Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Fostul ministru Chițoiu trimis în judecată pentru ucidere din culpă! Rudele soților Pristavu cer despăgubiri

Avatar

Publicat

in

Fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cauza se judecă, în primă instanță, Judecătoria Pitești în dosarul penal cu numarul 11286/280/2020.

La jumătatea lunii august, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au încheiat rechizitoriul și au trimis dosarul spre judecare la Judecătoria Pitești. Fostul ministru Daniel Chițoiu va fi judecat pentru infractiunea de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, după ce, în urma expertizelor efectuate, s-a stabilit că pe data de 26 decembrie 2019, el ar fi fost de vina pentru producerea accidentului mortal petrecut in Argeș și in urma căruia soții Pristavu au murit iar ruda lor a fost grav rănită și a stat multă vreme în spital
În timpul cercetărilor s-au constituit părți civile şi cer despăgubiri, rudele soților Pristavu uciși în accident, al victimei rănită grav, dar și Serviciul de Ambulanță Argeș, Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul Clinic de Urgență București și firma de asigurări Generali, în total 11 părți civile.

Reamintim că pe data de 26 decembrie anul trecut, Daniel Chițoiu, aflat la volanul unui Audi, a fost implicat într-un accident mortal, pe DN 7, în localitatea Zamfirești. Mașina acestuia s-a lovit frontal cu un Logan în care erau patronii magazinului de textile Romarta, Haralambie Pristavu de 82 de ani, soția acestuia Elisabeta Pristavu de 73 de ani și cumnata lor în vârstă de 71 de ani. În urma impactului extrem de violent soții Pristavu au murit iar ruda lor a fost grav rănită și a stat multă vreme în spital necesitând mai multe intervenții și recuperare medicală. Deși inițial s-a spus că lui Haralambie Pristavu i s-ar fi făcut rău la volan și a ajuns cu mașina pe contrasens, în urma expertizei tehnice s-a stabilit că mașina fostului ministru a fost cea care s-a aflat pe contrasens.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

HAI LA STAT! PIMĂRIILE Nucșoara și Bogați ANGAJEAZĂ personal – VEZI DETALII

Avatar

Publicat

in

De

Primaria comunei Bogaţi organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Este vorba de un post Consilier achiziţii publice la compartimentul ADMINISTRATIE SI STARE CIVILA din Primăria comunei Bogați. Data de sustinere a probei scrise: 18.02.2021, ora 10:00. Locaţia de desfăşurare a concursului: sediul Primăriei comunei Bogaţi, comuna Bogaţi, sat Bogaţi, nr. 133, judeţul Argeş. Informatii despre concurs la: Olaru Alina Mariana, inspector superior tel/fax 0248655003 e-mail: primaria_bogati@yahoo.com.

Condiţii de participare

– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta
– vechime in specialitatea studiilor necesare ocuparii functiei publice- nu este cazul

Și la Nucșoara e nevoie de personal

Și primăria comunei Nucşoara organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Aici se angajeaza un inspector la compartimentul FINANCIAR – CONTABIL, TAXE SI IMPOZITE din cadrul primăriei Nucșoara. Data de sustinere a probei scrise: 18.02.2021, ora 10:00
Locaţia de desfăşurare a concursului: sediul Primariei comunei Nucsoara, judetul Arges.

Informatii despre concurs la: Tefeleu Ionela Manuela- inspector principal tel 0248/582013 fax 0248/582090 e mail primaria_nucsoara@yahoo.com

Condiţii de participare

– studii universitare de licenta absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniul economic
– vechime in specialitatea studiilor – minimum 5 ani

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Alexandru Rafila arată beneficiile purtării măștilor de protecție: ‘Probabil din această cauză a scăzut și interesul pentru vaccinarea antigripală’

Avatar

Publicat

in

De

Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD și reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat  că măsurile restrictive adoptate pentru a limita răspândirea coronavirusului au avut efect și asupra virusului gripal.

„Orice infecție virală, respiratorie care se transmite aerian e ajutată, dacă vreți, de sezonul rece și nu poate să facă excepție acest coronavirus față de virusul gripal, de exemplu, care se transmite în mod similar.

Sunt foarte puține cazuri (de gripă sezonieră). Utilizarea măștii a făcut ca și în emisfera nordică să fie aceeași situație care fusese în vară în emisfera sudică: o circulație redusă a virusului gripal. Probabil din această cauză a scăut și interesul pentru vaccinarea antigripală. În toamnă toată lumea căuta vaccin gripal, acum văd că Ministerul Sănătății a rămas cu un milion de doze nefolosite și a trecut la… mă rog… o nouă etapă de vaccianre la populația generală, în măsura în care populația dorește să o facă”, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat dacă e un risc să contractezi, în același timp, și virusul gripal și coronavirusul, Rafila a răspuns: „Evident că e un risc, dar nu sunt foarte multe situații de acest gen descrise în literatură. Există…. Ar trebui să fie o coincidență prea mare, mai ales în condițiile în care infecția gripală are niveluri extrem de joase în România și, în general, în Europa. E o probabilitate mică, dar orice lucru e posibil. O infecție simultană cu virus gripal și cu noul coronavirus evident că pune la grea încercare orice persoană chiar dacă e cu sistem imun de bună calitate”, conform B1.ro.

Citește și:

Legea a intrat în vigoare! Acești români se pot pensiona mai devreme

Vestea momentului! Statul vine cu noi beneficii pentru milioane de români. Vezi dacă te afli printre ei

Vești importante pentru acești români! Ce criterii trebuie să îndeplinească pentru a ieși la pensie

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend