Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

George Simion, mesaj pentru Nicolae Ciucă: Să explice măsurile luate față de președintele Ungariei

Publicat

in

Șeful AUR, George Simion, a transmis într-o conferinţă de presă, că premierul Nicolae Ciucă trebuie să prezinte în faţa Parlamentului și să prezinte măsurile care s-au luat în urma incidentului de la vizita în România a preşedintelui Ungariei, scrie agerpres.ro

„În cadrul Biroului permanent de astăzi de la Camera Deputaţilor am solicitat prezenţa premierului Nicolae Ciucă în faţa Parlamentului (…), aceeaşi solicitare au făcut-o şi colegii noştri de la Senat. Iniţial doream prezenţa premierului Nicolae Ciucă pentru a explica pragul de 50% care e depăşit de trei luni la nivel de deficit bugetar, care sunt măsurile pe care domnul Ciucă le ia pentru a scădea sub această cifră. Astăzi, în urma unui nou incident, a unei noi provocări venite din zona şovină maghiară, considerăm normal ca premierul Ciucă să vină în faţa Parlamentului şi în faţa opiniei publice să spună ce măsuri s-au luat.

Pornim de la ultimul incident, de la vizita privată a preşedintelui Ungariei în România, la Cluj-Napoca a fost prezent preşedintele Ungariei în acelaşi timp cu premierul Ciucă. Vrem să ştim şi noi cine i-a asigurat paza preşedintelui Ungariei, dacă din zona Administraţiei Prezidenţiale a venit o solicitare pentru a asigura serviciul de pază şi protecţie şi implicarea celorlalte servicii şi instituţii de forţă din cadrul statului român”, a afirmat George Simion, într-o conferinţă de presă.

El a spus că a fost „un discurs ciudat din partea preşedintelui Ungariei”.

„Vrem să ştim: MAE cum reacţionează la acest discurs. Am văzut cum preşedintele Ungariei s-a pozat în Munţii Apuseni cu un steag pus pe o bornă kilometrică”, a adăugat Simion.

Preşedintele AUR a susţinut că şi Kelemen Hunor, vicepremierul României, „a apărut la un eveniment cu harta Ungariei mari în spate”.

De asemenea, după cum a afirmat Simion, doi parlamentari UDMR au participat la un eveniment în care „nişte terorişti condamnaţi, care voiau să pună bombe de Ziua naţională a României”, au fost medaliaţi.

„Nu înţelegem de ce premierul Ciucă şi coaliţia PSD – PNL permit aceste provocări ieftine. E vorba de preşedintele Ungariei, vicepremierul României Kelemen Hunor, ministrul sportului Eduard Novak şi de ministrul Mediului Tanczos Barna”, a arătat Simion, transmite AGERPRES

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Preşedintele ecuadorian cedează în fața protestelor violente: Prețul la carburanți va fi redus

Publicat

in

De

Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso a anunţat duminică o reducere a preţurilor la carburanţi într-o proporţie totuşi inferioară celei solicitate de mii de indigeni care protestează şi blochează o parte a ţării de două săptămâni, relatează AFP, conform AGERPRES.

”Am decis să reduc preţul benzinei cu 10 cenţi (de dolar) pe galon (3,78 litri) şi preţul motorinei tot cu 10 cenţi pe galon”, a afirmat preşedintele ecuadorian într-o alocuţiune radio-televizată.

Anterior, ministerul ecuadorian al Energiei anunţase că producţia de petrol din Ecuador este la un ”nivel critic” şi că va fi suspendată în 48 de ore dacă protestele şi blocadele vor continua în ţară.

”Producţia de petrol este la un nivel critic”, după aproape două săptămâni de proteste indigene împotriva costului ridicat al vieţii, cu baraje şi blocade rutiere în 19 din cele 24 de provincii ale ţării, potrivit ministerului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Hartă rezultate la bacalaureat 2022 / Variația ratei de promovare față de 2021 / Bucureștiul, pe locul 5 la rată de promovare – rezultatele pe sectoare

Publicat

in

De

Rata de promovare la examenul de bacalaureat 2022 a fost de 73,3%, cea mai bună din ultimii 10 ani, iar județul cu cel mai mare procent de reușită – 85,1% – este Cluj, în timp ce la polul opus se află Ilfoc, cu 47%. Pe sectoare ale Capitalei, cea mai mare rată de promovare la BAC 2022 – 87,2% – a fost în sectorul 4, iar cea mai mică – 76,1% – în sectorul 6.

Examen scolarFoto: Freepik

Rezultatele la bacalaureat 2022, înainte de soluționarea contestațiilor, au fost publicate luni.

Rezultate bacalaureat 2022:

  • Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși la BAC 2022 a fost mai mic cu 7.211 – comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, mai mult cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%).
  • Este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).
  • Pentru promoția curentă, rata de promovare la BAC 2022 este 78,3%, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%.
  • Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți (108.450 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).
  • Rată de promovare în rural – 69,2%, în urban – 82,7%.
  • 162 de candidați au încheiat probele scrise la bacalaureat 2022 cu media 10.
  • Cea mai mare rată de promovare a fost în: Cluj – 85,1%, Iași – 81,7%, Galați – 81,6%, Brăila – 81,3%, București – 77,4%.
  • Pe sectoare ale Capitalei, cea mai mare rată de promovare la BAC 2022 – 87,2% – a fost în sectorul 4, iar cea mai mică – 76,1% – în sectorul 6.
  • Județele cu cea mai scăzută rată de promovare la bacalaureat: Ilfov, cu 47%, Giurgiu, 55% și Călărași – 53%. Aceste 3 județe au un număr mic de candidați la BAC – circa 1.000.

HARTĂ rată de promovare Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie

HARTĂ variația ratei de promovare la Bacalaureat, Sesiunea iunie-iulie 2022 față de 2021:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend