Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Google a fost amendată cu 500 de milioane de euro în Franța

Publicat

in

​Google a fost amendată de autoritățile franceze din domeniul concurenței cu 500 milioane euro pentru că ar fi încălcat legislația de copyright și nu a negociat cu bună credință cu editorii de presă pe tema remunerației pe care aceștia trebuie să o primească, scrie AFP. Este cea mai mare amendă dată vreodată de Autoritatea franceză din domeniul concurenței pentru nerespectarea unei decizii.

Autoritatea din domeniul concurenței (Haute autorité de la concurrence) le-a ordonat celor de la Google să prezinte o ofertă de remunerare pentru actuala utilizare a conținutul protejat al acestor editori și agenții de presă. Dacă Google nu se va conforma, penalitățile pot atinge 900.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Această remunerație este cunoscută sub numele de ”Droits voisins” și a făcut obiectul a numeroase runde de negocieri între Google și editorii de presă.

În ianuarie, așteptând decizia autorității pentru concurență, Google a înghețat acordul cadru semnat pe 3 ani cu Alianța presei generaliste franceze. Google ar fi trebuit, conform acelui acord, să plătească în total 76 milioane dolari către 121 de organizații media.

Cei de la Google spun că sunt foarte dezamăgiți de decizie și că amenda nu reflectă nici eforturile depuse de Google și nici realitatea privind utilizarea conținutului de actualitate pe platformele companiei.

Negocierile au fost impuse de autoritate, în aprilie 2020 și s-au ținut între mai și septembrie anul trecut între Google și editorii de presă. Șefii diverselor publicații au sesizat în toamna trecută autoritatea, pe motiv că Google nu respectă ce a promis.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Lucian Bode ARUNCĂ ÎN AER bătaia de la Suceava: Cei care exploatau lemne acolo o făceau legal. E de neînțeles

Publicat

in

De

Ministrul de Interne, Lucian Bode, apreciază că incidentul de la Suceava, unde doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi, este “regretabil şi de neacceptat”, dar şi de neînţeles, întrucât “cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal”.

“Este regretabil şi de neacceptat ca în România anului 2021 să se întâmple astfel de lucruri. Totodată, este de neînţeles ce s-a întâmplat acolo, având în vedere pe de o parte faptul că cei care exploatau masa lemnoasă acolo s-a dovedit că o făceau legal. Garda Forestieră a spus acest lucru. Adică exploatau legal acea suprafaţă. Doi – 2 jurnalişti şi un activist de mediu îşi făceau datoria. Pentru mine este de neînţeles cum s-a ajuns la aceste violenţe”, a declarat Bode la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Citește și: USRPLUS CAPITALIZEAZĂ scandalul activiștilor BĂTUȚI: Lucian Bode va fi audiat în Parlament

Ministrul a subliniat că deşi incidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă, cu semnal GSM foarte slab, în mai puţin de 30 de minute poliţiştii au ajuns la faţa locului.

El a mai precizat că în urma depunerii plângerii prealabile, poliţia a anchetat 12 persoane, iar vineri au fost reţinuţi patru dintre acestea.

“Urmează, astăzi, Parchetul să se pronunţe. (…) Acest caz a fost preluat de Parchet. Parchetul va face toate demersurile şi va comunica tot ce se întâmplă cu cei vinovaţi”, a spus el.

Întrebat dacă se va realiza o anchetă internă în cadru poliţiei de la Suceava, Bode a replicat că se va realiza o evaluare.

“După un incident tragic, cum este şi acesta, noi trebuie să învăţăm din aceste incidente – cum s-a întâmplat la Bacău, în Constanţa şi în alte situaţii regretabile – şi structurile noastre trebuie să corecteze, dacă nu au acţionat ca la carte, trebuie să corecteze acest lucru. Şi nu se poate face acest lucru decât făcând o evaluare a modului în care au acţionat. O evaluare a noastră internă e normal să se facă ori de câte ori avem astfel de situaţii. (…) Audit, corpul de control – structurile noastre interne trebuie să tragă concluziile după un astfel de incident”, a spus el.

Bode a menţionat că în primele opt luni ale anului, reprezentanţii MAI au realizat 27.000 de controale, au constatat 6.500 de infracţiuni la regimul silvic (cu 63% mai mult faţă de anul anterior) şi au confiscat 30.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Totodată, în acest an au crescut cu aproape 200% sesizările cetăţenilor la 112, iar majoritatea acestora s-au confirmat.

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi în urma agresării a doi jurnalişti şi a unui activist de mediu care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit sursei citate, agresiunea s-a produs pe raza unui ocol silvic privat, din zona comunei Panaci.

“Peste 30 de poliţişti din cadrul IGPR şi IPJ Suceava au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în sistem integrat, fiind depuse diligenţele necesare pentru exprimarea şi obţinerea calităţii procesuale a victimelor, dar şi pentru probarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Au fost continuate activităţile de cercetare în teren, pentru completarea materialului probator cu suportul structurilor criminalistice şi s-au desfăşurat activităţi investigative complexe, pentru stabilirea cercului de suspecţi şi individualizarea gradului de participaţie penală”, precizează IPJ Suceava într-un comunicat transmis sâmbătă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Australia a obţinut cea de-a doua victorie în competiţia The Rugby Championship 2021, contra Africii de Sud

Publicat

in

De

Naţionala Australiei a obţinut cea de-a doua victorie în competiţia The Rugby Championship 2021, contra Africii de Sud, campioana mondială en-titre, învingând-o sâmbătă la Brisbane, pe Suncorp Stadium, cu 30-17 (15-12), într-o partidă din etapa a 4-a a competiţiei.

”Cangurii”, care au luat şi punctul bonus ofensiv, câştigaseră şi partida din etapa a 3-a, cu 28-26, într-un meci care a avut loc în oraşul australian Gold Coast, conform agerpres.
Faţă de partida anterioară, de această dată australienii au dominat clar jocul, fiind mult mai incisivi în atac şi organizându-şi foarte bine compartimentul defensiv. Ei au reuşit 4 eseuri, două transformate, şi concretizarea a două lovituri de pedeapsă, în timp ce Springboks au izbutit un singur eseu, netransformat, şi concretizarea a patru lovituri de pedeapsă.

Tot sâmbătă va avea loc şi partida Argentina – Noua Zeelandă, urmând ca în etapa a 5-a, sâmbăta viitoare, Noua Zeelandă să întâlnească Africa de Sud, iar Australia naţionala Argentinei.

Momentan, Noua Zeelandă este lider în clasament, urmată de Africa de Sud, Australia şi Argentina.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend