Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Germania a schimbat condițiile de primire a străinilor. 7 județe din România au intrat pe lista „zonelor de risc”

Publicat

in

Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii zilei de vineri, autoritățile germane au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul german ca urmare a actualizării listei „zonelor de risc“.

Urmare noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august a.c.

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolarii la domiciliu.

Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Masura auto-izolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. In schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii in Germania, se va dispune masura auto-izolarii pana la primirea rezultatului testului.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile aici.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

MApN nu știe încă exact ce a căzut în apropiere de Brăila: „Elemente ale unei posibile drone”

Publicat

in

MApN a transmis vineri că la Brăila ar fi găsit „elemente ale unei posibile drone” care ar fi căzut pe teritoriul românesc. Reamintim că o explozie s-a produs joi seara, în jurul orei 20.00, în Insula Mare, la 8 kilometri de Brăila și la 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc, relata presa locală are vorbea de prăbușirea unei drone militare.

Aproape de locul prabusirii dronei in Insula Mare a BraileiFoto: debraila.ro

„În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei”, a transmis MApN într-un comunicat de presă transmis vineri, 29 martie, ora 10.32, cu titlul „Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei”.

„MApN, împreună cu structuri specilizate din cadrul sistemului național de apărare, desfășoară în prezent cercetarea incidentului la fața locului conform procedurilor operaționale specifice”, mai transmite MApN.

Se actualizează

O dronă s-ar fi prăbușit joi seara aproape de Brăila

Reamintim că o explozie s-a produs joi seara, în jurul orei 20.00, în Insula Mare, la 8 kilometri de Brăila și la 23 de kilometri în interiorul teritoriului românesc, relata presa locală are vorbea de prăbușirea unei drone militare.

Alerta că o dronă de proveniență militară a căzut între municipiul Brăila și comuna Frecăței a venit joi seara în rândul instituțiilor de forță din județul Brăila, conform informațiilor oferite de surse confidențiale și citate de presa locală.

O confirmare oficială, independentă, este redată de publicația locală „Ziarul Comunitatea”, care îl citează pe colonelul Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al ISU Brăila. Acesta spune că se aștepta ca sătenii să sune la 112 în cazul unui astfel de eveniment, dar nu au făcut-o, „așa cum trebuia”.

„Am auzit bubuitura, dar nu știu unde a căzut”, a declarat un martor ocular, lucrător la bacul care face trecerea spre Insula Mare. Declarația a fost oferită pentru o altă publicație locală, debraila.ro.

Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri, fiind vizibil din aer, conforma publicației locale.

„Un elicopter al Ministerului Apărării, Brigada Antitero de la SRI, echipaje de la Poliție, Jandarmerie și ISU se află în Insula Mare a Brăila, în zona fermei Filipoiu, unde o dronă militară s-a prăbușit pe câmp”, scriu jurnaliștii.

Locul prăbușirii dronei se află la 8 km de trecerea bac dinspre municipiul Brăila spre Insula Mare a Brăilei.

Autoritățile au fost alertate, joi seara, în jurul orei 21:45, cu privire la prăbușirea dronei. De atunci, zona este izolată de oamenii legii. Martorii susțin că s-a auzit o bubuitură puternică în momentul prăbușirii dronei.

Citeste mai mult

NATIONAL

HARTĂ|Alertă de vânt puternic în mai multe zone din România. Cum va fi vremea în București

Publicat

in

Meteorologii au emis o atenționare de vânt puternic valabilă în cea mai mare parte din țară, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei.

Vânt puternicFoto: AGERPRES

Alerta meteo este valabilă vineri până la ora 21. Conform ANM, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60…70 km/h.

Un cod galben de vânt puternic este valabil până la ora 18 în Moldova, în estul și sud-estul Transilvaniei, unde rafalele vor atinge viteze în general de 55…65 km/h, iar în Carpații Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăși 90 km/h.

Cum va fi vremea în București

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, vineri, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat (rafale în jurul a 40 de km/h). Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend