Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

FOTO VIDEO | Ziarul PROFIT a sărbătorit 13 ani de existenţă la Complexul Casa Lăzăroiu

Publicat

in

Aseară, echipa PROFIT si SUPER TV a plecat să petreacă spre munte, la complexul Turistic Casa Lăzaroiu. Motivul a fost unul special: Ziarul PROFIT a împlinit ieri, pe 3 mai, 13 ani de existenţă pe piaţa media. Cum aniversarea noastră coincide, an de an, cu Ziua mondială a libertăţii presei, am ţinut să petrecem în aer liber alături de un grup restrâns de prieteni şi colaboratori.

A fost şi o primă petrecere a celui mai nou trust de presa din Argeş format din aniversatul zilei, Ziarul PROFIT, şi televiziunea SUPER TV. Cum ne ştiţi, am îmbinat utilul cu plăcutul şi,  înainte de startul petrecerii, am pus şi de o emisiune in direct, o ediție specială şi relaxantă a emisiunii Chestiuni Argeșene. A fost şi o mica premieră, in sensul ca, pentru prima dată, cei doi care şi-au unit forţele pentru a oferi argeşenilor o altfel de televiziune,  Iulian Uţă şi Marius Dumitrescu au apărut împreună la o emisiune şi au oferit detalii despre ceea ce înseamnă Super TV.

Startul petrecerii, de la care nu au lipsit muzica bună si delicioasele preperate tradiţionale pregătite de bucătarii de la Casa Lazaroiu, a fost dat imediat după transmisia în direct iar întreaga echipă a chefuit pâna spre miezul nopţii.

Mulţumim, pe aceasta cale, tuturor celor care, pe tot parcursul zilei de ieri, au ţinut să ne transmita sute de mesaje, fie ca au fost cititorii noştri fideli, oameni de afaceri, colegi de presă sau politicieni şi le promitem ca vom continua împreună, aşa cum am facut-o şi in cei 13 ani de la prima apariţie a ziarului PROFIT !

 

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ca-n fiecare an, Moş Nicolae vine… la Casa de Cultură Bascov cu surprize pentru toată lumea !

Publicat

in

De

Ca-n fiecare an, Moş Nicolae se oprește și la Bascov ! Vineri, 6 decembrie, începând cu ora 18.00, sala de spectacole a Casei de Cultură a comunei Bascov va găzdui spectacolul „Moş Nicolae la Bascov”, un spectacol dedicat tinerilor.  Invitatul special va fi Lino Golden, unul din cei mai iubiţi interpreţi care, în anul 2019, alături de Alex Velea, Mario Fresh şi Rashid, a înfiinţat trupa Golden Gang, cu care au lansat în acelaşi an şi primul album „10 din 10”’. În spectacol vor evolua şi tineri bascoveni: Anisia Stanca, Antonia Rizea, Alida Sandu, Maya Bastani. De asemenea, va avea loc o demonstratie de karate Ashihara, sub îndrumarea instructorului Florin Neacşu. Tinerii artişti vor primi cadouri din partea sponsorilor, Medical Tours Company şi Generali, iar Primăria Bascov va oferi pachete tuturor celor prezenţi în sala de spectacole.

Ca element de noutate, anul acesta, tinerii vor avea parte de o surpriză care îi aşteaptă în holul instituţiei: CĂSUŢA CU SURPRIZE, un colţ de poveste de unde toată lumea va pleca cu o amintire marca FOTO-MINUTO – Cabina foto.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Meteorologii anunță: VINE O IARNĂ CUMPLITĂ! Cînd vin primele ninsori

Publicat

in

De

Iarna care bate la uşă se anunţă bogată în zăpadă şi nu sunt excluse episoadele de vreme severă, precum ger, viscol şi ninsori abundente, a declarat, vineri, Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Lapoviţa şi uneori ninsoarea pot apărea la sfârşitul lunii noiembrie, inclusiv in Argeș, spun specialiştii în meteorologie care prognozează vreme extremă cu ger, viscol puternic şi căderi masive de zăpadă în România. „Serviciile meteorologice care furnizează estimări pe durată lungă arată posibilitatea ca pentru cele trei luni de iarnă – decembrie, ianuarie, februarie – regimul mediu al temperaturilor în zona noastră a Europei să fie mai ridicat decât media, iar regimul precipitaţiilor să fie apropiat de norme sau uşor deficitar. Altfel spus, să avem o vreme, în media a trei luni, mai caldă decât normal şi cu precipitaţii în limitele normale sau uşor deficitare”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Nici în această iarnă, meteorologii nu exclud posibilitatea unor episoade de vreme severă, însă acestea nu pot fi prognozate decât cu şapte-zece zile înainte. 

 „Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a adăugat Georgescu. 

Brumă şi îngheţ la sol Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), deocamdată, ne bucurăm de vreme frumoasă, chiar dacă de la sfârşitul lunii pot apărea ninsorile. 

Luna noiembrie păstrează caracteristici ale sezonului de toamnă în prima sa decadă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, vor apărea lapoviţa şi uneori ninsoarea, iar valorile termice vor marca o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, în timp ce precipitaţiile vor fi în uşoară creştere, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de ANM. 

 „În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, precizează specialiştii ANM. 

În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius. În zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

PITEȘTI

Câmpulung

Mioveni

SUNTEM SI AICI

COMENTARII FACEBOOK

În Trend