Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Franţa anunță când se termină pandemia: ‘Posibil de la mijlocul lunii aprilie’

Avatar

Publicat

in

Guvernul francez speră “într-o revenire la o viaţă mai normală posibil de la mijlocul lunii aprilie’, chiar dacă până atunci vor mai fi ‘săptămâni de vreme rea’, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al executivului, Gabriel Attal, precizând că premierul Jean Castex va organiza joi o conferinţă de presă pe această temă, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

‘Revenirea la o viaţă normală nu este departe, locurile care fac viaţa noastră socială se vor redeschide, este un orizont la capătul tunelului pe care trebuie să-l avem în vedere’ datorită vaccinării, a adăugat el, reafirmând că guvernul intenţionează să menţină un ‘răspuns diferenţiat’ faţă de o situaţie ‘eterogenă’ în teritorii.

La finalul unei reuniuni săptămânale a guvernului, Attal a evocat un ‘orizont din ce în ce mai apropiat: posibil, sperăm noi, de la jumătatea lunii aprilie, pentru care ne pregătim’ cu ‘dispozitive şi protocoale care ar putea permite redeschiderea prudentă, dar sigură a ţării în viitorul apropiat’.

Preşedintele francez Emmanuel Macron avea programată pentru miercuri după-amiază o reuniune cu premierul Castex şi mai mulţi miniştri cu privire la dispozitivele care urmează să fie puse în funcţiune pentru a permite o viitoare ‘redeschidere’ a ţării.

Citește și: Experții OMS anunță că UN SFERT din populația lumii va avea probleme cu auzul în următorii ani

Guvernul vrea să ofere o perspectivă francezilor obosiţi de măsurile restrictive, dar recunoaşte că situaţia, pentru moment, rămâne ‘îngrijorătoare’ şi că s-ar putea să fie nevoie de măsuri suplimentare. ‘Nu este o explozie, nu este o creştere exponenţială, dar este o creştere continuă’ a cazurilor pozitive, a explicat purtătorul de cuvânt.

‘Aceste date ne spun, de asemenea, că dacă virusul circulă foarte activ peste tot în teritoriu, Franţa pe ansamblu nu este afectată în mod omogen: există o situaţie eterogenă care cere, evident, un răspuns diferenţiat în aproximativ 20 de departamente din cauza unei situaţii deosebit de îngrijorătoare’, a adăugat el.

Castex urmează să susţină joi o conferinţă de presă, în cadrul căreia ar urma să anunţe noi măsuri restrictive, la o săptămână după identificarea a aproximativ 20 de departamente sub supraveghere sporită.

‘Ducem un dialog cu aleşii locali, cu actori teritoriali pentru ca măsuri suplimentare – în caz că vor fi necesare – să poată fi luate cât mai curând posibil’, a subliniat Gabriel Attal.

‘Menţinem o abordare graduală, ţintită, teritoriu cu teritoriu’, a insistat el, cerând ‘să se facă totul pentru a nu permite ca situaţia să se înrăutăţească în zonele cele mai afectate de epidemie’.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a mai spus că există ‘un orizont în privinţa vaccinării’, reamintind obiectivul a nouă milioane de persoane care vor fi primit cel puţin o primă injecţie până la sfârşitul lunii martie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Rusia răspunde cu aceeași monedă Cehiei: Mai mulți diplomați declarați ‘persona non grata’

Avatar

Publicat

in

De

Moscova a anunţat duminică că 20 de angajaţi ai ambasadei cehe sunt “persona non grata” şi trebuie să părăsească Rusia până la sfârşitul zilei de luni, 19 aprilie, transmite AFP, conform AGERPRES.

Acest anunţ a fost făcut de ministerul rus de externe după convocarea ambasadorului ceh, Vitezslav Pivonka.
Rusia a promis mai devreme măsuri de retorsiune după expulzarea de către Cehia a 18 diplomaţi ruşi, acuzaţi de spionaj.

“Ambasadorul Cehiei în Rusia, Pivonka, a fost convocat”, se spune în declaraţie.”L-am informat ferm despre protestul nostru după actul neprietenos al autorităţilor cehe împotriva personalului reprezentanţei diplomatice ruse la Praga”.

“Domnului Pivonka i s-a comunicat că 20 de angajaţi ai ambasadei cehe la Moscova au fost declaraţi “persona non grata”. Trebuie să părăsească teritoriul nostru înainte de sfârşitul zilei de 19 aprilie 2021″, adaugă textul.

Sâmbătă, autorităţile cehe au anunţat expulzarea a 18 diplomaţi ruşi implicaţi, potrivit serviciilor de informaţii cehe, în sabotarea unui depozit de muniţie de la Vrbetice în 2014, explozie în care şi-au pierdut viaţa două persoane.

Tot sâmbătă, poliţia cehă a mai anunţat că este în căutarea a doi cetăţeni ruşi implicaţi în explozie, posesori ai unor paşapoarte având numele celor doi suspecţi implicaţi în cazul otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie, în 2018.

Autorităţile de la Moscova au declarat că acest caz “poartă marca” Washingtonului.

“În dorinţa de a face pe plac Statelor Unite după sancţiunile americane împotriva Rusiei, autorităţile cehe şi-au depăşit chiar stăpânul”, a declarat duminică ministerul rus de externe.

În această săptămână, Statele Unite au anunţat sancţiuni şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi ca măsuri de represalii pentru ceea ce Washington consideră a fi o intervenţie rusă în alegerile americane de anul trecut, un atac cibernetic masiv, precum şi alte activităţi ostile.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

AUDIENȚE Câți spectatori din Marea Britanie au urmărit funeraliile prinţului Philip

Avatar

Publicat

in

De

Funeraliile prinţului Philip, duce de Edinburgh şi soţul reginei Elizabeth II timp de 73 de ani, au fost urmărite sâmbătă de mai mult de 13 milioane de telespectatori din Marea Britanie, anunță news.ro.

Slujba religioasă de o oră a fost urmărită de 11 milioane de oameni la BBC, de 2,1 milioane – la ITV, şi de aproximativ 450.000 – pe Sky.

Cifrele sunt preliminare şi vizează intervalul orar 15:00 – 16:00 BST.

Ceremonia de la Castelul Windsor a fost transmisă la radio şi pe câteva canale de YouTube.

Pe platforma video, streaming-ul BBC a înregistrat 7,5 milioane de vizionări până duminică dimineaţă.

Nu au fost comunicate cifrele pentru live streaming-ul de pe canalul The Royal Family, dar duminică acesta era al treilea în lista trending.

Un program separat difuzat de BBC Two sâmbătă seară, cu imagini din timpul ceremoniei, a fost urmărit de 1,31 de milioane de telespectatori.

În 2002, mai mult de 10 milioane de persoane din Marea Britanie au urmărit funeraliile reginei-mamă Elizabeth, deşi acea ceremonie a avut loc într-o marţi.

În 1997, funeraliile prinţesei Diana au fost urmărite de 31 de milioane de telespectatori, un record de audienţă.

Sâmbătă, serviciul religios a avut loc într-un cadrul restrâns, cu doar 30 de participanţi, din cauza pandemiei. Regina a stat singură în Capela St. George de la Castelul Windsor, iar la ceremonie au participat toţi copiii ei şi ai ducelui de Edinburgh şi, între alţii, prinţii William şi Harry.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend