Conecteaza-te cu noi

SANATATE

Fumatul – epidemia care face cele mai multe victime la nivel global

Avatar

Publicat

in

Ultimele decenii au produs o schimbare de perspectivă asupra tutunului și asupra efectelor sale. Primii ani după cel de-al Doilea Război Mondial au consacrat fumatul drept o activitate rezervată elitelor sau persoanelor în ascensiune pe plan social. Mijloacele de producție în masă și dorința marilor companii producătoare de tutun de a câștiga cât mai mulți clienți au transformat fumatul într-un obicei tot mai răspândit, dar, în aceeași perioadă, au început să apară și primele studii care făceau legătura dintre tutun și multiple afecțiuni medicale foarte grave.

O importantă luptă s-a dus în spațiul public și la nivel instituțional pentru a recunoaște fumatul drept un obicei nociv cu efecte extrem de grave asupra sănătății, reușind, începând cu anii ’90 în America, să apară măsuri restrictive în legătură cu promovarea fumatului sau cu practicarea lui în spații închise. Ulterior, aceste măsuri au fost preluate și de alte state, devenind tot mai extinse în Occident.

Publicitate

O asigurare de sănătate reprezintă un instrument necesar pentru a contracara efectele fumatului asupra plămânilor

Statisticile arată faptul că sunt, în momentul actual, 1,1 miliarde de fumători și că anual mor aproximativ 7 milioane de persoane la nivel global din cauza fumatului. Organizația Mondială a Sănătății a ales ziua de 31 mai ca fiind Ziua Mondială a Luptei Împotriva Fumatului pentru a ridica nivelul de conștientizare asupra pericolelor fatale la care tutunul îi supune pe fumători. Expunerea problemelor de sănătate cauzate de fumat este necesară pentru a-i informa pe oameni despre adevărata față a acestui viciu. O persoană care fumează are la dispoziție opțiunea încheierii unui contract cu un furnizor de asigurări private de sănătate precum MediHelp Internațional pentru a beneficia de o asigurare privată de sănătate care îi va permite accesul la o rețea de peste 425,000 de clinici și spitale oriunde în lume. O astfel de asigurare medicală îi oferă beneficiarului posibilitatea să își aleagă spitalul sau medicul specialist pe care îl preferă, acoperind și costurile intervențiilor.

Problemele de sănătate pe care le putem dezvolta din cauza fumatului sunt extrem de grave și nu afectează doar unul dintre organe. Principalele boli sunt cele ale plămânilor. Tusea, predispoziția pentru răceală sau respirația șuierătoare sunt doar cele mai puțin grave probleme pe care un fumător le poate dezvolta. O asigurare medicală privată acoperă serviciile de prevenire, astfel încât persoanele fumătoare să efectueze controale medicale periodice și să aibă o evidență clară a stării lor de sănătate. În acest fel se pot reduce considerabil șansele de a dezvolta o afecțiune gravă, precum: cancerul pulmonar, pneumonie sau emfizem pulmonar. Fumatul este principala cauză a 84% dintre decesele provocate de cancer pulmonar și a 83% din decesele provocate de o boală pulmonară obstructivă cronică. Tratamentul pentru astfel de condiții este costisitor, provocând un dezechilibru financiar persoanelor care au nevoie de îngrijire medicală.

Asigurarea de sănătate privată de la MediHelp Internațional include și un sistem de decontare directă a plăților către instituțiile medicale, iar acest lucru înseamnă că pacienții nu trebuie să se îngrijoreze de aspectele financiare, ci se pot concentra pe crearea celui mai bun cadru de vindecare.

Ce se întâmplă cu organismul unei persoane care fumează și de ce o asigurare medicală este necesară pentru a reduce efectele negative

Tutunul care arde eliberează peste 4,000 de elemente toxice, printre care nicotina, monoxid de carbon sau gudron. În urma interacțiunii dintre celulele pulmonare sănătoase și acestea, celulele pot deveni canceroase, iar plămânii îmbătrânesc mai repede și devin mai puțin capabili să se apere de infecții. Fumatul distruge țesutul pulmonar, ceea ce rezultă într-o captare a unei cantități mai mici de oxigen. Acest lucru dăunează diverselor părți ale corpului care sunt mai puțin oxigenate.

Plămânii nu sunt singurii afectați de țigarete. Creierul are și el de suferit, un fumător având de două ori mai multe șanse să sufere de un accident vascular cerebral. Din cauza lipsei de oxigen pielea îmbătrânește mult mai repede, uneori cu 10-20 de ani. Nivelul fertilității este afectat, de asemenea, atât la bărbați, cât și la femei. În egală măsură, fumatul reprezintă un pericol major și pentru inimă, întrucât crește riscul formării cheagurilor de sânge, a infarctului, a afecțiunilor coronariene sau a înfundării arterelor.

Riscurile la care se supun persoanele fumătoare sunt uriașe, de aceea, este indicat să găsească modalități pentru a-și conserva starea de sănătate. Cea mai bună soluție este renunțarea la fumat, dar acest proces este dificil din cauza formelor de sevraj. Printre cele mai întâlnite forme de manifestare ale acestei stări se regăsesc: starea de nervozitate sau anxietate, problemele de concentrare sau senzația de foame.

O asigurare privată reprezintă o altă soluție pentru a minimiza riscurile la care ne supune fumatul. Controalele medicale periodice la o rețea de clinici și spitale care oferă servicii medicale de cea mai înaltă calitate ne dau șansa să identificăm potențialele probleme de sănătate din timp și să acționăm conform sfatului medicului specialist.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Fumătorii care sunt infectați și asimptomatici pot emite particule infectate. Ce țară interzice fumatul pe terase și străzile aglomerate

Avatar

Publicat

in

De

Provincia spaniolă Galicia a interzis fumatul pe străzi și pe terasele cafenelelor, dacă nu este posibilă menținerea unei distanțe de siguranță de cel puțin doi metri între oameni.

Această măsură, fără precedent în Spania, își propune să reducă transmiterea noului coronavirus. Purtarea unei măști nu poate fi ignorată „pentru a fuma țigări sau țigarete electronice (…) pe drumurile publice sau în aer liber, inclusiv terase, cu excepția cazului în care este posibilă menținerea permanentă a unei distanțe minime de doi metri între oameni”, se arată în buletinul oficial al acestei regiuni din nord-vestul Spaniei.

Măsuri stricte de prevenție

Societatea Spaniolă de Epidemiologie a recomandat interzicerea fumatului în aer liber la sfârșitul lunii iulie, deoarece „fumătorii care sunt infectați și asimptomatici pot emite particule infectate, iar fumul le transportă și pun în pericol restul populației”.

Publicitate

Galicia are 30 de cazuri la 100.000 de locuitori, comparativ cu 97 de cazuri / 100.000 de locuitori în restul Spaniei, nu este nici pe departe cea mai afectată provincie, dar a luat și alte măsuri preventive, cum ar fi restricționarea numărului de clienți din magazine, interzicerea adunărilor mai mari de zece persoane sau restricții asupra vieții de noapte, conform smartradio.ro.

În afară de Insulele Canare, măștile sunt obligatorii în toată Spania, care este una dintre țările cele mai afectate de pandemie cu 28.579 de decese.

Citește și:

E haos în spitale! A revenit criza de echipamente medicale. Mărturia unui medic: ‘Din bandaje, cârpe ne facem echipament!’

EXCLUSIV Cu ce se ocupă Richard Rinu, arestat pentru uciderea lui Emi Pian – Afaceri cu Ciprian Pian

EXCLUSIV Am deslușit misterul! Cine sunt Ciprian Napi și Richard Rinu, ultimul fiind arestat pentru uciderea lui Emi Pian

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Medic: Copiii sunt mai rezistenți la noul coronavirus SARS-CoV-2

Avatar

Publicat

in

De

Dr. Prof. Naomi Bardach de la Universitatea California din San Fracisco, a precizat că la începutul pandemiei îi era teamă că va fi pusă în situația să trateze copii care au COVID-19 şi în mod sigur se va infecta și ea.

La mai bine de jumătate de an de la începutul pandemiei, medicul spune că a ajuns la concluzia că elevii din clasele primare şi adolescenţii nu sunt la fel de expuşi în faţa noului coronavirus şi nici nu par să îl transmită la fel de repede ca şi adulţii.

Medicul face aceste afirmaţii bazându-se pe mai multe studii clinice realizate în ultima perioadă. Naomi Bardach a ajuns la concluzia că riscul de transmitere al noului coronavirus în școli nu este reprezentat de copii, ci de adulţii.

Publicitate

Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, susţine însă că ipotezele lui Naomi Bardach nu sunt concludente deoarece studiile au fost realizate pe eşantioane mici şi nu s-a măsurat gradul de transmitere a virusului între copii.

„Aici este ca şi oul şi găina, care a fost primul: dacă părinţii au contaminat în exterior copiii sau copiii după aceea au contaminat părinţii. Eu cred că şi unii şi alţii pot deveni focare de infecţie, atât timp cât sunt purtători ai virusului în faringe. Restul depinde cum pui problema. Eu cred că cel mai important este să găsim soluţia ca într-adevăr copiii să nu vină contaminaţi din exterior ca apoi să contamineze mai departe în colectivitate şi în colectivitate să creăm premisele ca respectarea celor trei reguli de aur să se poată face ca să nu reprezinte focare de infecţie”, potrivit medicului Virgil Musta.

Citește și:

E haos în spitale! A revenit criza de echipamente medicale. Mărturia unui medic: ‘Din bandaje, cârpe ne facem echipament!’

EXCLUSIV Cu ce se ocupă Richard Rinu, arestat pentru uciderea lui Emi Pian – Afaceri cu Ciprian Pian

EXCLUSIV Am deslușit misterul! Cine sunt Ciprian Napi și Richard Rinu, ultimul fiind arestat pentru uciderea lui Emi Pian

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend