Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

GREU CU MASCA ? În Argeș, 300 polițiști au verificat 1265 argeșeni și 132 firme – Amenzi de 24.500 lei

Publicat

in

Aproape 300 de efective de poliție şi poliţie locală s-au aflat la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

În ultimele 24 de ore, au fost organizate 38 de acțiuni punctuale (din care 35 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și Poliție Locală), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au verificat, în total, 1265 de persoane, dintre care 851 au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale. Totodată, 132 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către persoanl și clienți. De asemenea, 275 de autovehicule au fost verificate, din care 105 mijloace de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii şi poliţiştii locali au aplicat 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.000 de lei, 195 dintre acestea, în valoare totală de 24.500 de lei, fiind aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție, 4, în valoare totală de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar una, de 2.000 de lei, unui operator economic pentru organizarea de activități în spații private închise pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Vești importante pentru șoferii români! Ce se întâmplă cu valoarea punctul de amendă

Publicat

in

De

Unproiect de OUG pus în dezbatere de cei de la Finanțe stabilește că și în anul care urmează punctul-amendă rămâne la valoarea de 145 de lei. Vorbim de o nouă plafonare a acestuia, care va deveni oficială după ce ordonanța e adoptată și publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit Codului rutier (OUG nr. 195/2002), punctul-amendă e cel care stă la baza calculului amenzilor rutiere și reprezintă „10% din salariul minim brut”. Ultima oară când a reflectat exact această valoare a fost în 2017. Începând din 2018, an de an, inclusiv anul acesta, punctul-amendă a fost plafonat de Guvern prin ordonanțe succesive la valoarea din 2017, adică de 145 de lei.

În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori:

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei);
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei);
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei);
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei);
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei).

Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru persoanele juridice, conform avocatnet.ro.

Atenție! Proiectul de OUG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Vezi și:

EXCLUSIV Rareș Bogdan îi indică Austriei să se uite la Ungaria lui Viktor Orban, nu la România: ‘Este forțată granița de 800-900 de ori pe zi, în timp ce granița României este forțată de maximum 20-30 de ori’

EXCLUSIV Rareș Bogdan, despre aderarea României la Schengen: ‘Să vă spun o chestie inedită’

Este oficial! O anumită categorie de tineri va primi noi sume de bani de la Guvern

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Alegerile locale și parlamentare din 2024 ar putea fi comasate. Valeriu Stoica, fost președinte PNL: ‘Dacă ar fi decalate, staful local al partidelor, după ce și-au atins obiectivele locale, nu se mai bate pentru obiectivele naționale, ceea ce nu e bine’

Publicat

in

De

Valeriu Stoica, fost președinte al PNL și fost ministru al Justiției, a vorbit despre actuala situație politică din România, dar și ce s-ar putea întâmpla la alegerile din 2024.

Fostul lider liberal a declarat că a observat apariția unui compromis între PSD și PNL: cuplarea alegerilor parlamentare și locale din 2024. ”Dacă ar fi decalate, staful local al partidelor, după ce și-au atins obiectivele locale, nu se mai bate pentru obiectivele naționale, ceea ce nu e bine. Așa că, probabil le vor comasa”, a declarat Valeriu Stoica, la Digi 24, conform G4media.ro.

Reamintim că în 2024 sunt programate patru tipuri de scrutin: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Primul lider politic care a vorbit public despre comasare a fost Florin Cîțu, în martie 2022, când încă era președintele PNL.

Stoica a analizat evoluția scenei politice la un an de la crearea coaliției PSD-PNL, pe care el a numit-o ”o coaliție împotriva naturii”. Stoica a spus că prima sa temere la crearea coaliției, aceea a creșterii unui partid anti-sistem, nu s-a concretizat.

La un an de coaliție nu constat o creștere a USR sau AUR. Nu constat o scădere gravă a PSD și PNL. Înseamnă că că iluzia că un partid anti-sistem are șanse de evoluție rapidă e doar o iluzie. În acești 30 de ani au fost multe partide anti-sistem, dar majoritatea au dispărut. Asta înseamnă că există o stabilitate a acestui sistem politic. În ultimii zece ani s-a creat o stabilitate a principalelor partide, PSD și PNL. Orice nou partid anti-sistem nu are șanse să ajungă la putere”, a spus Valeriu Stoica.

El a mai spus că o altă temere a sa era legată de ”fagocitarea PNL de către PSD”. ”Aveam temerea că alianța contra naturii va eroda ambele partide, dar nu s-a întâmplat. Credeam că PSD va fagocita PNL, dar nu s-a întâmplat. Ambele partide și-au păstrat forța din teritoriu”, a mai spus el.

Valeriu Stoica a mai spus că, în opinia sa, rotația PSD-PNL la șefia guvernului prevăzută pentru luna mai 2023 va avea loc, iar PSD va prelua postul de premier.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend