Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Florin Cîțu: “Ne împrumutăm acum doar pentru investiții și o facem mai ieftin decât pe vremea PSD-ului”

Publicat

in

Gradul de îndatorare al României este sub 50%, fiind unul din cele mai mici din Uniunea Europeană, a declarat premierul Florin Cîţu care a mai afirmat că ţara noastră se împrumută mai ieftin acum decât pe vremea PSD şi o face doar pentru investiţii.

Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Bacău, de ce mai este nevoie de împrumuturi externe dacă a clamat o creştere economică, potrivit News.ro

“În primul rând gradul de îndatorare al României este sub 50% în acest moment, este unul din cele mai mici din Uniunea Europeană şi chiar dacă ajunge la 50%, tot rămâne printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Gradul de îndatorare a crescut în toate ţările din lume anul trecut, când a crescut deficitul. Împrumuturile pe care le face România astăzi merg pentru a acoperi un deficit bugetar, deficit bugetar care şi în trecut, pe vremea PSD-ului, se acoperea tot din împrumuturi. E o diferenţă acum, ne împrumutăm mai ieftin. Şi mai este o diferenţă, ne împrumutăm doar pentru investiţii. Anul acesta este primul în care România se împrumută doar pentru investiţii”, a explicat premierul.

El a precizat că România se împrumută la o rată a dobânzii mai mică decât creşterea economică.

“Mai mult, ne împrumutăm la o rată de dobândă mai mică decât creşterea ecomonică, ceea ce înseamnă că putem să plătim datoriile acestea şi, mai mult, ne-am împrumutat săptămâna trecută la dobândă negativă, asta înseamnă că dăm mai puţini bani înapoi decât am împrumutat”, a mai afirmat Florin Cîţu.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Avocații trag un semnal de alarmă: Noile restricții pot afecta dreptul la apărare/ Scrisoare deschisă

Publicat

in

De

Uniunea Națională a Barourilor din România solicită guvernului să acorde avocaților același tratament cu cel aplicat magistraților și altor angajați din sistemul judiciar. UNBR face apel la evitarea unor măsuri care să afecteze dreptul la apărare al justițiabilor din România, dar și dreptul la muncă al avocaților. Președintele UNBR, Traian Briciu, semnează o scrisoare deschisă în acest sens, pe care o redăm mai jos.

UPDATE: În urma scrisorii UNBR, Guvernul a introdus în HG o precizare referitoare la avocați.

___

Către:

– Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență

– În atenția domnului Florin Cîțu, Prim-Ministru

– Secretariatul General al Guvernului

– În atenția domnului Tiberius Horațiu Gorun, Secretar General al Guvernului

Uniunea Națională a Barourilor din România susține eforturile făcute de autorități pentru combaterea efectelor pandemiei Covid-19, inclusiv prin campania de vaccinare și vă transmite mulțumiri pentru colaborarea inter-instituțională de până acum, motiv pentru care vă transmite solicitarea de a permite accesul avocaților în condiții egale cu ceilalți actori ai sistemului judiciar și cu angajații autorităților și instituțiilor publice.

Având în vedere informațiile din spațiul public potrivit cărora sunt în curs de analiză propuneri de măsuri privind combaterea efectelor pandemiei Covid-19, Uniunea Națională a Barourilor din România vă solicită cu fermitate ca în cadrul deciziilor pe care le veți adopta să acordați categoriei profesionale a avocaților cu drept de exercitare a profesiei, un tratament egal cu cel acordat judecătorilor, procurorilor și tuturor angajaților autorităților și instituțiilor publice.

Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 3:

„(1)Activitatea avocatului se realizează prin:

….

b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;

d)asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;

e)apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;

(2)Activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel.”

Profesia de avocat este parte integrată în sistemul judiciar și indispensabilă actului de justiție.

Art. 38 alin. (1) din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede „În exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, …… ”

Orice măsură de restricționare a dreptului de acces al avocaților în spațiile în care se desfășoară activitatea profesională a avocaților (instanțe de judecată,  sedii ale organelor de urmărire și de cercetare penală, ale altor autorități și instituții de drept public și privat) pe alte criterii decât cele aplicabile judecătorilor, procurorilor și angajaților instituțiilor publice constituie o discriminare inacceptabilă într-un stat de drept.

O astfel de soluție ar însemna și o încălcare a dreptului la muncă al avocatului precum și o încălcare a dreptului la apărare al cetățeanului, întrucât avocații își desfășoară activitatea profesională la toate instituțiile și autoritățile publice precum și organizațiile private.

Cu stimă,

Av. dr. Traian Cornel BRICIU

Președintele UNBR

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

DOCUMENT | Noile restricții care intră în vigoare de luni, publicate în Monitorul Oficial

Publicat

in

De

Hotărârea de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial 1013 a fost publicată, vineri seară, Hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Documentul care cuprinde restricţiile aplicabile de luni poate fi citit AICI (.pdf)!

În principal, acestea vizează portul măştii atât în interior cât şi pe stradă de către toate persoanele, indiferent de rata de incidenţă, restricţii de circulaţie pe timpul nopţii şi folosirea la scară largă a certificatului verde.

De asemenea, toţi elevii intră două săptămâni în vacanţă.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend