Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Franţa va aloca 1,2 miliarde de euro pentru lupta împotriva COVID-19 în Africa (ministru)

Publicat

in

Franţa va acorda un ajutor de aproape 1,2 miliarde de euro pentru a combate răspândirea bolii COVID-19 în Africa, a anunţat miercuri, la Paris, ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, relatează AFP preluat de agerpres.

„La nivel bilateral, vom participa la acest efort redirecţionând o parte substanţială din ajutorul nostru pentru dezvoltare în domeniul sănătăţii şi cel alimentar, în valoare de aproape 1,2 miliarde de euro”, a declarat şeful diplomaţiei franceze în faţa Comisiei pentru Afaceri externe a Adunării Naţionale.

”Nevoile sunt imense”, a subliniat el, cerând consolidarea ”sistemelor de asistenţă medicală” în Africa precum şi a ”capacităţilor de detectare şi de cercetare ştiinţifică prin susţinerea cercetării africane”.

De asemenea, este necesară ”asigurarea unei mobilizări financiare considerabile”, a insistat şeful diplomaţiei franceze, cerând G7 şi G20 să lucreze în această direcţie.

Uniunea Europeană a garantat miercuri că va oferi ”peste 20 de miliarde de euro” celor mai vulnerabile ţări din Africa şi în restul lumii pentru lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

”Va trebui, fără îndoială, să avem în vedere organizarea unui pod aerian umanitar din Europa pentru a transporta ajutorul”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

CTP, atac virulent la adresa PSD: ‘Uite că primim ‘de la nenorociții ăia, antiromânii ăia’ a 6-a sumă din Uniune’

Publicat

in

De

UE alocă României suma de 33 de miliarde de euro ca parte a planului de redresare economică după efectele pandemiei de coronavirus. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi24 că, în contextul în care PSD spunea despre UE că își bate joc de România, statul primește acum „de la nenorociții ăia de la UE, antiromânii ăia” a 6-a sumă din blocul comunitar de 27 de membrii.

„Să ne amintim ce spunea PSD, ce a tot spus în ultimii ani și în ultimele luni și în ultimele săptămâni. Până în ultimul moment, PSD a spus că UE își bate joc de România, că noi suntem ultima găină din gostat – vă spun eu, nu PSD – că nouă nu ne dau bani, că ăia mari își dau între ei, ne tratează ca pe niște sclavi de care au nevoie să le strângă recoltele Sparanghela Merkel.

Uite că România primește `de la nenorociții ăia de la UE, antiromânii ăia` a 6-a sumă din UE. Din această sumă o parte de peste 50% sunt granturi sau credite nerambursabile, adică nu trebuie să dăm banii înapoi. Ce rămâne sunt credite. Este un ajutor substanțial pe care România îl primește din partea UE.

ULTIMA ORĂ Accident cu coloana oficială a lui Traian Băsescu

Ce va face România? Pericolul e foarte mare ca, fiind an electoral, să se încerce acum cu toate mijloacele să fie folosiți pentru câștigarea de voturi, să nu fie folosiți în direcția pe care o dorește UE, care ar face binele cel mai mare României: dezvoltarea infrastructurii, reforme administrative, construcții, proiecte de stat, șamd, care să readucă locuri de muncă din cele pierdute și să genereze plusvaloare și venituri. Însă tentația politicienilor este mare. E mult mai greu decât cu bugetul statului, am văzut ce se poate face cu el. Poți să-i dai bani lui cuscru, lui cumătru, fără prea mari probleme când ești la putere, dar cu bani europeni mai greu. Se poate, dar este mai greu.

S-ar putea să avem niște probleme în direcția asta cu doamna procuror-șef Laura Codruța Kovesi, care exact cu asta se ocupă, cu utilizarea corectă a fondurilor europene. Dacă vor fi încercări de sifonare, nu cred că doamna Kovesi va fi milostivă cu guvernarea din România și cu politicienii din România”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, în cadrul emisiunii Cap Limpede, la Digi24.

El a afirmat că suma de bani este destul de mare încât să poată fi folosită la mai multe proiecte de dezvoltare a țării.

„Dacă știi să o utilizezi, e o sumă mare. 33 de miliarde de euro este o sumă mare. Haideți să ne gândim. Nu e un miliard. Se pot face autostrăzi, să termini ce ai început: linia din București până la Otopeni, șoseaua de centură în București și în alte orașe. Sunt atâtea lucruri care se pot face”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Informarea de la ora 13:00. Peste 19.000 de cazuri de coronavirus, în România! 13.000 de persoane au fost vindecate

Publicat

in

De

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, peste 19.000 de cazuri de coronavirus, înregistrate pe teritoriul României. Peste 13.000 au fost declarate vindecate.

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.046 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 382
2. Arad 697
3. Argeș 257
4. Bacău 506
5. Bihor 586
6. Bistrița-Năsăud 334
7. Botoșani 750
8. Brașov 743
9. Brăila 28
10. Buzău 191
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 94
13. Cluj 548
14. Constanța 279
15. Covasna 229
16. Dâmbovița 292
17. Dolj 222
18. Galați 594
19. Giurgiu 216
20. Gorj 142
21. Harghita 129
22. Hunedoara 632
23. Ialomița 360
24. Iași 551
25. Ilfov 527
26. Maramureș 98
27. Mehedinți 112
28. Mureș 680
29. Neamț 882
30. Olt 80
31. Prahova 110
32. Satu Mare 61
33. Sălaj 91
34. Sibiu 503
35. Suceava 3.515
36. Teleorman 144
37. Timiș 505
38. Tulcea 146
39. Vaslui 162
40. Vâlcea 30
41. Vrancea 617
42. Mun. București 1.961
43. 35
                                      TOTAL 19.133

Totodată, până acum, 1253 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov și Harghita, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 151 de noi cazuri de îmbolnăvire. 

La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți. 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.993 de  persoane. Alte 98.403 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 425.819 de teste.    

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 29 mai a.c.,  69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 29 mai 2020, au fost raportate  1.384.703 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Regatul Unit 269.127   (+1.887)   37.837 (+377)         1.172         (+5)
Spania 237.906   (+1.137)   27.119     (+1)     150.376            –  
Italia 231.732      (+593)   33.142   (+70)     152.844      (+2.240)
Franţa 149.071   (+3.325)   28.662   (+66)       67.921        (+612)
Germania 180.458     (+741)                   8.450   (+39)     164.245        (+165)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA  29 MAI 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

 5.776.934  (+120.319) 360.089 (+4.734) 2.496.158 (+76.488)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 28 mai – 29 mai 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend