Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Hram la Manastirea Argesului – Mii de credinciosi se inchina la moastele Sf Filoteia

Publicat

in

6decembrievecerniecatedrala6În seara zilei de 6 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie la Catedrală 6decembrievecerniecatedrala7Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Procesiunea cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia a început de la Paraclisul Mînăstirii Curtea de Argeș, de unde, în sunet de clopot și 6decembrievecerniecatedrala9cântare, cler și popor, cu lumânări și rugăciuni au pornit către măreața zidire a Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

Slujba a continuat sub baldachinul aflat în fața Catedralei Arhiepiscopale, iar 6decembrievecerniecatedrala13cântările Utreniei și ale Acatistului Sfintei Mucenițe Filoteia, au întregit programul duhovnicesc al acestei zile binecuvântată de Dumnezeu.

Credincioșii s-au închinat la moaștele sfintei, înălțând rugăciuni, după care au primit ceai cald, cozonac și covrigi, oferite de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre delicata cinstire a Sfintei Filoteia de către argeșeni și de către credincioșii din toate zonele țării. Sfântulița este considerată nu numai făcătoare de minuni, ci și casnică a fiecăruia dintre noi, iar credincioșii fac rugăciuni într-o liniște absolută, împodobiți cu lumânări aprinse, ca în noaptea Învierii.

 

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Se reiau zborurile regulate! Care vor fi primele destinații

Publicat

in

De

Până atunci, Blue Air va continua să opereze zboruri la cerere și charter, în funcție de reglementările de călătorie specifice fiecărei destinații și de cererea înregistrată pentru fiecare dintre acestea. Aceste zboruri sunt parte integrantă a unui plan de adaptare la noile condiții economice, generate de restricțiile de mobilitate impuse de pandemie.

În prezent, Blue Air operează zboruri la cerere spre și dinspre Irlanda (Dublin) și zboruri în regim charter spre orice destinație, în măsura în care sunt obținute de către clienți toate aprobările de călătorie.

Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere în această perioadă, pasagerii iși pot alege destinația folosind secțiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere,  unde se vor înregistra pentru un zbor. Imediat ce restricțiile spre destinația dorită vor fi ridicate și zborul va fi activat, vor fi anunțați referitor la datele posibile pentru călătorie și pot efectua plata online.

Destinațiile acoperite, pe masură ce se ridică restricțiile, vor fi: Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franța (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florenta, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) și Suedia (Stockholm).
În plus, odată cu ridicarea restricțiilor în Italia și Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre și dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, și Trapani) și Grecia – Cipru, pe rutele Larnaca – Atena și Larnaca – Salonic.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

E ruptură în PSD! Codrin Ștefănescu a explodat: Partidul este predat la cheie

Publicat

in

De

Fost secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu a explodat la adresa actualei conduceri a social-democraților.

Codrin Ștefănescu acuză că PSD-ul „este predat la cheie unor securici care urăsc de moarte acest partid”.

„In ultima vreme suntem criticati tocmai de cei care au crezut in noi si ne-au votat! Si au dreptate, asta-i clar! Limpede ca lumina zilei. Se vede din spatiu ca PSD a devenit o penibilā anexā a PNL si a lui Iohannis. Cā suntem timizi si speriati sā nu ne supārām sefii din umbrā! Cā ne delimitām, la ordin, de toate mesaje din trecut! Cā numele Dragnea, Codrin, Olguta, Serban, Plesoianu, Nicolicea, Iordache etc., sunt interzise de noua conducere a PSD.

Cā partidul este predat la cheie unor securici care urāsc de moarte acest partid. Pucistii de ieri, scoliti in tot felul de academii secrete, noii conducātori de azi! Sunt demisi, pe bandā rulantā, toti membrii curajosi interzisi de sistem. Sunt alungate toate vocile puternice care au dat acestui partid vigoarea de altādatā. Gata! Ajunge! Parlamentarii, primarii, liderii judeteni, sutele de mii de membri ai PSD trebuie sā-si recupereze urgent partidul! Altfel, milioane de români care au votat PSD, ne vor face de ocarā! Si nu vom mai iesi printre oameni de rusine! Cā am fost lasi si i-am trādat! Eu, unul, m-am sāturat sā fiu singurul care spune lucrurilor pe nume!”, a răbunit, pe Facebook, Ștefănescu.

Vezi și

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Se rupe lanțul de iubire dintre PNL și USR. Guvernul Orban tot mai singur și fără sprijin în Parlament

Scandal de proporții pe piața medicamentelor! Nume grele precum Gigi Becali și Streinu Cercel implicați în importul de medicamente din Rusia

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend