Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

GRAFIC | Valul 4 al pandemiei a depășit în intensitate valul 3 și nu se observă o încetinire

Publicat

in

Al patrulea val al pandemiei de coronavirus aduce în România o creștere spectaculoasă a numărului săptămânal de cazuri noi. Cu mult mai multe teste zilnice decât în primăvară, inclusiv teste rapide, statistica oficială arată că în săptămâna 20-26 septembrie numărul cazurilor noi a depășit vârful săptămânal din valul al treilea, înregistrat în perioada 22-28 martie.

În săptămâna 20-26 septembrie 2021, în România s-au înregistrat 45.396 de cazuri noi de COVID-19, față de 27.906 cazuri noi în săptămâna precedentă. În valul 3 al pandemiei, săptămâna cu cele mai multe cazuri noi a fost 22-28 martie, cu 39.503 cazuri. Dacă în cazul vârfului din valul 3 se observa deja o tendință de încetinire a creșterii, în prezent avem 11 săptămâni consecutive în care creșterea a fost din ce în ce tot mai accelerată.

În aceste condiții, în ciuda faptului că aproximativ 50% din populația României este considerată imunizată (în urma trecerii prin boală sau în urma vaccinării), valul 4 ar putea fi cel mai grav de până acum în pandemia de coronavirus.

„Ne îngrijorează, nu avem de unde să ştim unde ne vom opri, care va fi momentul la care vom ajunge la acea fază de platou, faptul că în ultimele 24 de ore am avut o rată de pozitivare a testelor de aproape 20 la sută înseamnă enorm, înseamnă un potenţial foarte mare de a genera multe cazuri de aici înainte, mâine, probabil că vor fi peste 7-8.000 de cazuri, poate chiar mai mult. Suntem pe o pantă ascendentă, suntem pe o creştere exponenţială, varianta Delta este dominantă, generează majoritatea cazurilor pe care le avem azi diagnosticate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, luni seara, la Europa FM.

content-image

content-image

Sursă date: stirioficiale.ro

Grafic: stiripesurse.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Consiliul Concurenţei analizează achiziţionarea unui portofoliu de credite neperformante de către APS Zeta

Publicat

in

De

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care APS Zeta S.A. intenţionează să achiziţioneze un portofoliu de credite neperformante, creanţe din leasing şi active, de la entităţi membre ale Grupului Bank of Cyprus, informează instituţia printr-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

APS Zeta este membră a Grupului APS, activ în principal în Europa Centrală şi de Sud-Est, având trei direcţii principale de activitate: gestionarea alternativă a activelor, investiţii imobiliare şi recuperarea creanţelor.

Bank of Cyprus Group este liderul în servicii financiare şi bancare din Cipru, axat pe furnizarea unei game variate de produse şi servicii financiare precum activităţi bancare dedicate persoanelor fizice şi companiilor, finanţe, factoring, servicii de investiţii, brokeraj, managementul fondurilor, servicii de private banking, respectiv asigurări generale şi de viaţă.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege, precizează autoritatea de concurenţă.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vremurile, ambițiile neo-imperiale ale Rusiei, guvernele și noi

Publicat

in

De

Războiul din Ucraina nu a făcut decît să amplifice crize globale deja existente; în condițiile unui nou Război Rece iluziile că mai este posibil modul de viață din trecut și mai pot fi menținute politicile sociale generoase, deja nesustenabile, trebuie abandonate

Alexandru Lazescu Foto: Hotnews

În perioada comunistă una din glumele din repertoriul celor cu Radio Erevan suna cam așa: la întrebarea cu cine se învecinează Uniunea Sovietică răspunsul era „cu cine vrea ea”. În debutul unui eseu publicat în Wall Street Journal despre ambițiile imperiale ale lui Putin aflăm că răspunsul de mai sus are de fapt deplină susținere la vîrful Federației Ruse. Autorul, Yaroslav Trofimov, povestește că în 2016 în cursul unei ceremonii în care erau premiați tineri geografi Vladimir Putin l-a corectat pe un copil de 9 ani care la întrebarea, pusă de președinte, „unde este capătul granițelor Rusiei?” răspunsese că în strîmtoarea Bering la limita frontierei cu Statelor Unite. „Granițele Rusiei nu au un capăt”, a spus liderul de la Kremlin, în aplauzele asistenței. La vremea respectivă replica putea fi privită drept o glumă, din categoria celor cu Radio Erevan. Acum, după invazia din Ucraina și după o sumă de alte declarații agresive făcute la Moscova nu ar trebui să mai fim la fel de siguri.

La începutul lui iunie, cu prilejul unei expoziții care marca împlinirea a 350 de ani de la nașterea lui Petru cel Mare Putin declara că prin incorporarea în Imperiul Rus a unor teritorii deținute de suedezi țarul nu a făcut decît să „recupereze ceea ce era al nostru” sintagmă care, sugera el, este perfect aplicabilă actualului conflict din Ucraina. La aceeași conferință, scrie Trofimov, unul dintre consilierii liderului de la Kremlin, Vladimir Medinsky, se lamenta că teritoriul Rusiei s-a diminuat semnificativ față de perioada în care Moscova controla o șesime din Terra, inclusiv Finlanda, Polonia și alte 14 țări.

Mulți tind să considere astfel de amenințări drept o retorică resentimentară și revanșardă, care face între altele trimitere explicită la țări ca Lituania sau Moldova ca viitoare ținte, dar „fără dinți”, mai ales după problemele întîmpinate de armata rusă în Ucraina. Alții, plecînd chiar de la declarații ale unor lideri de la Moscova, sunt convinși că Rusia nu se va opri în Donbas, chiar dacă la un moment dat se va ajunge la un acord de încetare a focului. După ce va încorpora teritoriile cucerite într-un nou district federal (publicația Meduza din Letonia scrie că deja decretul este pregătit) așa cum a făcut și cu Crimeea, își va consolida pozițiile și va pregăti un nou asalt pentru a prelua controlul asupra restului Ucrainei. De aceea, deși este inconfortabil, ar trebuie să evoluțiile de pe continent, securitatea din Europa, plecînd de la premisa în care Rusia își va urmări în continuare proiectul neo-imperial.

Fostul premier finlandez Alexander Stubb crede că Putin nu are capacitatea de a-și transpune amenințările în realitate și că în acest context ar fi o adevărată nebunie să se lanseze în noi aventuri similare. În plus, se aud adesea comparații privind PIB-ul Rusiei care este comparabil cu cel al Italiei și net mai mic decît PIB-ul combinat al statelor din UE. Însă, după cum remarca cineva, nu PIB-urile duc războaiele. În plus, determinarea și capacitatea de a îndura privațiuni și suferințe, capitol la care Rusia stă net mai bine ca Occidentul, pot fi factori decisivi, după cum s-a văzut adesea în istorie.

De aceea, alții sunt mai rezervați atunci cînd vine vorba de acest gen de predicții și estimări avertizînd că declarațiile făcute de Vladimir Putin la Munchen în 2007 referitoare la o nouă ordine mondială sau cele ale lui Xi Jinping despre Taiwan trebuie luate în serios. La urma urmei puțini s-ar fi așteptat la o invazie generalizată a Ucrainei înainte ca aceasta să se producă la sfîrșitul lunii februarie. Percepția populară din țările aflate în preajma conflictului reflectă acest sentiment. Conform unui sondaj comandat în luna mai de către think tank-ul European Council on Foreign Relations 54 procente dintre români, 53 procente dintre suedezi și 40 procente dintre germani considerau o posibilă invazie a țării lor de către Rusia o amenințare serioasă.

Dacă în ceea ce privește intențiile de moment ale Rusiei și capacitățile sale militare pot exista diferite puncte de vedere lucrurile sunt însă mai clare, există mai puține dubii, în ceea ce privește viziunea neo-imperială prevalentă printre elitele de la Moscova, pentru că nu e vorba doar de Putin. Nu e nimic nou sub soare, de-a lungul veacurilor Rusia a absorbit permanent noi teritorii pe care le-a integrat recurgînd constant la transferuri masive de populație, cu Siberia ca punct de destinație, așa cum s-a întîmplat cu tătarii în secolul al 16-lea sau cu populația din Basarabia în perioada lui Stalin. „Moscova și-a început expansiunea colonială după ce s-a eliberat în 1480 de Hoarda de Aur mongolă”, scrie Trofimov. Odată ce și-a cîștigat independența, a adoptat multe dintre metodele de război și politicile de stat care au permis odată mongolilor, un popor nomad sărac, să cucerească o mare parte din lumea cunoscută (și exponențial mai bogată și mai avansată din punct de vedere tehnologic). Transformarea orașelor care au refuzat să se supună au fost transformate în ruine, la fel cum s-a întîmplat anul acesta în Mariupol, o tactica brevetată de mongoli.

Numai că deși în țările din spațiul adiacent războiului din Ucraina problema securității și amenințarea Rusiei au ajuns în topul preocupărilor (în sudul continentului lucrurile stau diferit), după cum rezultă și din cifrele menționate mai sus, populația nu a asimilat mental și faptul că în condițiile unui nou Război Rece (să sperăm că doar Rece), viața se schimbă complet. Costurile și prioritățile se modifică radical indiferent de voința noastră. Inerțial oamenii se agață de un mod de viață existent, de fapt înainte de pandemie. Suntem acum la intersecția a trei crize majore. Criza geopolitică rezultată din competiția dintre Statele Unite și China, cea provocată de pandemie, atunci cînd prin măsuri extreme care ulterior s-au dovedit, multe dintre ele, că au fost nu doar abuzive și fără un impact în plan real ci și extrem de costisitoare în plan economic, și cea datorată războiului din Ucraina.

În timpul pandemiei s-au tipărit bani pe bandă rulantă, s-au livrat de pildă în America trilioane pentru a le împărți gratuit populației (așa numiții „bani din elicopter”). Între timp s-au rupt lanțurile de aprovizionare și pentru materiile prime dar și pentru produsele finite (avem o criză majoră în materie de semiconductori). Iar pe fondul unor decizii eronate din trecut privitoare la „bătălia cu schimbările climatice”, motivate în principal ideologic, rupte de realitate, și sub presiunea conflictului din Ucraina, prețurile la energie au explodat. Ideea că așa zisele surse energetice „regenerabile” (panouri solare, turbine de vînt), și fără energie nucleară, care stă la baza grandioaselor „green dealuri”, sunt soluția s-a dovedit naivă și contraproductivă. În plus, după cum scria Bjorn Lomborg, autorul unor cărți și articole în care, de pe poziția cuiva care fără să nege existența schimbărilor climatice critică sever soluțiile avansate în acest sens, „idea că se poate rezolva chestiunea războiului din Ucraina schimbînd dependența Occidentului de petrolul și gazele rusești cu dependența de panourile solare și bateriile chinezești, relevă cît de neserioase sunt politicile de mediu propuse”.

Iată că acum se recurge din nou la cărbune, o adevărată anatemă pînă de curînd. Însă, după cum subliniază un expert în energie, citat de cotidianul Telegraph, „dacă veți dori mai mult cărbune va trebui să plătiți mult pentru asta. Și cum gazele naturale și cărbunele au devenit mult mai scumpe trebuie să vă așteptați ca prețurile la energie să fie tot mai mari, ceea îi va afecta pe toți”. De aceea soluțiile cvasi-miraculoase propuse și la noi prin platourile televiziunilor de știri, de genul să micșorăm acciza sau TVA-ul, să plafonăm prețurile, sunt iluzorii. Evident că subvenția de 50 de bani e ca o frecție la un picior de lemn, e mai degrabă un exercițiu de PR al liberalilor ca răspuns la presiunile populiste ale partenerilor de guvernare din PSD. Plafonarea prețurilor pe termen scurt nu rezolvă nimic ci doar încarcă bugetul cu noi cheltuieli, iar pe termen lung, dacă e impusă fără compensări, duce, ca în Venezuela, la penurie și explozia pieței negre. Nici reducerea accizelor sau reducerea TVA, variante încercate inclusiv în Germania, nu au dus la nici un rezultat concret palpabil în ceea ce privește scăderea prețurilor la pompă. După cum și peste Ocean există o opoziție serioasă, chiar în interiorul Casei Albe, față de dorința președintelui Biden de a renunța temporar la taxele pe benzină și motorină. În plus, cei care cer guvernului să renunțe la o parte din acciză sau să micșoreze TVA, ceea ce ar genera pierderi semnificative la buget, nu explică de unde ar trebui luați banii pentru a crește salariile și pensiile, erodate sever de inflație, revendicări pe care de regulă, de asemenea, le sprijină.

Inflația explodată (20 procente în Estonia!, 9,1 procente în Marea Britanie, 7,9 procente în Germania, 10 procente în Olanda, 16 procente în Cehia și Slovacia – și asta la nivelul datelor oficiale pentru că în realitate cifrele sunt mai mari) face deja victime politice mai peste tot pe continent. În paralel statele, care s-au îndatorat enorm în perioada pandemiei, atunci cînd dobînzile la dolar și euro erau aproape zero, vor ajunge mai devreme sau mai tîrziu în blocaj în privința capacității de a plăti serviciul datoriei, dacă nu taie serios cheltuielile publice. Numai că dacă fac asta costul politic e letal. Am văzut asta și la noi, în 2012. De aceea, estimează de pildă cotidianul Telegraph, în 2-3 ani, indiferent de culoarea politică, nici unul dintre partidele aflate astăzi la guvernare nu va mai supraviețui la putere.

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend