Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Guvernul decis: Se majorează punctul de pensie și cresc alocațiile pentru copii, de la 1 ianuarie – VEZI CU CÂT

Publicat

in

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, majorarea punctului de pensie la 1.586 de lei, de la 1 ianuarie 2022.

“Aprobăm în ședința de astăzi un pachet de măsuri speciale în beneficiul copiilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități, așa cum ne-am asumat în programul de guvernare. Stabilim majorarea punctului de pensie ce la 1.442 la 1.586 de lei. Decidem creșterea indemnizației sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 de lei, la 1.000 de lei, începând cu anul 2022”, a spus premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.  “De asemenea, majorăm alocația de stat pentru copii și instituim acordarea anului viitor a unei indemnizații suplimentare pentru persoanele cu dizabilități, respectiv a 13-a indemnizație. Alocația crește la 600 de lei pentru cei de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copilului cu dizabilități. Alocația de stat va crește la 243 pentru copiii între 2 și 18 ani, dar și după această vârstă pentru copiii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional până la terminarea acestora. Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunar, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție. Printr-o altă măsură stabilim acordarea în mod expecptional a unei indemizatii sublimentare pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de venituri”, a punctat premierul. 

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Date de la ora 10:00. În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.595 de noi cazuri de coronavirus

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică vine cu noi date referitoare la pandemia de coronavirus.

Potrivit GCS, în ultimele 24 de ore au fost raportate 7.595 de noi cazuri de coronavirus și 28 de decese.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 16 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 7.595 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 28  de decese. Nu sunt raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

A apărut o nouă tabără în interiorul PNL: Liberalii autentici. ‘Nu poți rămâne în PNL și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat și să speri că electoratul va uita’

Publicat

in

De

Situație tot mai tensionată în interiorul PNL! Fostul prefect de Argeș Emanuel Soare și-a anunțat demisia din partid. Acesta a acuzat actuala conducere a organizației PNL Argeș că se comportă ”complet nestatutar”. 

După trei ani de la intrarea mea în politică alături de PNL, am decis să DEMISIONEZ din funcția de Prim-Vicepreședinte și din calitatea de membru al PNL.

Mi-a fost foarte greu să iau această demisie și mă despart de PNL cu sufletul apăsat. Am convins peste 70.000 de argeșeni să ne voteze în campania pentru alegerile locale, arătând că suntem oameni serioși, loiali principiilor și valorilor liberale care au construit România modernă. Am arătat că suntem singura opțiune pentru mai bine în fața unei guvernări locale de stânga, complet neperformantă.

Din păcate, noua conducere a PNL Argeș, impusă complet nestatutar, calcă în picioare toate principiile democrației și moralității politice. Nu comunică cu membrii activi, nu se consultă cu organizațiile în stabilirea noilor birouri de conducere, înlătură toate persoanele care au promovat idei împotriva politicilor PSD și aduce persoane care nu au nici măcar calitatea de membru PNL sau sunt din alte județe în componența noului Birou Politic Județean.

Sunt alături de toți liberalii autentici care mai sunt, încă, în PNL, le înțeleg frustrarea și nemulțumirile și îi invit să reflecteze asupra noii orientări pesediste promovate de noua conducere a PNL și să ia, de urgență, decizia pe care o consideră corectă față de ei înșiși, față de credințele lor și față de electoratul de dreapta, liberal.

În condițiile actuale, nu poți rămâne în PNL și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat și să speri că electoratul va uita și va mai vota vreodată PNL”, a scris Emanuel Soare pe Facebook.

Vezi și:

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend