Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Gala International Opera Awards: Teatrul Regal din Madrid a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună companie de operă din lume

Publicat

in

Teatrul Regal din Madrid a fost recompensat la gala International Opera Awards, desfăşurată online luni seară la Londra, cu premiul pentru cea mai bună companie de operă din lume, relatează EFE.

Reputatul teatru madrilen a obţinut cel mai important trofeu al serii la International Opera Awards, considerate Oscarurile muzicii lirice, în această gală la care a fost nominalizat la trei categorii: cea mai bună orchestră a unui teatru de operă, cea mai bună premieră absolută şi cea mai bună înregistrare muzicală, potrivit agerpres.ro.

La categoria cel mai bun solist liric, International Opera Awards l-au recompensat anul acesta pe tenorul mexican Javier Camarena.

Javier Camarena a dorit să dedice acest prestigios premiu întregii comunităţi artistice, pentru a demonstra “că muzica şi arta sunt esenţiale pentru fiinţa umană” şi a ţinut să celebreze acest premiu interpretând o versiune mexicană a cântecului “Malagueńa”.

La rândul său, soprana norvegiană Lise Davidsen a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună solistă de operă la categoria feminină.

Tenorul basc Xabier Anduaga, în vârstă de 25 de ani, a primit premiul International Opera World pentru cel mai bun tânăr solist, un premiu pentru care el a mulţumit într-o scurtă înregistrare video în care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de această distincţie.

Alături de el, mezzosoprana rusă Vasilisa Berzhanskaya a fost recompensată cu acelaşi premiu la categoria feminină.

La primirea celui mai important premiu al serii, Joan Matabosch, directorul artistic al Teatrului Regal, a dorit să mulţumească în numele întregii echipe madrilene, cu o menţiune specială pentru autorităţile naţionale şi cele locale “pentru a fi sprijinit arta de-a lungul anilor”.

“Nu ne putem întâlni şi nici călători, dar putem în schimb celebra aceste premii”, a precizat el.

În cadrul ceremoniei virtuale de luni seară a fost prezentat un video cu Teatrul Regal din Madrid şi cu măsurile stricte de securitate şi igienă în timpul pandemiei de COVID-19, care au fost calificate de prezentatorul galei, Petroc Trelawny, drept “o dovadă că spectacolul poate şi trebuie să continue, cu sau fără pandemie”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Preservation and enhancement of Jewish heritage, promotion of history remain a priority of FCER (president-elect Vexler)

Publicat

in

De

The preservation and enhancement of the Jewish heritage, the promotion of history, values and the contribution made by the Jewish communities to the development of Romania will always be a priority, an essential component both in the current activity of the Federation of Jewish Communities in Romania (FCER), and in the image projected in the public space, stated, on Friday, the deputy Silviu Vexler, who was elected for a new mandate as president of FCER, at the 5th Congress of the organisation that took place these days at the Parliament Palace.

“I had and have an unshakable faith in the future of the Jewish Communities, complemented by respect for their past and present. I am grateful to the Jewish Communities for supporting my candidacy and to all of the delegates from the country for their involvement and effort, for their advice, for their vote of confidence. In the current mandate, we managed to achieve extraordinary things and find solutions to difficulties that seemed insurmountable. Yes, sometimes we had a chance to turn dreams into reality,” emphasized the president of FCER, in a post on Facebook.

He mentioned that one of the main goals of the Federation of Jewish Communities in Romania is to ensure that no Jew is alone. According to him, one of the most important missions of the FCER in the near future is to ensure that religious life can take place without problems and to encourage it at every step.

Vexler also gave assurances that social-medical assistance and support to Holocaust survivors, fundamental pillars of FCER’s activity, will benefit from the necessary resources, attention and involvement to operate without difficulties, but above all, to be improved and expanded

“FCER must support in every possible way the common projects, the ties between Romania and the State of Israel, must find ways to promote the values and traditions of the State of Israel in Romania and of Romania in the State of Israel, along with what Israel means to Jews throughout the world. The preservation and enhancement of the Jewish heritage, the promotion of the history, the values and the contribution made by the Jewish Communities to the development of Romania will always be a priority, an essential component both in the current activity of FCER and in the image projected in the public space. Education, the foundation of any measures to prevent and combat anti-Semitism, will be a determined factor in supporting, by FCER, any positive steps in this regard,” added the deputy.

Silviu Vexler highlighted that, although a special effort will be necessary, Jewish life in Romania has a beautiful future and a very special chance in Romania.

“In a nutshell: I want us together to rediscover and develop everything that means Jewish life and culture. To be able to share it with those who want to know us. Today, for all the Jews in Romania, the Jewish Communities are at home. For the whole society, our door is always open. ‘Let me remain an optimist. Let me remain a dreamer of my people!’ (Shimon Peres) Shabbat Shalom!” the FCER president said.

Citeste mai mult

NATIONAL

Atenție, imagini șocante – Un bărbat și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procestul lui Trump (VIDEO)

Publicat

in

De

Un tânăr și-a dat foc vineri după-amiază în apropierea tribunalului din Lower Manhattan, unde erau aleși jurații pentru procesul penal al fostului președinte Donald J. Trump.

Bărbatul s-a stropit cu o substanță inflamabilă în jurul orei locale 13:35 în Collect Pond Park, peste drum de tribunal. Spectatorii au țipat și au început să fugă, iar în curând, flăcări portocalii strălucitoare l-au cuprins pe bărbat. Nu a fost clar ce a motivat gestul său, notează The New York Times.

Oamenii s-au repezit să încerce să stingă focul, dar intensitatea căldurii putea fi simțită la câteva sute de metri distanță.

După câteva minute, zeci de ofițeri de poliție s-au grăbit să vină și au încercat să înăbușe flăcările. Bărbatul, care părea să fie în viață, a fost urcat într-o ambulanță și a fost transportat de urgență la spital.

Pliante aruncate înainte de gest

Un martor ocular, care a refuzat să fie identificat, a declarat că bărbatul a aruncat pliante în aer înainte de a-și da foc. Bărbatul, care purta blugi și un tricou gri închis, a căzut la pământ. El se afla într-o zonă a parcului care a fost izolată pentru susținătorii domnului Trump.

Unele dintre pamflete făceau referire la fostul președinte George W. Bush, la fostul vicepreședinte Al Gore și la avocatul David Boies, care l-a reprezentat pe Gore în renumărarea alegerilor prezidențiale din 2000.

Bărbatul stătea drept în timp ce își turna cel mai probabil benzină pe el și apoi ținea o flacără la nivelul pieptului. În timp ce oamenii aflați mai aproape de el fugeau, alții au strigat când și-au dat seama ce avea de gând să facă.

Țipete și strigăte – deși nu de la el – au umplut aerul în timp ce flăcările îl consumau și se prăbușea încet.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend