Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

FOTO si VIDEO – ACUZE GRAVE ale unei argeșence: Pacienții TRATAȚI CA ANIMALELE la Spitalul Judeţean Argeş, COVID-UL UMBLĂ LIBER prin CORTURILE GROAZEI

Avatar

Publicat

in

În timp ce Dan Manu si trupa PSD dau sute de mii de lei pentru curse de mașinuțe prin gropile județului, lipsa banilor se reflectă cel mai bine în condițiile mizere in care sunt tratați pacienții la Spitalul Județean, unitate aflata in administrarea aceluiași Consiliu Județean. In aceste condiții, nu este de mirare că au explodat cazurile COVID în Argeş iar autorităţile, cu o neimțire crasă, dau vina pe argeşenii care s-ar fi relaxat prea mult. O argeșeancă pune punctul pe I după experiența avută la Spitalul Județean Argeș și demonstrează cum motivul real al infectărilor în număr tot mai mare, este urmarea indolenței cadrelor medicale și a lipsei de bani de la Spitalul Judeţean Argeş. Au avut cei de la PSD bani pentru a sponsoriza curse de mașinuțe pe drumurile rupte ale județului, dar nu au bani sa asigure minumul necesar pentru desfășurarea in siguranță a actului medical. Așadar, o argeseancă povesteste cu lux de amanunte umilința la care a fost supusă în corturile din faţa spitalului. Toţi cei ajunși aici sunt doar suspecţi COVID, dar, odată ajunși în corturile mizere, au topate șansele de a contacta virusul. Iată, mărturisirea argeșencei scârbite de ceea ce a văzut și simțit în materie de grijă a autorităților față de proprii cetățeni. Pacienţii sunt obligaţi să aştepte şi 12 ore, fără tratament, fără soluţii dezinfectante la îndemână. Iar asta nu se oprește aici …

“Bătaie de joc, pur și simplu!!! De dimineață de la ora 8.30 (aproximativ) sunt la spitalul județean din Pitești. Sunt- vorba vine, pentru că de peste 12 ore stau și aștept. S-a spus la știri că sunt multe cazuri de coronavirus in Arges. Da, sunt pentru că ne țin ca pe animale! In cortul unde am ajuns de dimineață, a mai ajuns peste câteva zeci de minute o altă pacientă. După ce a plecat, nimeni nu a venit să curețe după ea; a venit o altă pacientă și au pus-o în patul respectiv pur și simplu!!! (Cred că nici patul meu nu a fost dezinfectat cine știe de când!) Nu avem dezinfectat de niciun fel, masca e tot cea cu care am venit de acasă; indiferent ce întrebăm nu se spune pur și simplu “așteptați!” Și așteptăm cu orele… În curând cu zilele!!! Stăm neconfirmați și confirmați in aceeași zonă – mai devreme era un bărbat în cortul de vis-a-vis, confirmat, care a fost trimis în alt județ că nu mai sunt locuri aici. Nu te poți spăla pe mâini decât la toaleta, singura toaletă pentru toată lumea- confirmați sau nu cu virusul. Noroc că am puțin gel dezinfectant de acasă, deși nu știu cât mai ajută… Paturile le vedeți, nu poți să stai pe ele!!! Mai rămâne să pozez și toaleta – trebuie să îmi fac curaj sa ajung iar acolo.

Publicitate

Spun că sunt multe cazuri, și sunt, pentru că, o dată ajuns aici, nu mai contează de ce suferi. Automat ești băgat în corturile groazei și, dacă nu ai fost infectat, te infectezi sigur datorită mizeriei, lipsei de interes, etc. Ești considerat bolnav și gata, nu mai dezinfectează nimeni ca sa nu te îmbolnăvești tu, suspectul. Pentru că, odată ajuns aici, așa cum am spus, ești condamnat. După mai bine de 12 ore, nici nu cred că mai contează că rezultatele (mele) au fost neconcludente… Sigur în atâtea ore de stat aici m-am infectat!!!

p.s. După ce am inceput sa mă plâng de toate cele de mai sus, mi s-au spus că am internarea făcută și că voi fi mutată pe o secție… Iar după asta alte teste, probabil.

Pentru idioții care nu cred in existenta coronavirusului, va spun că EXISTĂ! Și se pare că ocolește proștii… pentru că eu am respectat toate regulile posibile și imposibile și tot trebuie sa trec pe aici. Am fost cuminte mereu, să nu supăr pe nimeni, dar NU MAI POT. Condițiile de aici sunt sub orice limită. Nu s-a spus că asta este situația în toată țara – adică este la fel peste tot???

Între timp a mai trecut o oră și tot mai aștept… Sunt in continuare suspectă – cu testul neconcludent. Mă rog, rezultatul. Am uitat sa spun că tușeam de vreo 2 zile , suspectam o răceala și așa am ajuns aici. De azi-dimineață e tot așa, noroc că nu mi s-a înrăutățit starea. Nici o pastilă, nimic. Analize și așteptat cu orele.
Să fim sănătoși cu toții!”

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Raed Arafat: ‘Deschiderea şcolii nu a adus un impact major’

Avatar

Publicat

in

De

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat afirmă că deschiderea anului şcolar nu a adus „un impact major” în privinţa creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, însă atrage atenţia asupra faptului că „de apărut sigur or să fie” focare de infectare în unităţile didactice.

Întrebat vineri seară, într-o emisiune la Digi 24, dacă fenomenul de creştere a numărului cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este un efect al deschiderii anului şcolar, secrerarul de stat din MAI a răspuns că deschiderea şcolii nu a adus „un impact major” cu privire la această creştere, ci este vorba despre un cumul de factori.

„Probabil, nu putem să spunem că este de acolo efectul, dar este clar că anul şcolar va duce la o creştere şi acuma începem să o vedem. Este, poate, mixt şi din alte motive, pentru că s-au întâmplat în acelaşi timp aproape, s-au întors oamenii la muncă, sunt mai multe lucruri care au dus la această creştere. Dar trebuie să urmărim mai departe, să vedem: apar focare, nu apar focare în şcoli, cât de des apar, pentru că de apărut sigur or să fie. Cât de des, cât de frecvent, cât de serioase sunt focarele care apar…”, a declarat Raed Arafat.

Publicitate

El a spus că nu ştie să fi fost semnalate „probleme grave sau critice” în ceea ce priveşte răspândirea bolii în urma deschiderii anului şcolar.

„Noi acum aşteptăm, cum vă spun, asta nu se calculează, acum, aşteptăm să vedem şi prima săptămână din octombrie, dar e clar că mergem spre o situaţie din ce în ce mai complexă. (…)  Noi mergem spre o situaţie care e posibil să nu vedem în timpul ei o scădere”, a afirmat Arafat.

El a atras atenţia părinţilor care duc şi iau copiii de la şcoală să nu intre în aglomeraţii, să respecte regulile de distanţare pentru că, în caz contrar, devine inutil efortul de a respecta regulile în interiorul unităţilor de învăţământ.Dacă nu e un proces complet, partea în care nu se respectă regulile devine periculoasă, a explicat Arafat la Digi24, notează news.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

ACTUAL

Medicul Virgil Musta: ‘Când ajugeţi la secţia de votare, evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a îndemnat românii să meargă duminică la vot şi a făcut o serie de recomandări privind conduita la alegeri.

”Duminică este un alt moment important pentru noi toţi, un moment de responsabilitate (eu aşa l-am considerat întotdeauna) prin care contribuim la direcţia pe care ne dorim să meargă lucrurile în localităţile noastre în următorii 4 ani.  De aceea, recomandarea mea este să mergeţi la vot, pentru că ţine de fiecare dintre noi să ne implicăm activ, nu doar să comentăm de pe margine, iar tot ce ţine de comunitatea noastră, ne priveşte direct pe fiecare.

Nu pot însă să nu leg responsabilitatea votului de responsabilitatea respectării măsurilor de prevenţie despre care am tot vorbit, în special purtarea măştii, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei minime. Autorităţile vor stabili măsurile concrete la faţa locului, iar dacă şi noi respectăm cele de mai jos, prezenţa la vot nu va reprezenta un risc de contaminare”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.

Publicitate

Virgil Musta a făcut şi o serie de recomandări pentru ziua votului şi a îndemnat românii să respecte regulile de distanţare fizică şi dezinfectare.

”Iată câteva recomandări care v-ar putea fi de ajutor în ziua votului:

– pe drumul spre secţie sau la întoarcere, dacă ne întâlnim cu cunoştinţe şi vrem să stăm de vorbă, să o facem de preferat în spaţii deschise şi să păstrăm distanţa de 2 metri, iar dacă suntem în spaţii închise, să purtăm corect şi masca (să acopere şi gura şi nasul)

– nu e cazul să vă daţi mâna când vă salutaţi, scăpăm noi de covid şi o să revenim şi la acest obicei, pentru că avem nevoie de conexiune între noi, dar până atunci putem găsi alte metode de a crea această legătură umană, fără neapărat să ne strângem mâinile (românii sunt creativi J)

– când ajugeţi la secţia de votare, evitaţi aglomeraţia, aveţi răbdare să staţi la coadă, respectând distanţa şi purtând masca

– respectaţi indicaţiile autorităţilor de la faţa locului referitoare la dezinfectarea mâinilor şi atingerea obiectelor

– când vă lăsaţi în jos masca să vă identifice, faceţi acest lucru cu ajutorul elasticelor de pe margine, fără să vă atingeţi faţa cu mâna

– dacă folosiţi mănuşi, aruncaţi-le la coşul de gunoi după ce ieşiţi din sală

– puteţi veni cu pixul de acasă

– la ieşirea din secţie dezinfectaţi din nou mâinile. Riscul de contaminare prin intermediul suprafeţelor este mult mai mic şi poate scădea spre zero la vot (datorită unei cantităţi mici de virus şi a acţiunilor de dezinfectare a suprafeţelor de acolo) faţă de riscul de contaminare pe cale aeriană, motiv pentru care masca şi distanţa sunt foarte importante”, a mai scris Musta.

Doctorul a afirmast că nu este cazul să fie generată panica şi că echilibrul este cheia.

”Nu este cazul să generăm panică, echilibrul este “cheia”. Toate cele de mai sus nu sunt lucruri atât de greu de înţeles şi de respectat, comparativ cu beneficiile reale pe care le aduc. Am trecut împreună prin tot felul de încercări în aceste luni (vor veni şi altele) şi am încercat să învăţăm împreună cum să le tratăm şi cum să le depăşim. Vă mulţumesc tuturor pentru înţelegere, pentru efortul făcut şi pentru solidaritate! Numai împreună vom reuşi!”, a mai scris Musta, informează news.ro

Citeşte şi:

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit!

EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

Scandal de proporții! Marius Bodea, candidatul USR PLUS la șefia CJ Iași, acuzat că a hărțuit o angajată până a determinat-o să demisioneze

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend