Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

FOTO + VIDEO Prinţul Charles a bifat toate palatele importante din București: Cotroceni, Victoria și Elisabeta

Publicat

in

Prinţul Charles de Wales s-a aflat miercuri, pentru câteva ore, în Bucureşti, întâlnirile sale cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi Custodele Coroanei române, Margareta, fiind centrate pe criza refugiaţilor ucraineni şi ajutorul dat de România ţării vecine în contextul invaziei ruse.

Primul punct de pe agenda publică a vizitei a fost Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis şi moştenitorul Coroanei Britanice au discutat despre relaţiile bilaterale şi Parteneriatul strategic româno-britanic, ajutorul dat de România Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni, despre soluţii de limitare a efectelor schimbărilor climatice şi pentru conservarea biodiversităţii, dar şi despre oportunitatea dezvoltării unor proiecte educaţionale privind schimbările climatice.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului l-a informat pe Prinţul de Wales despre hub-ul umanitar de la Suceava şi coordonarea eforturilor de sprijin din partea mai multor state în beneficiul Ucrainei.

Despre războiul din Ucraina Prinţul Charles a discutat şi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria.

Principalele preocupări ale Alteţei Sale Regale au vizat, potrivit unui comunicat al Guvernului, ameninţarea la adresa securităţii alimentare a lumii, generată de blocarea porturilor Odesa şi Nikolaev de către trupele ruse.

Şi prim-ministrul Nicolae Ciucă a făcut o prezentare extinsă a eforturilor României de susţinere în toate modurile a Ucrainei: primirea şi găzduirea refugiaţilor, susţinerea cetăţenilor ucraineni strămutaţi intern şi a celor care îşi apără ţara, susţinerea exporturilor ucrainene de cereale. Totodată, şeful Guvernului de la Bucureşti a prezentat o analiză privind situaţia militară de pe teren din Ucraina şi perspectivele şi ameninţările generate în regiunea Mării Negre.

O altă temă a discuţiilor cu oficialii români a constituit-o energia verde.

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu Alteţa Sa Regală despre soluţii pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice şi pentru conservarea biodiversităţii, aplicabile în România, Regatul Unit şi la nivel internaţional, subliniind angajamentul ţării noastre în a atinge obiectivele europene în materie de schimbări climatice.

Şeful statului a subliniat că finanţarea proiectelor verzi, împădurirea terenurilor degradate şi reconstrucţia de habitate sunt priorităţi prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu alocări financiare substanţiale.

Un subiect conex a fost legat de oportunitatea dezvoltării unor proiecte educaţionale privind schimbările climatice, menite a creşte gradul de conştientizare, dar şi pentru a pregăti tinerele generaţii pentru locurile de muncă verzi disponibile pe piaţa muncii, capabile să genereze creştere economică sustenabilă.

În cadrul întrevederii cu şeful Guvernului, Prinţul Charles a fost interesat de politicile României în domeniul energiei verzi şi regenerabile şi al amprentelor de emisie de dioxid de carbon.

„Alteţa Sa Regală a recomandat iniţiativa sa ‘Sustainable Markets Initiative’ ca soluţie de reunire a companiilor care s-au angajat în activităţi comerciale de reducere a poluării şi emisiilor de dioxid de carbon”, a precizat Guvernul.

Nicolae Ciucă şi-a exprimat deschiderea pentru susţinerea investiţiilor în energia verde, cu precădere cea eoliană offshore în care companiile britanice sunt aşteptate să investească în perioada următoare.

În cursul după-amiezii, Prinţul Charles al Marii Britanii a fost primit de Custodele Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta.

La sosire, Prinţul de Wales a fost întâmpinat de Majestatea Sa Margareta şi de Alteţa Sa Regală Principele Consort.

Ulterior, Prinţul Charles a vizitat centrul pentru refugiaţi ucraineni organizat de autorităţile române la Romexpo.

Însoţit de Custodele Coroanei, Margareta, Prinţul de Wales a dialogat cu reprezentanţii organizaţiilor care donează sau activează aici, printre care World Vision, Armata Salvării, Crucea Roşie, UNHCR, precum şi cu reprezentanţi ai Primăriei Capitalei.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, i-a explicat moştenitorului Coroanei Britanice modul în care România a acţionat în criza refugiaţilor.

„Vizita a fost scurtă, dar cred că dânsul a plecat cu o idee foarte bună despre modul în care România a reacţionat per total, România şi sprijinul organizaţiilor internaţionale. (…) Ce a văzut este cum am lucrat la nivel de cetăţean, la nivel de organizaţii non-guvernamentale, la nivel de autorităţi locale”, a explicat Raed Arafat, după plecarea Prinţului Charles.

Prinţul de Wales şi Majestatea Sa Margareta au discutat cu refugiaţi ucraineni care au fugit de ororile războiului, dar şi cu voluntarii care sprijină acest efort la Romexpo. Centrul înregistrează zilnic peste 1.000 de vizitatori ucraineni, care merg acolo pentru a se aproviziona cu produse de maximă necesitate: alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi pentru a beneficia de servicii sociale şi consiliere pe perioada şederii în România.

Numărul refugiaţilor ucraineni care vin la Centrul de donaţii de la Romexpo a crescut constant de la începutul războiului, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, care îl administrează cu sprijinul unor organizaţii internaţionale şi locale şi al voluntarilor.

Peste un milion de refugiaţi au intrat în România de la debutul crizei umanitare pe 24 februarie.

Conform Ambasadei Marii Britanii, vizita Alteţei Sale Regale la Romexpo vine în urma unei serii de angajamente pe care le-a întreprins în ultimele luni în sprijinul comunităţii ucrainene.

Pe 18 mai, la Ottawa, în Canada, Prinţul de Wales şi Ducesa de Cornwall s-au întâlnit cu membri ai comunităţii ucrainene la Catedrala Ortodoxă Ucraineană din oraş, iar pe 22 martie cei doi au vizitat Catedrala Sfintei Familii, o catedrală catolică ucraineană din Londra, unde şi-au arătat sprijinul pentru comunitatea ucraineană.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

SUA împing Ucraina „să ucidă în masă civili” – ambasador rus

Publicat

in

De

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, acuză Washingtonul că agravează conflictul din Ucraina prin aprovizionarea continuă cu arme a trupelor ucrainene, mișcări provocatoare care determină regimul de la Kiev „să omoare în masă civili” și care complică „relațiile dintre cele mai mari puteri nucleare”, relatează TASS.

Anatoli AntonovFoto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia

„Inundarea nesăbuită a Ucrainei cu arme nu face decât să strângă spirala conflictului și să crească posibilitatea unei escaladării a conflictului cu consecințe imprevizibile”, a declarat Anatoli Antonov pe canalul Telegram al ambasadei ruse în SUA.

„Cu toate acestea, conducătorii de la Washington, orbiți de ideea de a slăbi Rusia, nu sunt încă capabili să evalueze rațional întregul pericol al mișcărilor lor”, a adăugat ambasadorul rus.

„Administrația Biden mărește livrările de arme către Kiev. Dacă înainte livra lansatoare portabile de rachete antiaeriene și rachete antitanc, acum a trecut la artilerie grea, sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate și, după toate aparențele, la sisteme de apărare aeriană”, a precizat Antonov.

Diplomatul rus a subliniat că, în plus, SUA împărtășesc informații cu partea ucraineană și se consultă cu privire la „cum să acționeze pe câmpul de luptă”.

„În esență, prin mișcările sale provocatoare, SUA împing regimul de la Kiev să ucidă în masă civili. În plus, în acest caz, SUA aprobă desfășurarea continuă a mercenarilor americani în Ucraina”, a adăugat el.

„O astfel de politică creează riscuri suplimentare în relațiile dintre cele mai mari puteri nucleare”, a subliniat ambasadorul Rusiei în SUA.

———–

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ce va face Gazprom dacă Occidentul pune un plafon pe prețul gazelor? Peskov: Va schimba termenii din contracte

Publicat

in

De

​Kremlinul a transmis marți că gigantul rus Gazprom ar putea încerca să schimbe termenii contractelor sale de livrare dacă țările occidentale vor implementa un plafon de preț pentru gazul rusesc, transmite Reuters.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al KremlinuluiFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Liderii G7 au convenit să studieze posibile plafoane de preț pentru petrolul și gazele rusești pentru a încerca să limiteze capacitatea Moscovei de a-și finanța campania militară din Ucraina.

Oficialii occidentali spun că doresc să încurajeze vânzările de petrol rusesc la niveluri ușor peste costurile de producție pentru a se asigura că veniturile Rusiei sunt reduse în timp ce aceasta își menține producția, dar detaliile complete nu au fost încă anunțate.

„Depinde de direcție, depinde de decizia luată de Gazprom. Probabil că se poate pune problema modificării termenilor contractelor existente, a modificării prețului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre ideea plafonării gazelor.

Peskov nu a precizat dacă modificările ar putea însemna alinierea contractelor la plafoanele propuse sau revizuirea completă a termenilor contractuali.

Întrebat cum ar putea afecta bugetul de stat propunerile G7 de plafonare a prețului pentru gazele și petrolul rusesc, Peskov a răspuns: „Nu știm încă despre ce este vorba… Conform constituției noastre, Rusia este un stat social – îndeplinirea tuturor obligațiilor sociale este principala noastră prioritate”.

În ciuda faptului că a câștigat mai mult decât înainte de trimiterea trupelor în Ucraina, în timp ce prețurile energiei au crescut pe fondul restricțiilor legate de sancțiuni, Rusia planifică un deficit bugetar de 2% din produsul intern brut în acest an, în condiții de sprijinire a populației și a firmelor pentru a compensa sancțiunile.

Chiar și cu acest deficit bugetar preconizat, Rusia are nevoie de un preț al petrolului de 100 de dolari pe baril în acest an pentru a-și echilibra bugetul, potrivit Nataliei Orlova, economist șef la Alfa Bank.

———–

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend