Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

GEST SCANDALOS AL UNUI PRIMAR DIN ARGEȘ – S-A COCOȚAT PE MONUMENTUL EROILOR, CA SĂ-ȘI FACĂ SELFIE ÎN ZIUA DE ÎNĂLȚARE

Publicat

in

Gest incredibil al unui primar PSD din județul Argeș, chiar în ziua în care sunt pomeniți eroii neamului românesc cu ocazia praznicului Înălțării Domnului. Astfel, primarul comunei Vlădești, Cristian Dică-Hristu, s-a cocoțat pe monumentul eroilor din localitate pentru a-și face un selfie. Gestul sau a șocat comunitatea pe care o conduce.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ludovic Orban reacționează după protestul din Piața Victoriei: Purtarea măștii este principala armă împotriva coronavirusului. Chiar n-am înțeles de ce au protestat

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Traian Băsescu, despre protestul impotriva legii carantinării: . Avem toate instrumentele necesare pentru a trata această pandemie sau epidemie la nivel local

Publicat

in

De

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a  explicat totul despre legea carantinării, după ce mii de oameni au ieșit în stradă în aceasă seară. 

„România a falsificat situația pe care o avea, este evident  că nicidecum nu era pe sfârșit de pandemie sau nu atinsese vârful pandemiei când s-au relaxat măsurile. Rezultatele falsificării și al numărului mic de teste care s-au făcut, se văd acum”, a declarat Traian Băsescu, în direct la România TV.

Întrebat dacă avem nevoie de o lege a carantinării, Traian Băsescu a răspuns că nu crede și a venit cu explicații clare și cu dovezi despre tot ce înseamnă carantină și izolare, dar și ce presupune pandemie pentru România.

„Eu cred că nu este necesară nicio lege. Avem toate instrumentele necesare pentru a trata această pandemie sau epidemie la nivel local. Vreau să vă explic puțin despre ce e vorba. În primul rând, această pandemie este gestionată de cea mai reputată organizație dpdv. al sănătății, de OMS, care este structură a  organizației Națiunilor Unite”, a completat el

„OMS-ul are o Constituție, nu regulament, în care, chiar în prima pagină spune că părțile contractate sunt de acord cu prezenta Constituție sau nu. Dacă nu sunt de acord, nu au ce căuta în OMS. Deci orice stat care vrea să fie membru al OMS, trebuie să fie de acord cu această Constituție. Deci OMS nu este orice societate, este autoritate la nivel internațional. Această instituție a scris și a aprobat prin ratificarea de către statele membre ceea ce se numește „Regulamentul Internațional de Sănătate””, a mai spus fostul președinte.

Fostul președinte a arătat Regulamentul și lista cu cele 168 de state care au ratificat actul.

„Am îngroșat România. Acest Regulament a fost înregistrat conform Cartei ONU, art. 102, la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite. El nu este un regulement de scară de bloc! Este un tratat inter-guvernamental, semnat de 168 de state, în anul 2007, un act care a dobândit putere asupra întregului glob pământesc. Obiectivul lui este să creeze un sistem unic la nivel global, de luptă împotriva pandemiilor, a îmbolnăvirilor și a transmiterii bolilor dintr-o țară în alta”, a mai spus el.

„Mă chinui de două zile să aflu cine a semnat în numele României. Nu am un rezultat cert, dar foarte probabil, domnul dr. Victor Ștefan Olsavszky, care era reprezentantul OMS al României în anul 2005. Dânsul a deținut această funcție din anul 1997 – 2016, iar acum este reprezentantul OMS pentru Bosnia și Herțegovina”, a adăugat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend