Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Firea acuză PNL şi USR de hoţie parlamentară – ‘Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalți colegi’

Publicat

in

Senatoarea PSD Gabriela Firea a afirmat că a plecat, alături de alţi colegi din partid, din plenul de luni al Senatului dezgustată de felul „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie. A„stăzi, la votul din Senat pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit. Nu am fost dispuşi să participăm la această hoţie a liberalilor şi useriştilor şi am părăsit de îndată şedinţa de plen”, a adăugat ea.

„Am plecat dezgustată azi din Senat, împreună cu ceilalţi colegi – senatorii social-democraţi, din cauza modalităţii „dreptei” de a guverna, prin minciună şi hoţie!

PNL, alături de aliaţii lor din Coaliţia Austerităţii Naţionale, USR-PLUS şi UDMR continuă practica abuzivă a încălcării tuturor principiilor democraţiei parlamentare şi cere repetarea votului când nu le iese cum vor!

Astăzi, la votul din Senat pentru legea privind vânzarea avuţiei naţionale şi a capacităţilor de producţie ale statului român, susţinută de PNL şi aliaţii lor, înţelegerea partidelor de Dreapta nu a funcţionat şi atunci au forţat călcarea în picioare a regulamentului şi au cerut să se voteze până le iese aşa cum şi-au dorit.

Nu am fost dispuşi să participăm la această hoţie a liberalilor şi useriştilor şi am părăsit de îndată şedinţa de plen. PSD va apăra de fiecare dată avuţia naţională şi capacităţile de producţie ale statului român! Este pentru a treia oară când partidelor Dreptei nu le iese să vândă pe nimic companiile profitabile de stat! De două ori au fost opriţi de PSD în Parlament!

Acum, PNL-USR-PLUS şi UDMR au fost trădaţi de proprii lor colegi care au tras chiulul şi din Senat şi de la votul cu tableta.

• Prima oară, PSD a iniţiat şi a reuşit adoptarea Legii 173/2020, prin care s-a interzis vânzarea participaţiilor statului în perioada de criză generată de pandemie pentru următorii 2 ani. Era practic o lege similară cu cea adoptată de Germania, care ştie să îşi protejeze avuţia naţională. Legea a fost iniţiată de PSD în urma tentativelor Guvernului Orban de a scoate la vânzare părţi mari din companiile profitabile. Intenţia Guvernului de a vinde aceste companii se manifestase imediat după preluarea guvernării.

Pentru a ocoli această interdicţie, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a restrâns interdicţia doar la vânzarea „acţiunilor”, nu la „participaţiile statului”, cum era în legea PSD.

Această modificare permite privatizarea mascată a companiilor, sub forma vânzării activelor, bunurilor deţinute de aceste companii. Guvernul a invocat situaţia unor companii de stat aflate în insolvenţă şi care s-ar putea salva dacă ar vinde o parte din activele deţinute. Argumentul contrastează însă puternic cu intenţiile anunţate de Guvernul Orban la finalul anului 2019 cu privire la vânzarea companiilor profitabile, precum Hidroelectrica sau CEC.

Dacă într-adevăr ar fi fost preocupat de salvarea companiilor în insolvenţă, Guvernul Dreptei ar fi trebuit să prevadă strict exceptarea acestor companii în dificultate. Însă, în forma dată de Guvern, se pot vinde activele tuturor companiilor de stat, nu doar a celor în insolvenţă.

Parlamentarii PSD au respins de fiecare dată ordonanţa Guvernului şi astăzi s-a votat împotriva ei şi în Plenul Parlamentului, iar cei din Coaliţia Austerităţii care au votat pentru nu au fost destui. Românii nu se lasă înşelaţi şi prostiţi de Guvernarea Dreptei care i-a minţit cu majorările de pensii, cu dublările de alocaţii, cu testările în masă ale populaţiei, cu echipamentele pentru medici şi spitale.

De data aceasta, nu le-a ieşit şi au anunţat că în următoarea şedinţă de plen vor să repete votul până le iese, aşa cum vor să vândă, adică să socată la mezat, şi ultimele companii profitabile româneşti!”, a scirs Gabriela Firea luni pe Facebook.

Senatorii PSD şi AUR s-au retras din plenul de luni, fiind nemulţumiţi de votul pe tabletă, cât şi telefonic, la reexaminare legii privind respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2020 pentru modificarea Legii 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Votul va fi reluat într-o şedinţă viitoare.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Australian Open 2023 – Simona Halep, absentă de pe lista participantelor

Publicat

in

De

​Organizatorii de la Australian Open 2023 au anunțat lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal de la primul Grand Slam al sezonului viitor. Suspendată provizoriu pentru dopaj, Simona Halep lipsește.

Simona HalepFoto: JULIAN FINNEY / Getty images / Profimedia

Conform jurnalistului Ben Rothenberg, Simona Halep (depistată pozitiv la un control de la US Open 2022) și Daria Saville (fostă Gavrilova) sunt singurele absențe notabile de pe tabloul feminin de simplu.

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Patricia Țig, pe tabloul principal de la Australian Open 2023

România nu stă deloc rău atunci când vine vorba despre sportivele care au prins direct tabloul principal de la Australian Open 2023. Vorbim despre cinci jucătoare care sunt sigure de participarea la Grand Slamul de la Melbourne (desigur, dacă totul este ok din punct de vedere fizic).

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian (clasament protejat) și Patricia Țig (tot clasament protejat) se vor afla pe tabloul principal al competiției australiene.

Australian Open 2023 va avea loc în perioada 16-23 ianuarie. Campionii en-titre sunt Ashleigh Barty (retrasă între timp din activitate) și Rafael Nadal.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cosmina Pană, locul 8 la Mondialele din Columbia

Publicat

in

De

Sportiva română Cosmina Pană s-a clasat pe locul 8 la total în cadrul cat. 45 kg, luni, la Campionatele Mondiale de haltere de la Bogota (Columbia), cu 157 kg, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Haltere, potrivit Agerpres.

Pană a fost a şasea la stilul smuls, cu 71 kg, iar la aruncat s-a clasat pe 10, cu 86 kg, ratând prima încercare la această greutate.

Medalia de aur la smuls a fost obţinută de thailandeza Thanyathon Sukcharoen, cu 82 kg, la aruncat a câştigat o altă thailandeză, Siriwimon Pramongkhol, cu 102 kg, iar la total s-a impus Sukcharoen, cu 182 kg.

La Mondiale participă 537 de sportivi din 93 de ţări, 270 la feminin şi 267 la masculin, aceasta fiind prima competiţie de calificare la Jocurile Olimpice Paris 2024. România este reprezentată de şase sportivi, patru la feminin şi doi la masculin.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend