Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Gură de oxigen pentru Dinamo – Prima victorie din play-out

Avatar

Publicat

in

FC Dinamo a obţinut, duminică, prima victorie în play-out, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), pe Academica Clinceni, în etapa a VIII-a. Straton (Dinamo) a apărat două penaltiuri la scorul de 1-0, iar Andrei Bani a marcat, la vârsta de 17 ani, primul său gol în Liga I, la al cincilea meci disputat în tricoul dinamoviştilor.

Au marcat: Sorescu ’19 (p), Bani ’65, Fabbrini ’71 / Buziuc ’72.

Min. 19, 0-1, Fabbrini a fost faultat de Matei în careu, iar Sorescu a transformat lovitura de la 11 metri;

Min. 65, 0-2, Bani a marcat cu un şut din unghi, de la 10 metri, lateral dreapta, după o pasă a lui Fabbrini;

Min. 71, 0-3, Fabbrini a înscris cu un şut din centrul careului, după o centrare a lui Sorescu;

Min. 72, 1-3, Buziuc a marcat cu un şut la colţul scurt, din marginea careului de şase metri.

În minutul 45+3, Skovajsa a comis henţ în careu, dar Straton a apărat penaltiul executat de Vojtus.

În minutul 54, Sorescu l-a faultat în careu pe Buziuc. Tot Buziuc a executat şi Straton a apărat din nou.

Au evoluat următoarele echipe:

Academica: Vâlceanu – G. Matei, Kontoes, Albu, Dobrescu – Şut, Cebotaru (Markovici ’61), R. Ion – F. Achim (Merloi ’46, B. Ilie ’83), Vojtus (Vanghele ’84), Buziuc. Antrenor Ilie Poenaru;

Dinamo: Straton – Sorescu, Puljici, M. Popescu, Skovajsa (Sin ’59) – I. Borcea (V. Lazăr ‘2), Mrzljak, Răuţă (R. Grigore ’76), Fabbrini – Moldoveanu (Bani ’46), D. Popa (Monitini 59). Antrenor: Adrian Mihalcea.

Cartonaşe galbene: Şut ’22, Merloi ’79 / Moldoveanu ’29, Sorescu ’54, Fabbrini ’61, Bani ’73

Arbitri:  Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Mircea Orbuleţ – Andrei Antonie;

Observator de arbitri: Cristian Nica.

Clasamentul play-out-ului este următorul: FC Viitorul – 34 de puncte, FC Voluntari – 27 de puncte, Academica Clinceni – 26 de puncte, Sepsi – 24 de puncte, Poli Iaşi – 21 de puncte, Hermannstadt – 21 de puncte, Dinamo – 20 de puncte, Chindia Târgovişte – 17 puncte.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

VIDEO Mihai Chirica, mesaj după ce a fost stropit cu iaurt: ‘Un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România’

Avatar

Publicat

in

De

Primarul Mihai Chirica, care a fost stropit cu iaurt duminică la manifestările de Ziua Unirii Principatelor, a apreciat că acest incident trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România, anunță AGERPRES.

Bărbatul care a recurs la acest gest s-a declarat nemulţumit de pensie.

Primarul Mihai Chirica a spus că, după ani de frustrări, românii nu mai ştiu să dialogheze sau să respecte momentele importante din viaţa şi istoria statului român, precum cel care marchează 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor.

“Norocul meu, ca să fac, aşa, o glumă, e că nu am intoleranţă la lactoză. I-am înţeles, din punctul meu de vedere, frustrarea acelui domn legat de pensia lui, dar cred că acest lucru care s-a întâmplat astăzi trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică din România, să înţeleagă că românii nu mai au răbdare, nu mai ştiu să dialogheze, nu mai ştiu să respecte anumite momente importante din viaţa noastră, a istoriei noastre şi cred că e timpul să le aducem din nou în atenţia publică şi aceste chestiuni”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Citește și: 30 de zile de la nașterea Guvernului Cîțu – Ciolanul încă nu s-a împărțit, România nu are proiect de buget

Edilul a precizat că nu va face plângere penală pe numele bărbatului care l-a stropit cu iaurt.

“Îmi pare rău de incident, nu voi face plângere penală împotriva acelui domn, i-am înţeles frustrările, am înţeles că frustrarea se ducea mai sus, până spre Preşedinţia României. Asta este, sunt om politic, trebuie să îmi asum o viaţă politică şi cu bune, şi cu rele. Ce pot face mai departe este că toată această nemulţumire a lor să o duc ca un proiect politic şi să o rezolv”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Incidentul a avut loc în Piaţa Unirii, în timpul manifestărilor organizate pentru a sărbători 162 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. În timp ce primarul stătea de vorbă cu oamenii din mulţime şi le împărţea steguleţe cu tricolorul, un bărbat s-a aşezat lângă soborul de preoţi care se pregătea să oficieze slujba de Te Deum. În momentul în care primarul a trecut prin faţa lor, bărbatul a scos din haină o sticluţă cu iaurt şi a aruncat conţinutul pe haina primarului.

content-image

content-image

content-image

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Avioane militare chineze au pătruns în spaţiul aerian de apărare al Taiwanului.

Avatar

Publicat

in

De

Avioane militare chineze, inclusiv 12 de luptă, au pătruns două zile consecutiv în spaţiul aerian de apărare al Taiwanului, iar tensiunile cresc în zonă, relatează Reuters, potrivit News.ro.

China consideră Taiwanul, condus democratic, ca teritoriu al său şi a intensificat în ultimele luni activitatea militară din apropierea insulei.

Însă acţiunile din acest weekend marchează o intensificare a acestora, cu avioane de luptă şi bombardiere trimise şi nu cu aeronave de recunoaştere care au fost în general folosite în săptămânile recente.

Sâmbătă, opt bombardiere şi patru avioane de luptă chineze au fost remarcate în zona de apărare a Taiwanului, între Taiwan şi Insulele Pratas pe care le controlează în Marea Chinei de Sud. Alte 15 au zburat în aceeaşi zonă duminică, a anunţat Taiwanul.

Citește și: Prințul Harry declară război titanilor din Silicon Valley: Ce spune despre violențele de la Capitoliul SUA

Ministerul taiwanez al Apărării a spus că au fost trimise din China şase avioane de luptă J-10, patru J-16, două SU-30, un avion de recunoaştere Y-8 şi două aeronave anti-submarin Y-8.

Instituţia a adăugat că forţele aviatice taiwaneze au fost trimisă să răspundă.

China nu a comentat, momentan. Anterior, a transmis că astfel de acţiuni au ca obiectiv apărarea suveranităţii ţării şi că sunt concepute ca un avertisment împotriva „complicităţii” dintre Statele Unite şi Taiwan.

Sâmbătă, SUA au cerut Chinei să nu mai pună presiune pe Taiwan şi şi-au reafirmat angajamentul faţă de insulă şi dorinţa de a consolida relaţiile.

Duminică, armata SUA a transmis că un grup de portavioane americane condus de USS Theodore Roosevelt a intrat în zona disputată din Marea Chinei de Sud pentru a promova „libertatea mărilor”.

Statele Unite, ca multe alte ţări, nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar, prin lege, oferă insulei mijloacele necesare pentru apărare. Administraţia Biden a afirmat că angajamentul său faţă de Taiwan este „solid”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend