Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Frața redeschide Muzeul Luvru pentru public după restricțiile din starea de urgență

Avatar

Publicat

in

Muzeul Luvru din Paris, cel mai vizitat muzeu din lume, şi-a redeschis porţile luni, 6 iulie, după trei luni şi jumătate, însă fără afluenţa obişnuită, în aşteptarea revenirii vizitatorilor străini, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Este o reluare a activităţii marcată de nerăbdare, reţinere şi speranţă pentru conducerea şi personalul marelui muzeu care a înregistrat pierderi de peste 40 de milioane de euro pe perioada izolării şi este privat de fluxul obişnuit de turişti străini, în special cei americani, chinezi, coreeni, japonezi sau brazilieni.

Publicitate

Deşi 75% din publicul muzeului este format de obicei din străini, deocamdată, doar europenii din ţările apropiate pot începe să revină, fără îndoială în număr redus, la început.

Muzeul nu a fost niciodată închis atât de mult timp de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Conducerea instituţiei se aşteaptă la trei ani dificili, având în vedere că numărul total de bilete vândute în 2020 va fi foarte departe de recordul de peste 10 milioane atins în 2018.

Citește și: India, decizie radicală de teama COVID-19: Faimosul Taj Mahal, închis pe termen nelimitat

Primii vizitatori au putut intra în muzeu începând de la ora 9:00 (07:00 GMT). Întregul sistem a fost studiat îndelung pentru a se evita orice incident sanitar. Echipele logistice s-au arătat însă încrezătoare, spaţiile interioare fiind foarte mari.

Accesul la Piramidă este asigurat pe trei rânduri, iar fiecare vizitator trebuie să poarte mască. Astfel, există trei cozi: una pentru intrări imediate, alta pentru cei care au rezervat în avans, şi o a treia pentru cei care nu au bilete rezervate, notează AFP.

Vor fi deschise cele mai frecventate săli, dar şi colecţiile foarte populare în rândul publicului din regiunea Parisului, precum cele dedicate antichităţilor egiptene, greceşti şi romane.

Anumite colecţii – aproximativ 30% – nu vor fi accesibile în primele săptămâni şi luni de la redeschidere. Rămân, însă, multe de văzut – un vizitator poate viziona peste 30.000 de obiecte, notează AFP.

Restricţiile prezintă, totuşi, un avantaj – deplasarea prin încăperile muzeului va fi mai plăcută, în lipsa aglomeraţiei obişnuite.

Vizitatorii nu au voie cu cască de motocicletă, haine sau bagaje voluminoase deoarece spaţiile în care pot fi depozitate sunt închise. O săgeată albastră indică direcţia de deplasare, nefiind posibilă întoarcerea. În faţa “Giocondei”, unde turiştii din lumea întreagă formează de obicei cozi uriaşe pentru a-şi face selfie-uri, au fost prevăzute pe podea cercuri de staţionare pentru a preveni aglomeraţia.

Un nou ghid audio Nintendo poate fi închiriat începând din data de 15 iulie. Disponibil în nouă limbi, acesta va oferi conţinut inovator pentru a înţelege mai bine istoria colecţiilor.

Înţelegând situaţia dificilă a ghizilor independenţi, muzeul a decis să accepte grupuri de până la 25 de persoane, care trebuie să fie echipate însă cu căşti şi microfoane.

Pentru a creşte numărul de vizitatori vor fi organizate vizite gratuite de tip “mini-descoperire”, fără rezervare, precum şi vizite ghidate care se adresează tinerilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Uniunea Europeană – Germania cere noi sancțiuni la adresa regimului de la Minsk

Avatar

Publicat

in

De

Germania, care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului UE, a propus luni Uniunii Europene să analizeze posibilitatea de a impune noi sancţiuni asupra Belarusului, după scrutinul prezidenţial şi acţiunile de reprimare, informează agenţia de presă Reuters potrivit Mediafax.

Uniunea Europeană a redus din sancţiunile aplicate Belarusului când această ţară a adoptat măsuri în direcţia corectă, inclusiv prin eliberarea deţinuţilor politici, a amintit Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Publicitate

“Acum, trebuie să discutăm la nivelul Uniunii Europene dacă această poziţie mai este valabilă, în contextul evenimentelor din ultima săptămână şi din ultimele zile”, a subliniat Heiko Maas.

Ministerul german de Externe a constatat că există indicii privind fraude electorale produse în Belarus.

Comisia Electorală Centrală a anunţat luni după-amiază că preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a obţinut 80,23% din voturi, iar candidata opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, 9,9%, potrivit rezultatelor parţiale, citate de agenţia oficialăde presă BelTA.

Opoziţia de la Minsk contestă rezultatul alegerilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cîțu nu a reușit să convingă băncile – Ministerul Finanțelor a împrumutat 201 milioane de lei, deși planificase 300 de milioane

Avatar

Publicat

in

De

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 201 milioane lei, sub nivelul planificat, într-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 milioane lei, scadentă în octombrie 2030, la o dobândă anuală de 3,96%, transmite Mediafax.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Publicitate

Volumul total al cererii a fost de 334 mil. lei, din care ofertele competitive au totalizat 273 mil. lei, iar cele necompetitive 61 mil. lei.

Din valoarea nominală adjudecată de 201 mil. lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 110 milioane lei, iar în contul clienţilor la 30 mil. lei

Ofertele necompetitive au fost de 61 mil. lei.

Ministerul a respins toate ofertele de cumpărare de obligaţiuni transmise cu un nivel al preţului mai mic de 101,5213%.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend