Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Franţa, Germania şi Regatul Unit îşi exprimă dezamăgirea şi îngrijorarea după negocierile privind dosarul nuclear iranian

Publicat

in

Europenii şi-au exprimat vineri ”dezamăgirea şi îngrijorarea” la câteva zile după reluarea, la Viena, a negocierilor privind dosarul nuclear iranian, potrivit unor înalţi diplomaţi din Franţa, Germania şi Regatul Unit, relatează AFP.

”Teheranul revine aproape asupra tuturor compromisurilor care au fost găsite cu dificultate” în timpul primei runde de negocieri între aprilie şi iunie, au spus sursele citate.

Delegaţiile revin în acest weekend în capitalele lor, iar discuţiile se vor relua la mijlocul săptămânii viitoare ”pentru a vedea dacă aceste divergenţe pot fi depăşite sau nu”, au adăugat diplomaţii citaţi.

Dar ”nu este clar cum poate fi eliminat un astfel de decalaj într-un interval de timp realist, pe baza proiectului iranian”, relatează Agerpres.ro.

În pofida acestor comentarii dure, diplomaţi europeni spun că sunt ”pe deplin angajaţi în căutarea unei soluţii diplomatice”. ”Timpul presează”, au insistat ei.

Încheiat în 2015 între Republica Islamică şi şase mari puteri (SUA, Rusia, China, Franţa, Germania, Regatul Unit), acordul nuclear iranian a fost afectat în urma retragerii unilaterale a Statelor Unite în 2018 şi a restabilirii sancţiunilor.

În ripostă, Teheranul a renunţat la majoritatea angajamentelor sale. Negocierile de la Viena au ca scop revenirea la acord a Washingtonului, care participă indirect la discuţii.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Protest violent la Bruxelles împotriva restricțiilor COVID. Un român se declară îngrozit: ‘S-a intervenit cum nu a mai fost până acum de când sunt eu aici’

Publicat

in

De

Omul a spus că cel mai tare l-a speriat reacţia autorităţilor de acolo care au folosit tunuri cu apă asupra protestatarilor.

Întrebat ce l-a speriat cel mai tare, românul a spus:

“Reacţia autorităţilor belgiene, faptul că au fost tunuri cu apă asupra protestatarilor. Manifestaţiile au fost autorizate, dar s-a intervenit cum nu a mai fost până acum de când sunt eu în Bruxelles. Am auzit bubuituri şi tot felul de reacţii violente.

Autorităţile belgiene au creat chiar un cordon în faţa Comisiei Europene. Protestatarii au vrut să meargă către Comisie, deşi se vorbeşte de reducerea certificatului verde. Oamenii sunt consternaţi, şi comunitatea de români, ei sunt nemulţumiţi, mai ales că au văzut acea ştire în care OMS spune că acel certificat verde nu prea îşi mai are rostul”, a spus Raul Ciuteanu, român aflat la Bruxelles, duminică, la Antena 3.

Tot el mai spune că printre protestatari sunt şi români.

“Protestatarii nu au fost numai belgieni, ci şi din alte ţări, inclusiv din România.

Acesta este un semnal că oamenii nu sunt mulţumiţi de actuala şi faptul că s-au dus către instituţiile europene e un alt semnal din partea lor”, a adăugat românul.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Alexandru Cicâldău a marcat golul Galatei, din penalti, în înfrângerea de acasă cu liderul Trabzonspor: Galata este aproape de retrogradare

Publicat

in

De

Alexandru Cicâldău, a înscris un gol în meciul de pe teren propriu cu Trabzonspor, pierdut, duminică, scor 1-2, în etapa a XXIII-a a campionatului Turciei.

Cicâldău a transformat un penalti în minutul 31.

Oaspeţii au revenit însă prin golurile marcate de Bakasetas ’84 şi Visca ’90.

Alexandru Cicâldău a jucat până în imnutul 71. Olimpiu Moruţan a intrat pe final, în minutul 88.

Trabzonspor este lider în clasament, cu 54 de puncte, în timp ce Galatasaray este pe 15, cu 27 de puncte.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend