Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

FOTO O adolescentă a murit, după o tentativă de suicid: Ce ar sta în spatele gestului

Publicat

in

Poliţiştii gălăţeni au deschis un dosar penal în cazul unei adolescente de 17 ani din localitatea Braniştea care a avut, duminică, o tentativă de suicid urmată de deces luni, la spital, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, o femeie din Braniştea a sunat la 112 pentru a anunţa că fiica sa, de 17 ani, a încercat se sinucidă. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, care a transportat-o la Spitalul de Copii din Galaţi.

Fata a mărturisit echipajului de pe ambulanţă că a luat mai multe antiinflamatoare. Era în stare stabilă. După acordarea primului ajutor, a fost dusă la Spitalul de Copii din Galaţi pentru îngrijiri medicale suplimentare‘, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Galaţi, Mihai Polinschi.

Tentativa de suicid a fost anunţată şi poliţiştilor de către reprezentanţii spitalului, relatează Agerpres.ro.

În data de 25 iulie, Secţia 1 Poliţie Rurală a fost sesizată prin apel la 112, de către Spitalul de Urgenţă pentru Copii “Sfântul Ioan” Galaţi, cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 17 ani, din comuna Braniştea, judeţul Galaţi, a fost internată în spital, întrucât aceasta ar fi avut o tentativă de suicid prin ingerarea voluntară de medicamente în cursul dimineţii. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului nu au putut discuta cu minora pentru a putea stabili motivul pentru care aceasta a recurs la acest gest, însă, întrucât prezenta mai multe echimoze pe membrele inferioare, pe gât şi pe corp, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe“, a informat IPJ Galaţi.

Luni, minora a decedat la unitatea spitalicească unde era internată.

S-a dispus transportarea cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Galaţi pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului. În dosarul penal întocmit iniţial a fost schimbată încadrarea faptei din lovire sau alte violenţe în ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la decesul minorei“, a precizat IPJ Galaţi.

Părinţii spun ca fata a fost acum câteva zile bătută şi violată

Tânăra ar fi avut o relaţie cu un bărbat însurat care o determina să se prostitueze. Ca să rupă legătura cu el, părinţii i-au interzis să îl vadă, i-au luat telefonul. Cinci bărbaţi au venit apoi la uşa părinţilor să îi ameninţe cu bătaia, după seara în care fata a venit bătută şi posibil drogată. Faţă de părinţi fata nu a vrut sa recunoască şi le spunea că îl iubeşte pe bărbat. Părinţii spun ca fata a fost acum câteva zile bătută şi violată. Disperată că părinţii nu o mai lasă să ţină legătura cu bărbatul, a luat pastile şi a doua zi a murit la spital. Chiar dacă pare sinucidere, rudele cu greu pot să creadă asta pentru că tânăra era foarte băută şi drogată, informează monitoruldegalati.ro.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Fost președinte de stat care va face pușcărie pentru ultraj la adresa justiţiei

Publicat

in

De

Curtea Constituţională sud-africană a respins vineri extrem de dur o cerere a fostului preşedinte, Jacob Zuma, de a reveni asupra unei hotărâri prin care l-a condamnat la 15 luni de închisoare cu privire la un ultraj la adresa justiţiei, relatează AFP.

Această confirmare a condamnării lui Jacob Zuma nu pune în discuţie eliberarea condiţionată a acestuia, din motive medicale, la începutul lui septembrie, scrie news.ro.

”Cererea în anulare este respinsă”, a anunţat judecătoarea Sisi Khampepe, care a citit hotărârea celei mai înalte jurisdicţii din ţară, în care se cataloghează drept ”păcăleli procedurale” încercarea fostului şef de stat şi a avocaţilor acestuia de a obţine anularea condamnării.

”Majoritatea (judecătorilor Curţii) respinge în mod categoric orice idee potrivit căreia reclamanţii pot fi autorizaţi să masacreze după cum poftesc o procedură judicară care, în toate privinţele, s-a desfăşurat în cel mai mare grad de regularitate”, a continuat Khampepe.

Încarcerat în iulie cu privire la faptul că a refuzat cu încăpăţânare să se prezinte în faţa membrilor unei comisii de anchetă privind corupţia de stat, în timpul preşedinţiei sale (2009-2018), Jacob Zuma, în vârstă de 79 de ani, a fost eliberat condiţionat din motive medicale de la începutul lui septembrie.

Spitalizat în august, în afara închisorii în care a început să-şi ispăşească pedeapsa, el a fost supus unei operaţii al cărei motiv nu a fost dezvăluit.

PROCES DE CORUPŢIE DE LA 21 SEPTEMBRIE

În paralel, o realuare a unui proces împotriva lui Zuma cu privire la corupţie a fost amânată la 21 şi 22 septembrie, în aşteptarea unor noi concluzii cu privire la starea sănătăţii acestuia.

În acest dosar – vechi de 20 de ani -, fostul preşedinte este acuzat de faptul că a primit mită de la gigantul francez în domeniul armamentului Thalès, inclupat la rândul său cu privire la corupţie şi spălare de bani. El este vizat de 16 capete de acuzare de fraudă, corupţie şi şantaj.

Încarcerarea lui Zuma a declanţat un val fără precedent de violenţe şi jafuri în Africa de Sud, soldate cu peste 350 de morţi.

Actualul preşedinte, Cyril Ramaphosa, a denunţat o tentativă orchestrată de destabilizare a ţării.

În urma acestor revolte, 12 suspecţi au fost arestaţi, iar impactul economic al distrugerilor urmează să fie prezentat în mod oficial în trimestrul următor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Americanii recunosc și își cer scuze pentru EROARE. Atacul cu dronă din Kabul a ucis 10 nevinovați, nu jihadiști ai ISIS-K

Publicat

in

De

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a prezentat vineri scuze pentru eroarea forţelor americane de la Kabul, produsă cu puţin timp înaintea retragerii şi în urma căreia şi-au pierdut viaţa zece civili, informează AFP preluat de agerpres.

“Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi”, a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era “doar o victimă nevinovată, la fel ca celelalte persoane ucise în mod tragic”.
“Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă”, a adăugat el.

Tot vineri, un general american a recunoscut că atacul cu dronă din 29 august de la Kabul, care a ucis zece civili, printre care până la şapte copii, a fost “o greşeală tragică”.

“Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem”, a declarat generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan.

“Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte “o ameninţare directă pentru forţele SUA”, a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend