Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Gabriela Firea, despre lipsa autostrăzilor: ‘Dincolo de aceste forme de manifestare, să analizăm ce nu am făcut cu toții bine și nu e vorba de cei care sunt acum la putere’

Publicat

in

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că lipsa de autostrăzi și infrastructura precară, în general, reprezintă cel mai mare minus al României. 

„Este îndreptățită orice formă de manifestare, chiar și de protest, pentru că avem foarte multe rămâneri în urmă în ceea ce privește infrastructura din țară, din Capitală și din alte orașe. Acesta este principalul nostru minus ca și țară, iar dacă nu recunoaștem acest lucru înseamnă că suntem practic desprinși de realitate”, a declarat, vineri, primarul general Gabriela Firea.

Potrivit edilului, toată clasa politică este responsabilă pentru faptul că Romînia are o infrastructură precară, respectiv foarte puțini kilometri de autostradă.

„Trebuie, în schimb, dincolo de aceste forme de manifestare, să analizăm ce nu am făcut cu toții bine și nu e vorba de cei care sunt acum la putere, ci cei care au condus țara aproape 30 de ani. Nu este partid politic din România, cu excepția unuia nou înființat – toate celelalte s-au succedat la putere. Deci nu pot să vină acum partidele să spună că ele nu au avut guvernarea și că doar un singur partid este vinovat”, a mai declarat Firea.

Edilul mai spune că protestul de vineri, de 15 minute, este unul lăudabil și că trebuie să rămână unul sincer și cetățenesc.

„Eu m-aș bucura să rămână unul cât se poate de cetățenesc, să fie unul cât se poate de sincer, așa cum a debutat, și ar fi totuși un gust amar să profite cineva politic de el. Până la urmă este nemulțumirea noastră, a tuturor, iar că cineva a și format o imagine a acestei nemulțumiri este spre lauda acelei persoane”, a mai declarat Gabriela Firea, informează stiripesurse.ro

Vezi și

Surpriză! Ce avere avea fostul șef DNA care s-a sinucis

EXCLUSIV Răsturnare de situație în privința leilor lui Nuțu Cămătaru! Ce se întâmplă acum cu animalele

Trădare pentru Traian Băsescu! S-a întâmplat în emisiunea lui Rareș Bogdan

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Ne facem de rușine în străinătate! Apelul președintelui maghiar către autoritățile române.

Publicat

in

Ungaria face apel la România și Ucraina pentru a opri poluarea râurilor comune. De exemplu, pe Tisa și Someș intră în Ungaria o mulțime de gunoaie și sticle de plastic, potrivit celor spuse de președintele Ungariei într-o scrisoare deschisă către omologii săi român și ucrainean.

Președintele maghiar, Janos Ader, a declarat că datorită mulțimi de deșeuri adunate, autoritățile maghiare nu pot curăța toate gunoaiele aduse de umflarea râurilor ca urmare a ploilor de săptămâna trecută: “Nu mai putem gestiona grămada de gunoi care vine în cantități de neoprit. Poluarea Tisei reprezintă o amenințare de durată pentru ecosistemul fragil al râului”, arată Ader în scrisoarea publicată pe siteul președinției, dar adresată direct președinților Klaus Iohannis și Volodymyr Zelenskiy.

Sursa: Reuters, Președinția Ungariei

Recomandarea noastră este ca autoritățile din România să răspundă în cel mai scurt timp și să ofere ajutor pentru ca această problemă să se rezolve. E jenant ceea ce se întâmplă, e nevoie de mai multă responsabilitate și respect față de cei din jurul nostru.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Florin Cîțu: ‘Este unica soluție, soluție liberala, prin care putem garanta bunăstare pentru toți românii’

Publicat

in

De

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a ieșit cu o postare pe Facebook în care precizează că Institutul Național de Statistică a revizuit în creștere de la 0,9% la 2% contribuția investițiilor la creșterea economică din trimestrul I 2020.

Potrivit acestuia, investiţiile au avut o contribuţie record de 74% la avansul economiei în T1 cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„INS confirmă contribuţia masivă a investiţiilor la creşterea economică din trimestrul I 2020. INS a revizuit în sus contribuţia investiţiilor la creşterea economică din trimestrul I 2020 de la 0,9% la 2%. Creşterea economică în primul trimestru 2020 a fost de 2,7% (investiţiile au contribuit 74% – contribuţie record). Planul de relansare a economiei este concentrat pe investiţii. Este unica soluţie, soluţie liberala, prin care putem garanta bunăstare pentru toţi românii în viitor”, a subliniat Cîţu.

Potrivit datelor INS publicate marţi, Produsul Intern Brut al României în primele trei luni ale anului a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%, comparativ cu trimestrul IV din 2019, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2019 a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, de la +0,2% la +1,0%, ca urmare a creşterii volumului lor de activitate de la 100,9% la 105,0%; formarea brută de capital fix, de la +0,9% la +2,0%, ca urmare a modificării volumului său de activitate de la 105,9% la 113,1%; exportul net, de la -3,2% la -2,2%”, se arată în comunicatul INS.

Citește și:

Bombă: Serviciile sfidează starea de alertă! Singurul restaurant deschis e al SIE

EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

EXCLUSIV Marcel Vela a început marea rebranduire a Poliției Române! Au fost trimise în misiune!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend