NATIONAL
FOTO Logodnă în lumea sportului: Gimnasta Simone Biles i-a spus "Da" jucătorului de fotbal american Jonathan Owens

Publicat
acum 12 luniin
De
adminSimone Biles, multiplă campioană mondială şi olimpică la gimnastică artistică, a anunţat marți, pe reţelele de socializare, că s-a logodit cu jucătorul de fotbal american Jonathan Owens, informează CNN.

Simone Biles si Jonathan OwensFoto: Twitter
„M-am trezit o logodnică”, a scris sportiva de 24 de ani, pe Twitter, alături de câteva fotografii cu Owens şi de cererea în căsătorie făcută de acesta: „Abia aştept să-mi petrec pentru totdeauna viaţa cu tine, eşti tot ce am visat şi mai mult! Hai să ne căsătorim!”
Ea a distribuit mai multe fotografii într-o postare, inclusiv un videoclip cu inelul de logodnă.
„Cel mai uşor da”, a scris Biles pe contul ei de Instagram.
Gimnasta şi fotbalistul echipei Houston Texans s-au întâlnit pe internet chiar înainte de declanşarea pandemiei, scrie News.ro.
Owens a declarat pentru Texas Monthly, în ianuarie 2021, că izolarea care a amânat evenimentele sportive le-a asigurat timpul pentru a se cunoaşte mai bine.
„A fost unul dintre puţinele momente din viaţa ei în care totul a fost închis şi nu a putut face nimic. Aşa că am folosit perioada pentru a ne cunoaşte. A creat legătura noastră şi a făcut-o mai puternică. Acum sunt atât de recunoscător”, a spus Owens, în vârstă de 26 de ani.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
Un pescar a pescuit o pungă cu rămăşiţe umane într-un canal din Hamburg
Analiză bombă în București: Afaceriștii fug ca dracul de tămâie de zona Unirii/ Victoriei, noul paradis
VIDEO | O înregistrare înspăimântătoare ar arăta din interior momentul prăbușirii avionului din Nepal. Zeci de oameni au murit
O moldoveancă și-a vândut averea și a vizitat 120 de țări în trei ani (Video)
Liviu Dragnea iese la rampă: ‘Au fost oameni de la SRI duși la Doi și-un sfert. La Carmen Dan veneau unii cu presiuni să schimbe șefii de instituții’
Șeful ANAF a pus ochii pe cei care câștigă bani din rețelele de socializare: Să îşi declare veniturile şi să îşi plătească impozitul pentru venitul obţinut
NATIONAL
Uriaşul imperiu al celui mai bogat om din Asia se prăbuşeşte în urma unui scandal. Afacerea lui Gautam Adani a pierdut 50 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă

Publicat
acum 4 minutein
29 ianuarie 2023De
adminValoarea de piaţă a imperiului de afaceri aparţinând miliardarului indian Gautam Adani, cel mai bogat om din Asia, s-a prăbuşit cu peste 50 de miliarde de dolari în această săptămână, după ce Hindenburg Research, o firmă americană de cercetare, a publicat un raport şocant în care îl acuză de fraudă, relatează presa internaţională, citată de News.ro.

Gautam AdaniFoto: Indranil Mukherjee / AFP / Profimedia Images
Hindenburg Research a publicat o investigaţie privind conglomeratul lui Adani, acuzându-l de manipulare crasă a acţiunilor şi de o schemă de fraudă contabilă, practici perpetuate pe parcursul a zeci de ani.
Acţiunile Adani Group, conglomerat indian în domeniul energiei şi infrastructurii, condus de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Gautam Adani, s-au prăbuşit vineri, după ce firma de cercetare din SUA a publicat acuzaţii ample de fraudă, care au zguduit cercurile de afaceri din cea de-a cincea economie a lumii.
Prăbuşirea acţiunilor pe bursă, care a determinat pieţele indiene să oprească tranzacţionarea mai multor subsidiare Adani, a avut loc la trei zile după ce Hindenburg Research, o firmă cu sediul la New York, a publicat un raport amplu în care îl acuză pe Adani, printre altele, că a crescut în mod artificial preţul acţiunilor sale timp de mai multe decenii prin utilizarea unei reţele de companii fantomă din străinătate asociate cu membri ai familiei sale. Firma a declarat că, în opinia sa, companiile Adani sunt periculos de îndatorate, iar preţul acţiunilor sale este supraevaluat cu peste 80%.
Grupul indian Adani a denunţat acuzaţiile aduse de Hindenburg ca fiind „nefondate” şi „rău intenţionate” şi ia în considerare posibilitatea de a o da în judecată.
Însă căderea bruscă a acţiunilor sale, care a început miercuri, s-a accelerat vineri, după ce miliardarul american Bill Ackman, care deţine un fond de investiţii speculativ, a spus că raportul firmei americane de cercetare în domeniul short-selling este credibil.
Acţiunile Adani – dintre care unele au crescut cu peste 500% în ultimii ani – s-au prăbuşit la deschiderea bursei indiene miercuri. Prăbuşirea a continuat vineri, când tranzacţiile au fost reluate după ce joi a fost zi de vacanţă bursieră.
Hindenburg a declarat joi că îşi susţine pe deplin raportul şi crede că orice acţiune în justiţie ar fi „lipsită de temei”. „Dacă Adani este serios, ar trebui să depună o acţiune în justiţie şi în SUA, unde operăm. Avem o listă lungă de documente pe care le-am cere într-un proces de desecretizare legală”, a declarat firma într-o postare pe Twitter.
Acţiunile Adani Transmission, Adani Total Gas şi Adani Green Energy – trei dintre cele şapte companii listate la bursă ale grupului – au scăzut vineri cu 20% fiecare, în timp ce acţiunile Adani Enterprises, compania-mamă a conglomeratului, au scăzut cu 18%. Pierderile de vineri au şters aproape 39 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă.
Şapte companii listate la bursă ale conglomeratului Adani au pierdut în total 48 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă începând de miercuri, iar obligaţiunile americane ale firmelor Adani au scăzut şi ele.
Cine este Gautam Adani
Un om care a renunţat la facultate şi un întreprinzător autodidact, Adani este al patrulea cel mai bogat om din lume, înaintea lui Bill Gates şi Warren Buffet. De asemenea, el este considerat un aliat apropiat al premierului indian Narendra Modi. Magnatul, în vârstă de 60 de ani, a fondat grupul Adani în urmă cu peste 30 de ani.
Potrivit Bloomberg, Adani este în continuare cel mai bogat om din Asia, cu o avere personală în valoare de 113 miliarde de dolari, cu 30 de miliarde de dolari mai mare decât cea a colegului antreprenor indian Mukesh Ambani. Pierderile de vineri vor reduce însă din această diferenţă.
Hindenburg nu este prima firmă de cercetare care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la finanţele imperiului tentacular al lui Adani, care a împrumutat 30 de miliarde de dolari pentru a intra în diverse industrii, ce variază de la logistică la minerit şi care se dezvoltă agresiv şi în alte sectoare, cum ar fi media, centre de date, aeroporturi şi ciment.
Acuzaţiile aduse de Hindenburg vin însă într-un moment sensibil. Adani Enterprises îşi propune să strângă 200 de miliarde de rupii (2,5 miliarde de dolari) prin emiterea de noi obligaţiuni în această lună. Oferta se va încheia marţi.
Aparenta apropiere a grupului Adani de guvernul indian a fost mult timp considerată în cercurile de afaceri indiene ca fiind unul dintre avantajele sale faţă de concurenţi. În timp ce detractorii susţin că succesul lui Adani se datorează în mare parte legăturilor sale cu prim-ministrul Narendra Modi – care a zburat cu un avion al companiei lui Adani în timpul campaniei sale electorale din 2014 – admiratorii miliardarului susţin că acesta a construit o infrastructură crucială, care susţine creşterea economică a Indiei, a oferit locuri de muncă pentru milioane de oameni şi a realizat investiţii care s-au aliniat perfect cu obiectivele politice ale guvernului.
Şi în timp ce liderii indieni au anunţat obiective ambiţioase de tranziţie către energia regenerabilă, guvernul lui Modi a luat în mod repetat măsuri pentru a ajuta afacerile lui Adani, care obţine majoritatea veniturilor totale din producţia de energie, transport maritim, minerit şi operaţiuni de transport de electricitate legate de cărbune, relatează The Washington Post.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
NATIONAL
GSP: „Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul”. Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria

Publicat
acum 8 minutein
29 ianuarie 2023De
adminSoția lui Angel Di Maria, Jorgelina Cardoso, a povestit experiența britanică trăită după transferul soțului la Manchester United, în 2014: „Mâncarea e dezgustătoare, oamenii, ciudați, iar femeile sunt ca porțelanul”.

Angel Di Maria și soția lui, Jorgelina CardosoFoto: Juan Soliz / AFP / Profimedia
Brazilianul Casemiro tocmai s-a transferat de la Real la Manchester United, pentru 21 de milioane de euro pe sezon, dublul salariului avut la Madrid. Exact ca Angel Di Maria în 2014! O mutare pe care acesta din urmă avea s-o regrete amarnic.
Într-un interviu acordat unei televiziuni din Buenos Aires, Jorgelina Cardoso, soția argentinianului, a descris cu lux de amănunte experiența „oribilă” trăită în Anglia.
„Angel a venit la mine într-o zi și mi-a spus: «Uită-te și tu pe oferta asta de la Manchester United». Eu nu voiam să plec nicăieri, i-am spus să meargă singur. Dar el a insistat: «Hai să mergem amândoi!». Era o grămadă de bani, mult mai mulți decât îi oferiseră spaniolii. Așa că ne-am dus. Dacă lucrezi într-o companie și cineva îți oferă dublul salariului pe care-l ai te duci alergând”, a povestit Jorgelina cum a ajuns soțul său de la Real Madrid la Manchester United.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Uriaşul imperiu al celui mai bogat om din Asia se prăbuşeşte în urma unui scandal. Afacerea lui Gautam Adani a pierdut 50 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă
GSP: „Mâncarea e dezgustătoare, oamenii pot să te ucidă, iar femeile sunt ca porțelanul”. Țara din Europa care a îngrozit-o pe soția lui Angel Di Maria
LiveBlog Superliga: Derbiul etapei FCSB vs Farul Constanța / Echipele de start
Bărbatul de 22 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut câinele cu o curea
Alegeri în Austria Inferioară: Partidul cancelarului Neuhammer pierde majoritatea absolută / Naționaliștii de dreapta câștigă teren

VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții

EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă

Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE

VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


Alina Gorghiu a luat la țintă un primar PSD: Abandon și nepăsare! De unde atâta orgoliu?
Liderul PNL, Alina Gorghiu, l-a luat la țintă pe primarul PSD al municipiului Piteşti, Cristian Gentea, acuzând faptul că acesta...


DE INTERES – Cardul de energie! Cine beneficiază, cum se obține, cum se folosește!
Cine beneficiază? Pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și venituri mai mici sau egale cu...


VIDEO | Radu Perianu pe făraș! Marius Nicolaescu, confirmă: „Din luna mai vom avea prefect PSD”
Invitat la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROFI 24 TV, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a acceptat provocarea jurnalistului...


Buletinele cu CIP devin obligatorii în România – Cine le plăteşte şi care sunt schimbările anunţate
Buletinele electronice vor fi emise în toată țara până la finalul anului și vor fi gratuite. Din 2030, oricine vrea...
Curtea de Argeș


Gheorghe Boncea va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Bolniță
Omul de afaceri Gheorghe Boncea, decedat în cursul zilei de marți după o lungă luptă cu o boală nemiloasă, va...


VESTE TRISTĂ! A murit profesorul Ilie Iana, fost director adjunct al Colegiului Național „Vlaicu Vodă”
Colegiul Național „Vlaicu Vodă” anunță cu imensă tristețe dispariția inegalabilului coleg Ilie Iana, devotat vieții acestei școli vreme de 32...


VIDEO, ACUM! Accident grav în Argeș, la Corbeni – Șofer de 21 ani la spital
Pompierii intervin pentru a asigura măsurile specifice în cazul unui accident rutier produs în localitatea Corbeni.A fost vorba despre un...


Anunț vânzare
Vând carieră de piatră în funțiune cu utilaje aferente. Locație comuna Sălătruc județul Argeș. Mai multe detalii la telefon 0747990102...


A murit omul de afaceri Gheorghe Boncea
Veste trista pentru mulți argeșeni! Cunoscutul om de afaceri Gheorghe Boncea, cel care a pus bazele unui comerț modern în...
Mioveni


FASOLEA ȘI CIOLANU` AU UMPLUT SPITALU` – Peste 750 argeșeni au ajuns la Urgențe în minivacanța de 1 Decembrie
769 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) în minivacanţa de...


Colonelul Bogdan Olar nu mai este șeful ISU Argeș – A TRECUT ÎN REZERVĂ
Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel...


IPJ Argeș anunță EXAMEN de atestare DETECTIVI PARTICULARI -VEZI CONDIȚII
Înscrierile pentru examenul de obținere a atestatului de detectiv particular au început! Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2022,...


PROTEST DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – Mii de angajați de la Uzina Dacia ies în stradă
Sindicatul Autoturisme Dacia anunță un protest de amploare care va fi organizat joi, 17 noiembrie, în centrul orașului Mioveni. Potrivit...
Câmpulung


VIDEO – Accident mortal în Argeș – Șofer de 78 ani decedat
Un grav accident rutier s-a produs, in urmă cu puțin timp, în Godeni. Au fost implicate trei autoturisme, iar o...


VIDEO | Accident grav în Argeș, în noaptea de Crăciun – A INTRAT CU MAȘINA ÎNTR-O CASĂ
Azi noapte, aproape de ora 01.00, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Câmpulung, strada Poet Grigore Alexandrescu, pentru...


ARGEȘ | Bărbat mort în pădure după ce s-a rasturnat cu camioneta plină cu lemne
Un bărbat a murit azi noapte după ce s-a rasturnat cu masina plină cu lemne pe un drum forestier în...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | El este Iulică, bărbatul luat de viitură – Cetățenii din Curtea de Argeș cer demisia primarului PSD din Curtea de Argeș – CĂUTĂRILE CONTINUĂ
- NATIONALacum 7 zile
Prima fabrică de bebeluși va deveni curând realitate: ar putea produce până la 30 de mii de copii pe an, exact așa cum și-i doresc părinții
- ACTUALacum 2 săptămâni
EXCLUSIV VIDEO | Bătaie cruntă între doi elevi, în plină stradă la Curtea de Argeș – A INTERVENIT SMURD-ul lângă Colegiul Vlaicu Vodă
- ACTUALacum 2 săptămâni
Penny deschide deschide primul supermarket în Curtea de Argeș – VEZI UNDE
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ACCIDENT GRAV LA CURTEA DE ARGEȘ – UN TAXI S-A FĂCUT PRAF
- ACTUALacum o săptămână
Revoltă la Curtea de Argeș după ce un bărbat a fost luat de viitură: „PRIMARE, EȘTI BINE?”
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Bărbat luat de viitură La Curtea de Argeș – MOBILIZARE MASIVĂ A POMPIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Femeia din Vaslui care a violat-o cu un cârnat pe fosta amantă a soțului, eliberată din arest – Victima, plătită să-și retragă plângerea
You must be logged in to post a comment Login