Numărul deceselor cauzate de gripă la nivel naţional a ajuns ieri la 21, conform Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. In Argeș, numărul cazurilor de viroze și pneumonii a crescut foarte mult în această perioadă, ajungându-se la mii de îmbolnăviri.
La Curtea de Argeș situația este de asemenea destul de gravă. Zeci de copii lipsesc de la școli și grădinițe fiind bolnavi, tratați fie in spital, fie la domiciliu.

La Spitalul Municipal Curtea de Argeș s-au luat unele măsuri de siguranță privind izolarea pacienților. Cadrele medicale au declarat pentru redactorii PROFIT că a fost limitat accesul vizitelor la pacienții internați și nu se permit mai mult de trei persoane la fiecare pacient.
De la teorie la practică este însă diferență mare. Si asta pentru că, astazi, în Spitalul Municipal Curtea de Argeș se putea intra fara restrictie. Mai mult decât atât, pacienții au acces în curtea spitalului și pot părăsi incinta în pijamale și papuci, contribuind astfel de răspândirea microbilor. Așa cum se poate vedea și în fotografiile alăturate, nici personalul medical nu ține prea mult la reguli, astfel că, din unitatea sanitară se intră și se iese după bunul plac al fiecăruia.

Referitor la acest subiect și la regulile care ar trebui adoptate atat pentru personalul medical cat si pentru pacienti si vizitatori am incercat sa stam de vorba cu Viorel Popescu, managerul Spitalului Municipal Curtea de Arges. Cum astazi a fost ziua in care s-a organizat un concurs in vederea ocuparii unor posturi la spital, acesta nu a fost disponibil pentru a sta de vorba cu presa. Asteptam insa un punct de vedere al managerului sau purtatorului de cuvant al spitalului referitor la modul in care sunt luate masuri in plin sezon de viroze si chiar de gripa.
Farmaciștii confirmă – foarte multe persoane cu viroze
La randul lor, farmaciștii din Curtea de Arges confirmă că în ultima perioadă tot mai multe persoane le cer sfatul și cer medicamentație pentru viroze, răceli sau chiar simptome de gripă. La mare căutare sunt antitermicele, calmantele și medicamentele pentru imunitate insa, farmacistii recomanda vizitele la medicul de familie inainte de administrarea unui tratament.

You must be logged in to post a comment Login