fruntariile țării. Pînă nu de mult nu vedea ceea ce se întîmplă la sute de kilometri dincolo de granițe. Acum – bag seamă – nu vede nici ceea ce se întîmplă dincolo la un metru de granițele țării. Altfel nu-mi explic trecerea sub tăcere de către presă, de către clasa politică, de către oficiali a rezultatelor obținute de partidele politice la scrutinul de duminică, 4 aprilie 2021, din Bulgaria. Alegerile din Bulgaria sînt importante ca semnificație pentru România, mai mult decît alegerile din Ungaria, din Serbia, din Ucraina. Bulgaria e sora noastră în toate clasamentele europene menite a dovedi că țările din Est sînt mult în urma celor din Vest. România și Bulgaria sînt surori la acceptarea MCV-ului. România și Bulgaria sînt surori în ce privește sărăcia, corupția, mizeria.

Nu numai din acest punct de vedere alegerile din Bulgaria sînt importante pentru noi. Ele sînt importante și pentru că putem sesiza în Bulgaria o serie de întîmplări care fie le repetă pe cele din România, fie le anunță.

Așadar Partidul lui Boiko Borisov, Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), s-a clasat pe locul întîi, cu 26,18% din voturi. Pe locul doi, cu 17,66%, s-a clasat o nouă formațiune, creată în vara lui 2020, intitulată Există un Astfel de Popor! Pe locul trei, cu 14,9% s-a clasat Partidul Socialist Bulgar, corespondentul Partidului Social Democrat de la noi.

Cîteva considerații privind rezultatele din Bulgaria se impun:

1) Boiko Borisov deși are dificultăți în formarea guvernului s-a clasat totuși pe locul întîi. E de mirare pentru cine nu cunoaște situația din Bulgaria că Boiko Borisov e la putere, cu mici perioade de întrerupere, din 2009, pînă astăzi. A cîștigat pînă acum cinci alegeri parlamentare. E de mirare că a obținut acest scor în condițiile în care anul trecut el s-a confruntat cu un fel de 10 august multiplicat. Săptămîni în șir Bulgaria a fost paralizată de proteste de o violență rară, sprijinite de președintele țării și încurajate de Uniunea Europeană. În România despre aceste proteste s-a relatat pe larg deoarece păreau a imita protestele din 2017. Comparația e stupidă. Protestele din Bulgaria erau organizate împotriva unui Guvern de Centru-Dreapta, un fel de guvern PNL-USR-UDMR, și nu a unui Guvern de Stînga. Cu toate acestea Boiko Borisov nu a ajuns la pușcărie, ca Liviu Dragnea, și nici nu a pierdut alegerile. Formațiunea sa s-a clasat pe primul loc.

2) Pe locul doi (17,66%) s-a clasat un partid nou, Există un Astfel de Popor! înființat în vara lui 2020 de o vedetă de televiziune, un partid antisistem condus de un fel Dan Diaconescu mai bătrîn și cu chelie și mai bulgar decît românul Dan Diaconescu. Titlul partidului e dat de titlul unuia din cîntecele sale.

De remarcat că în alegerile din Bulgaria s-au prezentat partide cu titluri de tip lozincă: Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei, partidul lui Borisov, Există un Astfel de Popor!. O altă formațiune care a intrat în Parlament se numește „Ridică-te, Bulgaria! Mutrele mafiote, afară!” Nu cunosc atît de bine realitatea din Bulgaria pentru a explica de ce alegătorii au fost seduși de partide cu titlu de lozincă scrisă pe gard.

3) Asistăm la un eșec de proporții al Partidului Socialist Bulgar. Acest partid s-a clasat pe locul al treilea cu doar 14,9%.
De ce este șocant acest scor?
Pentru că Partidul Socialist Bulgar a fost partidul alternativă la formațiunile de Centru-Dreapta. Pînă în 2009, în diferite combinații, sau singur, Partidul Socialist Bulgar a fost la guvernare.

Te-ai fi așteptat ca Partidul Socialist Bulgar să învingă cu 60-70%. A stat atîta timp în Opoziție, din 2009, dar mai ales era de așteptat să fie beneficiarul prăbușirii GERB după mai mult de un deceniu de guvernare și al protestelor de anul trecut. Beneficiarul a fost partidul cu nume de lozincă Există un Astfel de Popor!

De ce n-a învins, dar mai ales de ce s-a clasat pe locul trei PSB? Explicația e simplă: Partidul a crezut, ca și PSD de acum, că voturile anti-Borisov vor veni în chip automat către el, fără să facă mare lucru pentru asta. Numai că voturile au mers către formațiunea nou înființată concurentă a Socialiștilor la anti-Borisov.

Pentru Partidul Social Democrat din România e o lecție însemnată. Sub conducerea lui Marcel Ciolacu, Partidul Social Democrat a adoptat politica Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Stăm sub pom cu fața în sus și la un moment dat para o să cadă în gură fără ca noi ca noi să zgîlțîim copacul.

Această credință se întemeiază pe ipoteza că, pînă în 2024, pe partea Stîngă, alternativa la Puterea de Centru-Dreapta va fi Partidul Social Democrat. Iată însă că în Bulgaria a apărut peste noapte un partid, tot la Stînga, care a luat locul PSB. Acest lucru se poate întîmpla și la noi. Pînă în 2024 mai e vreme, și în orice moment, dacă situația economică și social-politică se înrăutățește – ceea ce e sigur pe fondul dezastrului din România – să apară un partid la Stînga, poate creat chiar peste noapte, care va surclasa Partidul Social Democrat.
A luat aminte conducerea PSD la lecția din Bulgaria?!”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

CTP îl ironizează pe Florin Cîțu: ‘De la 1 iunie vine lumina. O să fie Pământul Făgăduinței ‘

Avatar

Publicat

in

De

 Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat declarația premierului privind revenirea la normalitate de la 1 iunie, ”Ce temeiuri avea premierul să spună așa ceva, în afară de cel politic? În afară de a câștiga popularitate și simpatie în fața oamenilor, după exemplul președintelui francez Macron, care înaintea lui Cîțu a făcut același lucru”.

”Domnul Cîțu ne spune că de la 1 iunie vine lumina. Până acum a fost întuneric. De la 1 iunie o să fie Pământul Făgăduinței – pentru că asta se înțelege. Domnul Cîțu spune că ne îndreptăm spre reluarea vieții normale de la 1 iunie. Atunci vreau să vă dau o știre: 1 iunie este astăzi. 1 iunie a fost ieri și 1 iunie va fi mâine. Și în toate zilele. Din clipa în care a pronunțat premierul Cîțu cuvintele „1 iunie”. Că așa e! Vă amintiți că s-a mai dat un termen de 24-48 de ore anul trecut, în legătură tot cu o relaxare – bineînțeles că ea a intrat în forță încă din secunda următoare, după pronunțarea ei. A mai așteptat cineva? Nici vorba! Oamenii au năvălit.

Același lucru, din punct de vedere psihologic, psihosocial, se întâmplă și acum. Dacă a spus 1 iunie, 1 iunie a început deja. Uitați-vă la ce se întâmplă pe 1 mai și de Paște: sunt ocupate locurile, toate, pe litoral și bănuiesc că și la munte e la fel. Deci lumea a răsuflat ușurată fiindcă a zis premierul Cîțu 1 iunie. Ce temeiuri avea premierul să spună așa ceva, în afară de cel politic? În afară de a câștiga popularitate și simpatie în fața oamenilor, după exemplul președintelui francez Macron, care înaintea lui Cîțu a făcut același lucru.

Sunt în momentul de față 5000 de infectări pe zi constant, sunt aproape 200 de morți pe zi constant. Mai mult decât atât, din pricina acestei vâlvătăi mediatice care a însoțit vaccinul AstraZeneca în ultimele trei săptămâni, oamenii nu se mai duc să facă AstraZeneca. E un fapt.

Sigur că oricâte argumente raționale aș aduce eu în legătură cu acest lucru și anume: incidența decesului din cauze trombotice în cazul vaccinului AstraZeneca este, pe plan mondial, 1 la un milion. Dacă un cetățean din țara asta trebuie să facă o operație cu anestezie generală, o situație, din păcate, foarte des întâlnită, atunci trebuie să semneze o hârtie pe proprie răspundere în care personalul medical este exonerat de răspundere în cazul în care nu te mai trezești din anestezia generală – frecvența unei astfel de situații este de 1 la 200.000 de cazuri, deci de 5 ori mai mare decât în cazul vaccinări cu AstraZeneca.

Apoi, dacă faci o astfel de operație, cu sângerare considerabilă, după aceea pericolul de tromboză există oricum. Trebuie să faci injecții cu heparină pentru a preîntâmpina cheagurile care pot să apară după o operație.

Mai e ceva, din 400.000 de vaccinuri AstraZeneca efectuate în România nu avem niciun caz, nu vorbim de cele câteva cazuri din alte țări, în România nu a fost niciunul. Această chestiune, practic, nu există, este o fantasmă. Totuși, eu îi înțeleg pe oamenii care sunt presați psihic și nu mai vor să facă AstraZeneca.

În felul ăsta sunt centre care aveau vaccinul AZ și care stau goale în clipa de față. Depinde ce vor oamenii să facă mai departe, unii încearcă să se reprogrameze cu alt vaccin, ceea ce e bine. Alții nu mai fac vaccin deloc, stau și așteaptă, ceea ce e foarte rău. Acești oameni riscă, cu gradul ăsta de infectare uriaș, riscă să facă boală. Iar probabilitatea să se infecteze și să ajungă la ATI și să ajungă la morgă e mult mai mare decât să facă o tromboză AZ inexistentă, iată, în România.

Astfel, ar trebui ca guvernul să ia măsuri, în sensul fie opririi acestor centre, pentru că n-are sens să stea goale și aceste doze să fie trimise, de pildă, Spaniei. În Spania nu au nicio problemă. Spaniolii fac coadă să se vaccineze cu AstraZeneca.

Sigur, ar mai trebui păstrate. Eu cred că după ceva timp, după ce va mai trece toată vâlvătaia asta mediatică întreținută din greu de anumite televiziuni, oamenii vor reveni, dar nu în aceeași măsură, la vaccinarea cu AstraZeneca.

Deci, iată ce se întâmplă cu vaccinarea, pentru că premierul Cîțu a legat data de 1 iunie de campania de vaccinare – 10 milioane de români vaccinați la 1 august, dar speră să aibă vreo 5 milioane la 1 iunie. Ceea ce nu e posibil matematic. Nu-ți dă decât dacă faci armetică, cum făcea un șef de la PSD. Armetica merge cu ranga, cu levierul – tragi, împingi și iese. Dar la matematică, nu. E limpede că nu are cum. Mai ales că are aceste probleme cu vaccinarea AstraZeneca și, în aceste condiții, avem ziua Înălțării – 1 iunie, să fim serioși”, a spus Cristian Tudor Popescu, notează digi24.ro

Citește și:

Diana Șoșoacă a devenit ‘Lupa în blană de oaie’ în viziunea lui CTP: ‘Jar mănâncă când vine vorba de români, acum își cere scuze Rusiei. Pentru ce?’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend