HOROSCOP
Horoscop zilnic 25 august 2019
Publicat
acum 1 anin

Cea din urmă duminică din august vine cu 7 teste grele pentru Fecioare și Lei. În schimb datorită protecției astrale oferită de Kiron vor reuși, dacă vor înțelege ce au de făcut, să treacă cu bine peste testele la care sunt supuse.
Berbec
A venit vremea să recunoşti intervenţia salvatoare a unor prieteni în rezolvarea problemelor tale actuale. Totul s-a aşezat cu bine şi răsufli uşurat, dar dacă tot ai ajuns în acest punct, n-ar strica să scoţi în evidenţă recunoştinţa ta pentru cei care au participat alături de tine.
A fost un lucru de echipă, unirea mai multor forţe într-un unic sens, toate gravitând în jurul intereselor tale, deci nu trage succesul doar pe turta ta. Dacă au contribuit şi alţii, spune lumii cât de mult au însemnat ei pentru tine şi oferă-le şi tu ceva în schimb. Nimic nu e pe gratis!
Taur
Ceva îţi spune să nu cheltuieşti acum suma pe care ai reuşit să o aduni într-un cont de economii, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei avea nevoie exact de acea sumă.
Cineva te îmbie să cumperi ceva acum, să dai tot ce ai pe un obiect care îţi face cu ochiul, dar ar fi bine să ţii cont de multiplele piedici care te ţin pe loc, pentru că nu sunt deloc întâmplătoare. Dacă vezi că apar coincidenţe ciudate cu privire la banii de care dispui, e semn că e mai bine să-i păstrezi pentru altceva mai important în perspectivă.
Gemeni
Nu poţi avea şi întuneric şi lumină în acelaşi timp, deci va trebui să te împarţi în aşa fel încât să gestionezi extremele mai eficient. Sunt aspecte care merg excelent, pe când altele lasă mult de dorit, dar aşa e viaţa: acum eşti sus, acum eşti jos, ca o roată care se întoarce întruna.
Azi ai parte, aşadar, de un eveniment fericit care te încântă, dar fericirea aceasta are şi un preţ de plătit: un moment critic ce te supără profund. E ca şi cum ai primi şi o veste bună, dar şi una rea… cu care începi?
Rac
Ai sperat anumite gesturi de afecţiune de la cel drag, dar acesta nu prea ştie să-ţi ofere ce aştepţi de la el. Pentru că uită să-ţi dea un telefon sau să îţi aducă o floare, ai tendinţa de a-i pune la index toate micile gafele de acest fel din ultima vreme. Nu te pripi să-i arunci în cârcă vini de care nici măcar nu e conştient, pentru că e posibil ca tu să nu fii receptiv la forma în care îşi exprimă el sentimentele, nefiind cele pe care le aşteptai, dar sunt cele de care e el capabil, şi tot e ceva!
Leu
În mediul tău intim intră un musafir nepoftit a cărei prezenţă nu o agreezi deloc. Popular vorbind, nu e în toate minţile şi preferi să plece cât mai repede, pentru că ai impresia că infestează atmosfera în jurul său cu zvonuri false, cu poveşti exagerate, cu o stare de panică.
Nu că te-ar influenţa cumva – pentru că tu eşti mult prea deschis la minte ca să gândeşti negativ ca celălalt – dar această atmosferă te frustrează, te face să te închizi în tine. Fă un efort să-l ţii la distanţă pe acest intrus cu care nu poţi fi de acord: prea vede în jur doar răul, doar pericole, doar duşmani, or tu eşti mult mai optimist şi mai luminos.
Fecioară
Eşti vedeta zilei, pentru că joci rol principal în activităţile tuturor celorlalte zodii. Cine te are alături, astăzi, are numai de câştigat pentru că tu deţii o mulţime de informaţii, de resurse, de calităţi care, puse în slujba celorlalţi, îi va scoate din cele mai complicate situaţii. Eşti motor de energie, susţinător, prieten, tovarăş, îndrumător, partener, orice e nevoie, ca atare implică-te mai mult, nu sta pe margine, pentru că intervenţiile tale se vor dovedi a fi esenţiale în viaţa multor persoane. Unde pui tu mâna, se cunoaşte!
Balanță
Oboseala îţi spune cuvântul pentru că vine un moment când rişti să clachezi, pur şi simplu. Problema e că nici pe ceilalţi nu te poţi baza, se vede că şi tu şi ei sunteţi la fel de extenuaţi, de demotivaţi, şi aşteptaţi fiecare unii de la alţii o încurajare, un miracol care să vă redea cheful de muncă.
Dacă vezi că nimic nu iese nici pe cont propriu, nici în colaborare cu tovarăşii tăi de lucru, ia-ţi o zi liberă şi las-o mai moale cu planurile care necesită un consum imens de resurse. Nu ai la purtător tot ce-ţi trebuie pentru a duce la îndeplinire ce ai început.
Scorpion
Ocupă-te de azi de lucrurile mici şi neimportante pe care le-ai tot amânat în ultima vreme încât au atins un nivel care nu mai suferă amânare. Vei scăpa foarte uşor de o mulţime de fleacuri, pentru că, la urma urmei, sunt doar multe, nu şi complicate.
Concentrează-te asupra acestei liste de mărunţişuri pe care nu merită să o mai dai deoparte: curăţenia prin sertare, ordinea prin hârtii, schimbarea garderobei de sezon, corespondenţa din ultima lună, vizitele promise demult. Ce bine te vei simţi după ce le ştergi din agendă!
Săgetător
Iubirea te transformă, te face mai bun, te stimulează să evoluezi în permanenţă pentru a ajunge la perfecţiune. Altfel te comporţi cu jumătatea ta când ştii că te iubeşte aşa cum eşti, şi vrei să te descopere şi mai mult, şi mai profund, şi din alte puncte de vedere. Azi scoţi la iveală o latură a personalităţii tale pe care cel drag nu a remarcat-o înainte.
E rezultatul unui îndelungat proces de transformare personală, la care chiar el şi-a lăsat amprenta. Datorită lui, eşti alt om acum, după câteva luni sau câţiva ani de relaţie, şi simţi nevoia să-i arăţi partenerului că el e direct responsabil de ceea ce ai devenit tu în timp.
Capricorn
Coboară ştacheta pretenţiilor atunci când îţi cauţi un partener – indiferent de planul unde ai nevoie de un tovarăş: în afaceri, în muncă sau în cuplu – pentru că toţi sunteţi unici în felul vostru. Mai bine cauţi pe cineva diferit care să te completeze, chiar şi diametral opus, astfel încât relaţia voastră să se bazeze pe complementaritate, nu pe similaritate.
Te-ai plictisi repede de cineva care să-ţi semene, pentru că nu numai calităţile tale le are, ci şi defectele tale. Mult mai bun e cineva care nu are nimic în comun cu tine, ca să vă uniţi astfel forţele la un loc.
Vărsător
Azi e o zi în care trebuie să arunci o privire în urmă, ori pentru că soluţia la problema de acum se află printre amintirile sau experienţele deja acumulate, ori ai scăpat ceva din vedere care, dacă nu este adus la zi acum, poate deveni într-o zi cel mai dificil impediment ce nu te va lăsa să mergi mai departe.
Nu insista să te ocupi doar de lucruri noi, pentru că şi aspectele mai vechi au un rol în tot ceea ce te preocupă. Aminteşte-ţi ce ai uitat, verifică-ţi lista de sarcini restante, trece în revistă etapele parcurse până acum pentru a rezolva eventualele scăpări.
Pești
Ai de ce să fii mândru de tine când vezi cât de multă lume apelează la sfaturile tale. Mulţi se bazează pe capacitatea ta de a analiza corect situaţiile în care sunt ei implicaţi, pentru că ai un raţionament limpede, o judecată justă, ce se bazează pe imparţialitate şi detaşare.
Tu nu treci nimic prin prisma emoţiilor, acum, deci vei putea să le oferi o părere avizată după ce ai verificat toate argumentele pro şi contra care îi vizează. Poţi juca, deci, rol de consilier, de judecător, de arbitru, iar decizia pe care o iau ceilalţi are la bază numai părerile tale
Comenteaza cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
-
SURSE: PSD CÂȘTIGĂ DETAȘAT ALEGERILE ÎN ARGES – PNL nu trece de 25 % – VEZI DATE
-
Bogdan Ivan (PRO România), mesaj de 1 Decembrie – Să iubim și să apreciem mai mult, România, zilnic!
-
Horoscop zilnic. Vineri, 20 noiembrie 2020
-
Horoscop zilnic. Miercuri, 18 noiembrie 2020
-
Horoscop zilnic. Luni, 16 noiembrie 2020
-
Horoscop zilnic. Vineri, 13 noiembrie 2020

BERBEC
Incearca sa abordezi cu mult calm aceasta zi, mai ales daca ai de incheiat intelegeri importante! Daca vei simti intr-un anumit moment ca esti cumva depasit/a de situatie, apeleaza la prietenii/colegii tai care au trecut prin experiente similare!
TAUR
Azi te vei relaxa intr-un mediu care pare rece pentru majoritatea oamenilor. Din fericire, reusesti sa extragi ce e mai frumos din orice situatie si sa iei intotdeauna cele mai bune decizii. Tine-o tot asa!
GEMENI
Daca esti pasionat/a de un anume sport, ar trebui sa investesti intr-un echipament mai bun si de ce nu, sa apelezi la serviciile unor antrenori cunoscuti! Doar asa vei reusi sa atingi nivelul pe care ti-l doresti!
RAC
Nu-i asa ca te-ai saturat sa primesti aceleasi reprosuri din partea jumatatii tale? E cazul sa iei atitudine si sa ii arati ca si tu poti sa actionezi la fel! Daca nu te vei plange, va considera ca totul e perfect…
LEU
Azi vei fi impiedicat/a sa obtii un anumit document (foarte important pentru tine) de catre o persoana care face exces de zel. Daca nu reusesti sa convingi respectiva persoana cu vorbe bune, nu te sfii sa apelezi la amenintari! Uneori e nevoie si de astfel de metode…
FECIOARA
Ultima zi lucratoare a saptamanii va fi cu adevarat reusita pentru tine, mai ales din punct de vedere financiar! Daca suma de bani pe care o vei castiga va fi impresionanta, cel mai bine e sa te gandesti la o investitie profitabila! Domeniul imobiliar poate fi solutia ideala pentru tine!
BALANTA
Nu crezi ca trebuie sa le acorzi mai multa atentie rudelor tale? Sigur, job-ul este si va ramane mereu important pentru tine dar parca in ultimul timp, doar la asta te-ai gandit! Pastreaza un echilibru intre cele doua aspecte ale vietii tale, daca nu vrei sa regreti mai tarziu!
SCORPION
Azi o sa intampini mici probleme digestive, mai ales in prima parte a zilei. Nu te ingrijora peste masura, daca te vei odihni corespunzator si vei consuma doar alimente proaspete, o sa scapi de medic! Totusi, ar fi foarte bine daca ai invata ceva de pe urma acestei experiente…
SAGETATOR
Nu se va intampla nimic notabil pentru tine astazi, iar asta nu-i neaparat un lucru rau. Daca te simti foarte plictisit/a, o solutie ar fi sa iti organizezi o escapada pentru acest weekend, in care sa vizitezi cat mai multe obiective turistice!
CAPRICORN
Ziua va incepe foarte bine pentru tine, dar situatia se va deteriora treptat odata cu trecerea timpului. Asadar, nu trebuie sa te entuziasmezi prea mult in aceasta zi, ci din contra, e de preferat sa arati ca esti pregatit/a pentru orice!
VARSATOR
Chiar daca esti bine vazut/a la locul de munca, asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la modestie si sa ii privesti de sus pe colegii tai! Daca detii mai multe informatii decat acestia, nu face din asta o evidenta! Incearca sa le oferi sfaturile de care au nevoie si pe cat posibil, sa le arati ca le esti prieten/a!
PESTI
Nu o duci excelent din punct de vedere financiar, dar asta nu inseamna ca nu meriti din cand in cand cate un rasfat! Nu ii asculta pe cei din jurul tau care pun mereu raul in fata, e timpul sa privesti cu incredere spre viitor si pur si simplu sa iti traiesti viata!
Comenteaza cu profilul de FB

BERBEC
Partenerul tau de viata are pretentii tot mai exagerate? Spune-i deschis care iti sunt nemultumirile si cere-i sa faca tot ce poate ca sa le remedieze. Evident, trebuie ca si tu sa faci acelasi lucru. Ca sa ceri, trebuie mai intai sa oferi!
TAUR
Azi te vei intalni cu un vechi prieten din copilarie si impreuna veti depana amintiri frumoase. Daca simti ca intalnirea va dura aproape toata ziua, ar fi o idee buna sa iti inviti si partenerul de viata la aceasta. Astfel, nu se va simti exclus si chiar veti avea chiar mai multe subiecte de discutat!
GEMENI
Starea ta financiara nu este tocmai buna si din aceasta cauza, esti cumva nevoit/a sa renunti la anumite evenimente ce pareau a fi distractive. Totusi, nu e cazul sa te intristezi, iti vei reveni rapid si vei relua legatura cu cei dragi!
RAC
Dimineata te vei trezi cu o durere de cap crunta, iar niciunul dintre remediile obisnuite nu va functiona. In astfel de conditii, ideal e sa apelezi la cei mai buni medici, chiar daca asta va insemna o cheltuiala suplimentara!
LEU
Simti ca esti cumva exclus/a de colegii de la locul de munca? N-ar trebui sa te gandesti prea mult la astfel de detalii! Urmareste-ti propriul interes si axeaza-te doar pe dezvoltarea relatiei tale amoroase! Restul nu conteaza la fel de mult.
FECIOARA
Daca esti stapanul unui animal de companie, azi vei fi nevoit/a sa ii acorzi mai multa atentie decat de obicei. Fie ca va fi vorba de o problema de sanatate sau de aparitia unui conflict ce il va avea ca protagonist, trebuie sa iti indeplinesti cu seriozitate atributiile de stapan. Fii responsabil/a!
BALANTA
Vei incepe aceasta zi destul de slabit/a, dar odata cu trecerea timpului, energia ta va reveni la normal. Totusi, nu iti forta organismul pentru ca azi nu e un moment prielnic pentru a-ti depasi limitele!
SCORPION
Esti cu nervii la pamant si din aceasta cauza, nu reusesti sa duci la bun sfarsit absolut nimic din ce iti propui. Daca ai posibilitatea, incearca sa eviti interactiunile astazi si sa petreci cat mai mult timp analizandu-ti propriul comportament!
SAGETATOR
Astazi vei avea parte de o emotie foarte puternica, ce te va scoate din zona de confort. Daca esti singur/a, s-ar putea sa intalnesti o persoana de sex opus extrem de atragatoare. Totusi, nu te grabi sa ii intri in gratii pentru ca risti sa o sperii!
CAPRICORN
Dupa o perioada mai putin buna din punct de vedere financiar, azi reusesti sa te redresezi cat de cat. Continua sa faci economii pentru ca viitorul nu se anunta a fi deloc usor, iar banii nu vor fi niciodata prea multi!
VARSATOR
Simti ca jumatatea ta este tot mai abatuta? Ofera-i mangaierea de care are nevoie si explica-i ca o sa ii fi alaturi permanent! Cu siguranta asta o va linisti si ii va permite sa ia cele mai bune decizii!
PESTI
Ziua aceasta va fi destul de agitata pentru tine si iti va consuma rapid toata energia. Daca nu te vei mai simti capabil/a sa rezolvi si ultimele probleme ale zilei, aminteste-ti ca ai colegi sau prieteni dornici sa te ajute!
Comenteaza cu profilul de FB
Urmează controale DRASTICE la primării! Raluca Turcan: ‘Cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici’
FC Sevilla s-a calificat în optimile Cupei Spaniei după 1-0 cu Leganes
Austria va extinde cel de-al treilea lockdown până pe 8 februarie
Cea mai geroasă dimineață – Temperatura extremă înregistrată la polul frigului din România
COVID-19 – Evoluția epidemiei în Rusia

Grav accident în Argeș, de Crăciun – 6 victime

SCHIMBARE RADICALĂ, DE LA NEGATIV la POZITIV: Câmpulungul, cel mai promovat oraș din Argeș în presa națională și pe internet

Când va ninge în Argeș – VEZI PROGNOZA DETALIATA PENTRU ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ

Poliția Curtea de Argeș “a spart” o petrecere privată la Băiculești – N-AU MAI APUCAT SĂ ÎNGROAPE ANUL

VIDEO UPDATE: GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ – 2 PERSOANE DECEDATE

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
Publicitate

PROMO CAMPANIE
PITEȘTI


VIDEO | Petrecere privată oprită de jandarmi la un restaurant din Argeș
Jandarmii argeșeni au continuat seria verificărilor care au vizat respectarea regulilor sanitare impuse pentru protecția cetățenilor alături de polițiști și...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș – Bărbat de 40 ani grav rănit
În dimineața acestei zile, în jurul orei 2:30, pompierii piteșteni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în...


ACUM! Accident în Argeș – O șoferiță a intrat într-un cap de pod
Accident rutier garv, in urma cu putin timp, in comuna Clainesti. Din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de trafic de...


Acum! Accident intre 3 autoturisme
În acest moment s-a petrecut un accident rutier între 3 autoturisme, o victimă conștientă, posibil cu dureri lombare. Zona OMV...
Curtea de Argeș


ACUM! Incendiu la Cicănești, Argeș
In urma cu putin timp, un apel la 112 a anuntat ca un incendiu a izbucnir in comuna Cicănești din...


În Argeș a început azi a doua etapă de vaccinare anti-Covid. Cum se face programarea și care sunt categoriile de persoane care se pot imuniza
A doua etapă de vaccinare anti-Covid a început astazi și în județul Argeș. Cum se face programarea și care sunt...


Incendiu la o casă în comuna Corbi
În urmă cu cateva momente a izbucnit un incendiu la o casă din comuna Corbi. Incendiul a distrus o bucătărie,...


DE INTERES – CEZ Vânzare prelungește până la 30 iunie 2021 termenul în care clienții săi pot studia ofertele sale concurențiale
Pentru a veni în întâmpinarea clienților săi casnici în regim servicu universal, CEZ Vânzare oferă posibilitatea alegerii unui tarif corespunzător...


HAI LA STAT! Primăria Corbeni angajează șofer buldoexcavator
Primăria Comunei Corbeni, Județul Argeș, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de conducător auto buldoexcavator...
Câmpulung


DE RÂSUL CURCILOR! Motivul pentru care pârtia de schi de la Măţău nu se deschide în weekend – S-AU FURAT PIESE DE LA RATRAC !!!
Pârtia de schi Chilii de la Măţău, de lângă Câmpulung Muscel, singura din Argeș care atrăgea turiştii pe timpul iernii,...


De azi este disponibil pe site-ul instituției Prefectului Argeș , serviciul de programare online pentru punctul de lucru de la Câmpulung al SPCRPCI
Instituția Prefectului Argeș informează că de azi este disponibil, pe site-ul instituției, serviciul de programare online pentru punctul de lucru...


Elena Lasconi, replică dură pentru un consilier PSD: N-AVEM TIMP DE GARGARĂ, AVEM TREABĂ! Nu puteți sa fiți și politician pesedist și jurnalist, în același timp
Subiectul burselor pentru elevi a încins spiritele între aleșii locali din Câmpulung Muscel. În acest context, primarul Elena Lasconi a...
Mioveni


E WOW ! Dacia a prezentat un nou SUV, denumit Bigster
Groupe Renault a prezentat un nou SUV Dacia, ce va purta numele Bigster. Modelul are 4,6 metri lungime, este robust și are un...


În 2020 Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România – Trei modele Dacia în topul vânzărilor din România
O cotă de piață în creștere cu 2,4%. Topul vânzărilor din România, dominat de trei modele Dacia. Vânzările Dacia pe...


ACCIDENT NEOBIȘNUIT cu UN PORC MISTREȚ în ARGEȘ – Șoferița, atac de panică
În urmă cu puțin timp, un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc pe DJ 703 E, aproape de...


OFICIAL: Ei sunt cei care vă vor reprezenta în Parlament – Lista finală a celor 13 noi parlamentari de Argeș
Biroul Electoral Central a încheiat, ieri după amiază, distribuirea mandatelor de parlamentar pentru fiecare formațiune politică și fiecare județ după...
În Trend
-
ACTUALacum 3 săptămâni
Grav accident în Argeș, de Crăciun – 6 victime
-
ACTUALacum 7 zile
SCHIMBARE RADICALĂ, DE LA NEGATIV la POZITIV: Câmpulungul, cel mai promovat oraș din Argeș în presa națională și pe internet
-
ACTUALacum 2 săptămâni
Când va ninge în Argeș – VEZI PROGNOZA DETALIATA PENTRU ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ
-
ACTUALacum 4 săptămâni
Poliția Curtea de Argeș “a spart” o petrecere privată la Băiculești – N-AU MAI APUCAT SĂ ÎNGROAPE ANUL
-
ACTUALacum 6 zile
VIDEO UPDATE: GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ – 2 PERSOANE DECEDATE
-
ACTUALacum 3 săptămâni
Samsar de mașini din Argeș trimis în judecată într-un dosar penal de evaziune
-
ACTUALacum 3 săptămâni
CRIMĂ ORIBILĂ ÎN ARGEȘ – La 19 ani, ȘI-A UCIS PRIETENUL DE PAHAR
-
ACTUALacum 2 săptămâni
Accident cu 4 victime în Argeș, în prima zi a anului 2021
You must be logged in to post a comment Login