Conecteaza-te cu noi

HOROSCOP

Horoscop 1 martie 2019

Avatar

Publicat

in

Prima zi din luna martie aduce zodiilor schimbări importante care le vor influența toată luna.

Berbec

Publicitate

Eşti martorul unui eveniment fericit în familie. Posibil ca o rudă apropiată să devină părinte sau să fii invitat la o nuntă sau botez sau la orice altă petrecere într-un cadru plăcut. Ai parte de mari bucurii din partea copilului tău sau, dacă nu ai copii încă, poate chiar acum începi să te gândeşti foarte serios la un astfel de plan de viitor. Dedică-ţi timpul liber celor dragi, mai ales celor mici, pentru că ai starea necesară de a te coborî la nivelul lor şi de a-ţi aduce aminte de copilărie, de acea vreme când toate erau simple şi frumoase.

Taur

E ca o perioadă de aşteptare în plan sentimental, fiind cuprins de o stare în care parcă ai simţi că urmează să se întâmple ceva deosebit. Te poţi confrunta cu tot felul de piedici şi amânări în relaţia cu persoana iubită, multe planuri pot fi date azi peste cap, altele pot fi contramandate, deci va fi un final de săptămână plin de surprize, dar care au rolul de a amplifica şi mai mult starea ciudată care te cuprinde, cea în care presimţi că se va schimba ceva major în viaţa personală. Stai ca pe ghimpi, neştiind ce te aşteaptă, de aceea nici nu ştii cum să interpretezi aceste probe

Gemeni

Cea mai mare bucurie a zilei este să socializezi, să treci prin locuri pe unde ai ocazia să te întâlneşti cu amicii tăi sau de a face noi cunoştinţe. Dialogul merge ca uns peste tot, pentru că ai un talent aparte de a te adapta oricărui mediu şi oricăror subiecte de conversaţie. Eşti primit cu braţele deschise de un grup de persoane pe care abia acum le cunoşti, dar unde laşi o impresie excelentă, ceea ce îţi va asigura o integrare rapidă în noul mediu.

Rac

Primeşti un sfat atât de bun, încât merită să îl pui imediat în practică! Este fundamentul perfect pentru proiectul pe care îl clădeşti pas cu pas, cărămida de pornire, deci începe să construieşti în jurul său  cu încredere şi entuziasm, deoarece roadele vor apărea foarte repede. Uneori e nevoie doar de o încurajare pentru a te apuca de treabă, iar azi ai noroc: primeşti exact porţia potrivită de energie pentru a te apuca de o treabă care îţi place, care te încântă, care va aduce rezultate excelente! Consideră totul ca pe un start bun către o mare reuşită de care te vei bucura multă vreme.

Leu

O vorbă aruncată te răneşte profund, dar, înainte de a-l cataloga ca cel mai mare duşman pe cel care ţi-a spus-o verde-n faţă, mai bine te-ai gândi la mesajul pe care ţi-l transmite. Chiar dacă nu sună chiar aşa cum ţi-ar plăcea, chiar dacă are la bază o critică sau o mustrare, chibzuieşte asupra cuvintelor sale, pentru că s-ar putea să aibă dreptate. Îţi spune unde ai greşit, te trage de mânecă să nu mergi mai departe într-un sens care nu are nimic bun de oferit, deci, dacă unii îţi spun nu cu încăpăţânare, întreabă-te dacă nu cumva refuzul lor e în beneficiul tău, de fapt.

Fecioară

Încearcă să nu cheltuieşti azi nici un ban, pentru că şi cea mai mică investiţie (nu neapărat necesară) poate dezechilibra bugetul şi aşa şubred. Resimţi chiar un blocaj financiar, pentru că ar putea apărea şansa unei afaceri sau a unei achiziţii tentante, dar când numeri câţi bani ai în portofel, rezultatul te cam dezarmează. Rezistă ispitelor financiare, pentru că nu stai tocmai bine cu banii acum şi ţi-ai putea crea singur probleme! Ţine banii la saltea măcar azi, pentru că îţi vei mulţumi singur mai târziu că ai fost precaut şi ţi-ai înfrânat dorinţele.

Scorpion

Ai noroc să atragi alături de tine mai multe persoane de toată încrederea care participă la proiectele propuse de tine. Te poţi baza întru totul pe sprijinul lor, pe contribuţia lor concretă, poate chiar şi pe participarea lor materială, pentru că ceea ce au ei de oferit nu e doar teoretic, nu e doar o promisiune în vânt, ci vor pune umărul la treabă lângă tine. Eşti mulţumit să vezi că ai convins atâta lume să ţi se alăture la punerea în practică a unui ţel, pentru că, fără asemenea ajutoare, ar fi rămas totul doar un proiect pe hârtie. Aşa prinde contur din ce în ce mai bine!

Săgetător

Indiferent de vârsta pe care o ai, eşti totuşi un copil în adâncul sufletului tău şi trebuie să laşi acest copil să se manifeste liber, din când în când. Şi tu ai nevoie de ocrotire, nu numai să ocroteşti tu pe alţii, şi tu ai nevoie de grija altuia, nu doar să ai grijă de alţii, deci acceptă-ţi poziţia de răsfăţat şi de protejat, pentru că o meriţi pe deplin. Te simţi bine aşa, ştiind că cineva te învăluie în iubirea sa necondiţionată, şi îţi dai seama că aveai nevoie de acest dar de la cei pe care îi consideri cei mai importanţi pentru sufletul tău. Şi tu faci la fel pentru ei, tot timpul, dar trebuie să şi primeşti, nu numai să dăruieşti!

Capricorn

Te comporţi ca un profesor gata să ţină predici severe celor care fac greşeli, dar uiţi că şi tu ai fost ca ei. Fii mai îngăduitor cu cei tineri sau cu cei mici, chiar dacă îi prinzi cu minciuna, pentru că fiecare om e supus greşelii. Mai bine le oferi un exemplu personal demn de urmat înainte de a-i ataca dur pe diverse căi. Poţi oferi o lecţie de viaţă extrem de folositoare, dar fără a apela la ton ridicat, la nervi sau autoritate agresivă. Nici tu nu le ştiai pe toate cândva ci ai învăţat de la alţii, deci pune-te şi în pielea lor un pic.

Vărsător

S-ar putea sa fiti putin descurajat de numerosele probleme pe care le aveti de rezolvat. Daca reusiti sa va mobilizati, puteti face schimbari interesante in casa, pe care partenerul de viata le va aprecia.

Fiti atent la cheltuieli! Nu este o zi buna pentru investitii.

Astrele va sfatuiesc sa acordati mai mult timp odihnei.

Pești

Eşti mai puternic decât ai crede, deci foloseşte-ţi talentele în tot ce doreşti să obţii. Stă în puterea ta să-ţi realizezi orice vis, să porneşti orice plan măreţ, şi nu are rost să-ţi faci griji în nicio direcţie. Valorifică-ţi talentele care te fac unic şi te scot mai bine în evidenţă pe oriunde te-ai duce. Ai încredere în ceea ce este doar al tău şi lasă şi modestia şi timiditatea deoparte, nu e cazul să le arăţi, chiar dacă în sinea ta există şi astfel de urme. De data aceasta e nevoie de o maximă încredere în tine însuţi, în valoarea ta, pentru că sigur ai un as în mânecă de care merită să te foloseşti cu brio!

Comenteaza cu profilul de FB

HOROSCOP

Horoscop 2 noiembrie 2019

Avatar

Publicat

in

Şanse mari în dragoste, anunţă astrologii pentru această zi. Fiţi deschişi, sinceri şi comunicativi cu cei din jur, iar lucrurile bune vi se vor întoarce înzecit.

La serviciu, aveţi grijă dacă trebuie să semnaţi documente importante. Citiţi de mai multe ori pentru a fi siguri, nu vă asumaţi riscuri inconştiente.

Publicitate

Berbec

Distracţia fără măsură de aseară s-ar putea să fie resimţită în activitatea voastră de la serviciu, astăzi. Încercaţi să vă rezolvaţi sarcinile în mod exemplar, chiar dacă vor fi momente în care vă veţi simţi extenuaţi. Seara, o idee bună ar fi să mergeţi acasă şi să vă relaxaţi în compania unei persoane dragi sau, de ce nu, citind o carte, vizionând un film bun.

Taur

Lucrurile ar putea părea haotice pentru voi, astăzi, însă dacă luaţi o scurtă pauză, vă aşezaţi şi începeţi să vă stabiliţi o listă de priorităţi, s-ar putea să descoperiţi că activitatea voastră poate fi uşurată într-o clipă. Spre seară ar fi bine să luaţi o gură de aer, plimbaţi-vă într-un parc, mergeţi într-o zonă preferată şi aşezaţi-vă pe o bancă. Reflectaţi.

Gemeni

Dragi Gemeni, fiţi chibzuiţi în luarea deciziilor, mai ales în ceea ce priveşte dragostea. S-ar putea să întâlniţi o persoană specială, însă este necesară o perioadă de acomodare, de cunoaştere, pentru a înţelege dacă sufletele voastre se pot uni într-un tot. La serviciu, şefii vă vor face surpriza de a vă recompensa pentru munca exemplară depusă în ultima vreme.

Rac

Ar fi cazul să te fi odihnit puţin azinoapte, azi e ziua în care vei duce la bun sfârşit tot ce ai de făcut. Fie că e ceva în preajma casei, fie că mergi la magazinul alimentar şi faci cumpărături pentru întreaga săptămână viitoare, fie găteşti o cină uimitoare. Fă exact ceea ce iubeşti azi şi casa ta va fi plină de viaţă. Spre seară fă un duş fierbinte şi citeşte o carte bună. Până autunci, umple ziua cu pregătiri pentru săptămâna viitoare, vei fi extrem de productiv.

Leu

Azi ţi-ar plăcea să fii un leu leneş care stă şi se încălzeşte la soare. Dar dacă decizi să faci câteva lucruri astăzi, săptămâna viitoare va fi mult mai productivă. Nimic ieşit din comun, doar termină acel proiect început acum trei săptămâni. Sau încearcă să obţi ceva din starea creativă care te încearcă. Vei vedea că te imţi mai bine după aceea. Lasă aşadar lenea deoparte şi fii activ.

Fecioară

Ieri simţeai că lumea se prăbuşeşte în jurul tău, astăzi e o nouă zi şi e una care te cheamă din nou în natură. Trebuie să te reconectezi cu pământul şi să îţi reâncarci bateriile. Poţi să mergi la o lungă plimbare în pădure, sau doar să stai pe o bancă în parc şi să admiri norii care trec pe deasupra capului tău.

Balanţă

Seara aceasta este făcută pentru distracție, Balanță! Este timpul să uiți de toate problemele din viața personală și să te distrezi cu cineva nou. E timpul să-ţi dezlănţui farmecul și să flirtezi aşa cum ştii tu mai bine. Viața este prea scurtă pentru a planifica lucrurile, când vine vorba despre sentimente, sau chiar pentru a vă gândi la consecințe. Cine are nevoie de asta atunci când inima îţi spune că trebuie s-o faci?

Scorpion

Scorpionul s-ar putea simți puțin confuz sau amăgit. În timp ce căutaţi în mod constant adevărul, s-ar putea să vă pierdeți oarecum în detalii. Astăzi este o zi bună pentru a vă întoarce la planul iniţial și a face o listă pro și contra pentru cineva pe care încercați să-l descifrați … sau puteți discuta doar cu persoana respectivă și vă poate spune despre chiar ea ce doriţi să aflaţi.

Săgetător

Dacă sunteți un Săgetător și încă nu ați decis ce să faceţi în acestă zi, ideea de plimbare sau aventură pentru weekend, ar fi excelentă. Pentru cei care nu au posibilitatea s-o facă, o relaxare acasă, înconjurat de oameni plăcuţi, ar trebui să fie suficient. Totuşi, aveţi în vedere să petreceţi puţin timp şi în natură. E păcat, pentru că va fi timp frumos.

Capricorn

Capricornilor li se pare că lumea în jurul lor este mult prea serioasă şi că toţi caută sămânţă de scandal. De fapt, singurii vinovaţi sunteţi chiar voi, care nu mai aveţi răbdare cu nimeni. Spre sfârşitul zilei, veţi petrece câteva ore în compania unui om extrem de respectat, care pare dispus să împărtășească din imensa lui experiență de viață. Aveţi ocazia de a înainta în carieră, aşa că nu fiţi superficiali. Trebuie să ştiţi că succesul vine odată cu multă muncă şi responsabilitate. Norocul nu pică din cer.

Vărsător

Vărsătorii ar trebui să fie mai îngăduitori cu îi înşişi. Vreţi să vă petreceţi ziua în linişte, departe de zgomot şi de ochii lumii. Asta ar putea fi un lucru bun, o gură de aer proaspăt pentru voi. Plimbaţi-vă, citiţi o carte sau ieşiţi să luaţi masa în oraş, singuri. Trebuie să vă satisfaceţi pripriile plăceri, să vă iubiţi mai mult. Profitaţi de acest moment de respiro, pentru că de luni vă veţi întoarce la activităţile obişnuite.

Peşti

Astăzi, Peştii au planetele de partea lor şi se simt ca nişte magicieni. Profitaţi de asta şi distraţi-vă! Nu lăsaţi pe nimeni să vă strice buna dispoziţie. S-ar putea, însă, ca cineva foarte apropiat să aibă anumite probleme personale. Oferiţă-vă ajutorul, dar nu lăsaţi ca problemele acestei persoane să vă afecteze. Veţi încheia ziua în compania prietenilor. În plus, dacă sunteţi singuri, aveţi şansa să vă întâlniţi jumătatea.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

HOROSCOP

Horoscop de weekend noiembrie 2019

Avatar

Publicat

in

În această perioadă are loc ultimul tranzit al lui Mercur din acest an, iar acest lucru afectează toate zodiile. Urmează o perioadă cu schimbări pozitive pentru majoritatea nativilor din zodiac.

Este o perioadă bună pentru un nou început, pentru a cunoaște persoane noi sau pentru a vă muta în casă nouă. Avem o perspectivă nouă asupra lucrurilor și asta ne ajută să ne ducem planurile la îndeplinire.

Publicitate

Berbec

Trebuie să fii mai atent la tot ce ți se întâmplă, în special pe plan profesional. Nu toți cei care își propun parteneriate sunt serioși și își vor binele. E timpul să înveți să citești printre rânduri și să nu mai iei de bună tot ce ți se spune.

Este un moment potrivit să te gândești mai mult la pasiunile tale, să acorzi mai mult timp lucrurilor care își fac plăcere. Relaxează-te și lasă la o parte îngrijorările fără motiv.

 Taur

Este bine să te gândelti la tot ce s-a întâmplat în săptămâna care tocmai a trecut. Cântărește bine lucrurile și gândește-te la ce ar trebui să înveți din tot ce s-a petrecut.

Anumite persoane nu îți sunt loiale și trebuie să îți dai seama despre cine este vorba. Totodată, este momentul perfect să repari anumite greșeli din trecut.

Gemeni

Te simți extraordinar, ești în contact cu forțele tale interioare, își ies toate lucrurile bine și asta îți oferă multă putere pentru săptămâna care urmează.

Nu te lăsa răpus de cei spun ceilalți și fii în continuare stăpân pe tine, căci ești într-o perioadă extrem de înfloritoare.

Rac

Acest weekend trebuie să îl petreci în familie, să ai mai multă grijă de partenerul tău și de copii dacă vrei ca lucrurile să rămână pe un făgaș normal.

Te vor surprinde multe lucruri la cei de lângă tine, dar trebuie să faci tot posibilul să te pui în locul lor și să încerci să îi înțelegi. Doar așa vei păstra armonia în relațiile apropiate.

Leu

Este posibil să apară câteva probleme în familie, însă cu mult tact și rpbdare vei reuși să pui totul în ordine. Fii mai calm și nu mai răspunde atât de arogant celor din jur.

Ai face bine să te odihnești mai mult sătpămâna asta, pentru că nu ești în cea mai bună formă din punct de vedere fizic și ai nevoie de forțe proaspete pentru sătpămâna care urmează.

 Fecioară

Fecioarele stau excelent pe plan sentimental în acest weekend. Nu este exlcus să cunoști o persoană nouă, să te faci remarcat ăn ochii cuiva la care visezi de mult. Fii tu însuți, asta e cel mai important.

Vei avea zile pline de distracție alături de prieteni. Poate ieși în oraș sau chiar pleci într-o mică vacanță la munte. Nimic nu este exclus.

Balanță

Dacă săptămâna care tocmai a trecut ai avut parte de emoții puternice, acum te linitești și îți vei găsi în sfârșit locul.

Nu este exclus să ai parte de o surpriză majoră din partea familiei tale. Poate că e o petrecere surpriză, sau o excursie pe care ei o plănuiesc de mult. Fii pregătit!

 Scorpion

Este cazul să te protejezi de anumite persoane toxice care nu aduc binele în viața ta. Analizează-i mai mult pe cei din jur și dă-ți seama despre cine este vorba.

Te simși foarte obosit și asta se vede de la o poștă. Poate ar fi mai bine să petreci weekendul în casă, să te odihnești și să meditezi la tot ce și s-a întâmplat în ultimul timp.

Săgetător

Este timpul să își protejezi relația cu un prieten apropiat. Fă tot ce poți pentru a-l înțelege pe celălalt și pune-te și în postura lui. s-ar putea să nu îi fie ușor.

Mergi la un eveniment important, așa că trebuie să arăți senzațional. Ia-ți tot timpul de care ai nevoie pentru a te pregăti pentru că este timpul tău să strălucești!

Capricorn

Vei accpeta noi provocări și asta îți prinde foarte bine! Ești sigur pe tine, știi ce poți și nimic nu te mai poate opri din a-ți atinge scopurile.

Prietenii îți sunt alături mai mult ca niciodată și vă bucurați împreună de reușitele tale! Este un lucru extraordinar așa cp ar trebui să  le fii recunoscători.

Vărsător

Vrei să te reconectezi cu tine însuți, așa că ți-ar prinde bine să mergi undeva în natură și să îți aduni gândurile.

Este timpul să îți analizezi mai bine sentimentele și să decizi ce este cel mai bine pentru tine! Ai nevoie de o pauză bine meritată pentru a putea face asta!

Pești

Un weekend minunat te așteaptă! Vei participa la o mare petrecere alături de persoane apropiate care te iubesc foarte mult.

Fii mai vesel și mai optimist, pentru că ai o mulțime de motive de bucurie!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend