Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Garda de Mediu a dat, în 2021, amenzi de DOAR 82 de milioane de lei, iar suma e MAI MARE cu 30% față de anul trecut

Publicat

in

Garda Naţională de Mediu (GNM) a aplicat, în primele nouă luni ale anului, amenzi în valoare de aproximativ 82,5 milioane de lei, în creştere cu 37,5% comparativ cu intervalul similar din anul anterior, arată datele centralizate în raportul periodic al instituţiei.

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, numărul inspecţiilor realizate la nivel naţional în domeniul controlului poluării şi al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate a fost de 27.190, cu aproape 9% mai mare faţă de datele raportate în primele nouă luni din 2020.

Potrivit sursei citate, până la sfârşitul lunii septembrie, anul curent, au fost emise 1.431 de avertismente (faţă de 1.488, în aceeaşi perioadă din 2020), precum şi 303 dispoziţii privind sistarea activităţii (210, anul trecut) şi cinci decizii de încetare a activităţii (comparativ cu niciuna, în 2020).

De asemenea, de la începutul acestui an şi până la 30 septembrie, au fost transmise 44 de propuneri de suspendare de acorduri/autorizaţii de mediu, 100 de sesizări penale şi s-au confiscat 112 de mijloace auto.

Din totalul controalelor efectuate în cursul acestui an, un număr de 22.723 s-au înregistrat în domeniul controlului poluării, iar 4.467 în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

Conform GNM, la nivelul lunii septembrie au fost efectuate 3.017 inspecţii, dintre care 2.394 în domeniul poluării. Totodată, pe parcursul acestor controale au fost aplicate 378 de amenzi, în valoare totală de 8,382 milioane de lei.

În acelaşi interval au fost transmise 197 de avertismente, 38 de dispoziţii de sistare a activităţii, şase sesizări penale şi cinci propuneri de suspendare acorduri/autorizaţii de mediu. În acelaşi timp, a fost confiscat un singur mijloc auto.

Garda Naţională de Mediu este o entitate publică ce funcţionează ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Instituţia are atribuţii în prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Prețurile petrolului cresc iar necontrolat. Scumpiri cu 5% față de ziua precedentă

Publicat

in

De

Preţurile petrolului au crescut marţi, continuând avansul de aproape 5% din ziua precedentă, ca urmare a relaxării îngrijorărilor legate de impactul variantei de coronavirus Omicron asupra cererii globale de combustibil, în timp ce discuţiile cu Iranul referitoare la relansarea acordului au stagnat, întârziind revenirea pe piaţă a ţiţeiului iranian, transmite Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,49 dolari, sau cu 2%, la 74,57 dolari pe baril, după ce au înregistrat luni un câştig de 4,6%.

Ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,71 dolari, sau 2,5%, la 71,20 dolari pe baril, în urma unui avans de 4,9% în sesiunea precedentă.

Preţurile petrolului au fost lovite săptămâna trecută de îngrijorarea că vaccinurile ar putea fi mai puţin eficiente împotriva variantei Omicron, stârnind temeri că guvernele ar putea impune noi restricţii pentru a reduce răspândirea acesteia, măsuri care ar fi afectat creşterea globală şi cererea de petrol.

Cu toate acestea, un oficial din Africa de Sud a declarat în weekend că noile cazuri de omicron au prezentat doar simptome uşoare.

Cel mai reputat specialist în boli infecţioase din SUA, Anthony Fauci, a declarat pentru CNN că ”nu pare să existe un grad mare de severitate” al variantei omicron, până acum.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Franța: Candidata republicanilor a urcat la 20% intenții de vot și l-ar învinge pe Macron în turul al doilea al prezidențialelor – sondaj

Publicat

in

De

Candidata partidului conservator Les Républicains din Franța, Valérie Pécresse, a urcat la 20% din intențiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale franceze din aprilie și este cotată ca învingătoare în fața lui Emmanuel Macron în turul al doilea, potrivit unui sondaj al institutului Elabe publicat marți, transmite AFP.

În acest sondaj, președinta regiunii Ile-de-France, desemnată sâmbătă drept candidata republicanilor, profită din plin de efectul alegerilor interne de partid, câștigând 11 puncte față de sondajul Elabe precedent, realizat pe 23 și 24 noiembrie.

Emmanuel Macron este creditat cu 23% din intențiile de vot, în scădere cu două puncte.

În cazul unui al doilea tur de scrutin între cei doi candidați, președintele demisionar ar fi învins, cu 48% față de 52% pentru Pécresse.

În primul tur, cei doi candidați se află cu mult în fața candidatei RN (extremă dreapta) Marine Le Pen – 15% (-5) și a lui Eric Zemmour (extremă dreapta) -14% (+1).

Principalii candidați de stânga sunt în scădere cu un punct și toți sub 10%: Jean-Luc Mélenchon este cotat cu 8%, ecologistul Yannick Jadot cu 7%, iar socialista Anne Hidalgocu 3%.

“Există o dorință pentru o alternativă, concretă, cu soluții pentru țară, noi suntem cei care le întruchipăm astăzi. Este doar începutul”, a reacționat Pécresse.

Potrivit sondajului, 57% (+1) dintre alegători spun că sunt “destul de siguri că vor vota” la alegerile prezidențiale din 2022, dar “44% dintre alegătorii care intenționează să voteze nu sunt siguri de alegerea lor și s-ar putea răzgândi”.

Sondaj realizat pe internet în zilele de 6 și 7 decembrie 2021, pe un eșantion de 1.474 de persoane reprezentative pentru locuitorii din Franța metropolitană cu vârsta de 18 ani și peste, dintre care 1.354 de alegători înscriși pe listele electorale, conform metodei cotelor. Marja de eroare între 1,2 și 3,1 puncte procentuale.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend