Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Gheorghe I. Brătianu – istoricul martir, omagiat la Vila Florica

Publicat

in

Consiliul Județean Argeș prin Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza în data de 18 aprilie 2019 simpozionul județean Gheorghe I. Brătianu (1898-1953) – istoricul martir.
Gheorghe I. Brătianu a fost profesor universitar, istoric, om politic român, membru al Academiei Române, una dintre figurile de marcă ale intelectualității românești, victimă a regimului comunist.
Gheorghe I. Brătianu, fiul omului politic Ion I.C. (Ionel) Brătianu şi al Mariei Moruzzi-Cuza, văduva fiului domnitorului Al. I. Cuza, s-a născut pe 28 ianuarie 1898 la Ruginoasa, în judeţul Iaşi. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi a urmat între 1917-1920 cursurile Facultății de Drept din aceeași localitate.
Fiind atras de istorie, a abandonat cariera juridică și s-a înscris la Universitatea Sorbona din Paris, unde a susținut doctoratul în 1929, cu tema „Cercetări asupra comerțului genovez din Marea Neagră”.
Gheorghe I. Brătianu a devenit profesor universitar la Iaşi și Bucureşti, după care a îndeplinit funcţia de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi (1935 – 1940) şi apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucureşti (1941 – 1947).
Gheorghe I. Brătianu s-a înscris în 1926 în Partidul Naţional Liberal, iar în anul 1927 a devenit şef al organizaţiei Iaşi a aceluiași partid.
După 23 august 1944, Gheorghe I. Brătianu a suferit consecinţele atitudinii sale politice şi ştiinţifice fiind suspendat de la Universitate şi de la direcţia Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga”. I s-a fixat domiciliu forţat şi i s-a interzis să aibă contacte externe. În această perioadă de arest la domiciliu, Gheorghe I. Brătianu a terminat volumul despre „Istoria Mării Negre”. Pe 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei Române, care și-a schimbat denumirea în Academia Republicii Populare Române, Gheorghe I. Brătianu a pierdut calitatea de academician. În anul 1950, a fost arestat de Securitate şi întemniţat la închisoarea din Sighetul-Marmaţiei, fără să fie judecat şi condamnat. În noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani.
La simpozion vor participa cu lucrări despre viața și personalitatea marelui istoric elevi de la instituții de învățământ argeșene.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

COPAC, atenționare pentru autorități: ‘Pacienții sunt puși pe drumuri. Se pare că ne-am pierdut și bunul simț și orice urmă de umanitate’

Publicat

in

De

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România trage un semnal de alarmă asupra situației continue de încălcare a drepturilor pacienților.

COPAC arată că deși în alte domenii, lucrurile au fost relaxate, nu același lucru se întâmplă și în sistemul de sănătate.

Aceștia atrag atenția că în continuare sunt internate doar urgențele, iar pacienții sunt amânați până după 15 iunie, iar aparținătorii pacienților nu au voie în unitățile medicale nici în cazurile speciale care se justifica (persoane care nu se pot deplasa, nașteri, etc.).

„Tăticii nu își pot vedea copiii nici chiar dacă își fac testul COVID, iar unele mame își așteaptă disperate micuții abia după ce iese rezultatul la test. Pacienții sunt puși pe drumuri pentru a-și lua tratamentul chiar dacă sunt cazuri care nu pot face acest lucru și nu pot fi luate de familie. Pacienții cu boli infecțioase (tuberculoză, HIV, hepatite) nu au acces în spitalele unde se tratau acestea fiind spitale COVID sau suport”, arată COPAC într-un comunicat de presă transmis joi.

O altă problemă remarcată de COPAC este cea reprezentată de încălcarea confidențialității diagnosticului pacienților morți de COVID, prin menționarea unor diagnostice precum HIV, schizofrenie, chiar și după moarte.

Ei spun că dacă în luna martie când nu se știa exact care va fi amploarea pandemiei, aceste măsuri erau justificate, în prezent ele trebuie să înceteze.

„Autoritățile trebuie să înțeleagă în acest moment că au de gestionat un sistem de sănătate cu mulți pacienți și nu doar cu cei COVID. Ca de obicei, ne situăm într-o situație extremă: interzicem orice drept și nu ne gândim niciun moment la binele pacienților. Se pare că ne-am pierdut și bunul simț și orice urmă de umanitate în anumite cazuri, iar nouă ca reprezentanți ai pacienților acest lucru ni se pare de neacceptat. Nu mai acceptăm aceste încălcări de drepturi ale pacienților și vă solicităm urgent să luați măsuri care să corecteze aceste lucruri, care în luna iunie 2020 nu mai au nicio justificare”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

COPAC solicită Ministerului Sănătății să ia de urgență măsuri pentru a nu mai fi încălcare drepturile pacienților prin adoptarea unor reglementări care să găsească soluții la aceste probleme expuse.

Totodată, COPAC roagă Avocatul Poporului să se sesizeze în acest caz de încălcare flagrantă a drepturilor pacienților.

Citește și:

Sebastian Ghiță dă lovitura! Sistemul judiciar din România, pus la pământ. Dosarul se va rejudeca de la zero

Pensiile vor fi recalculate! Cine beneficiază de măriri

E oficial! Amenzi sau închisoare pentru cei care încalcă această lege

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Eugen Tomac: ‘Am avut astăzi o discuție cu premierul Orban. Este evident că trebuie să ne pregătim pentru alegeri’

Publicat

in

De

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat că s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban și este convins că alegerile locale vor fi organizate pe 27 septembrie.

„Este evident că trebuie să ne pregătim pentru alegeri. Eu sunt convins că vom avea alegeri pe 27 septembrie. Am avut astăzi o discuţie cu premierul Orban şi am insistat, pentru că cred că nu putem prelungi la nesfârşit mandatele aleşilor locali. 27 septembrie este o dată potrivită, în primul rând pentru că ne încadrăm după ieşirea din starea de alertă într-un calendar destul de rezonabil pentru a putea pregăti alegerile, pentru că ele nu se fac de pe o săptămână pe alta.

E nevoie de un calendar foarte precis, prevăzut în lege. Întâi se înfiinţează birourile electorale. Campania aceasta legată de semnături trebuie regândită, pentru că numărul este foarte mare şi ar trebui să reducem numărul de semnături. În mod clar trebuie să gândim şi o alternativă şi noi am venit cu o propunere de a elimina semnăturile şi de a exista o altă formulă prin care să propunem garanţii şi cei care obţin scorul de minim 3% să-şi recupereze aceste garanţii”, a spus Tomac la dezbaterea online „Organizarea alegerilor în timpul pandemiei. Scenariile partidelor politice”, organizată de Expert Forum.

El a adăugat că pentru PMP alegerea în două tururi a primarilor a reprezentat şi reprezintă în continuare un obiectiv important.

„Regret că nu vom avea în acest an alegeri în două tururi, cred că pentru administraţia românească, pentru viaţa politică românească, este absolut esenţial să revenim la alegerea primarului în două tururi”, a menţionat Tomac.

Citește și:

Sebastian Ghiță dă lovitura! Sistemul judiciar din România, pus la pământ. Dosarul se va rejudeca de la zero

Pensiile vor fi recalculate! Cine beneficiază de măriri

E oficial! Amenzi sau închisoare pentru cei care încalcă această lege

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend