Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Filarmonica Piteşti caută denumire pentru sala de concerte – AU VENIT DEJA PROPUNERI

Publicat

in

Filarmonica Piteşti a anunţat, marţi, că aşteaptă propuneri de la public pentru denumirea sălii de concerte a instituţiei.

“În perioada următoare, sala de concerte a Filarmonicii Piteşti va primi un nume. În acest sens, publicul meloman este invitat să facă propuneri”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituţiei culturale.

Conform aceleiaşi surse, în cadrul consultărilor interne au fost propuse trei denumiri: Sala “Beethoven”, Sala “Simfonia” sau Sala “Mozart”.

Printre primele propuneri transmise de melomani pe Facebook se numără denumiri precum “Regele Mihai”, “Bucuria”, “Armonia” sau “Bach”, dar şi nume ale unor compozitori, dirijori şi instrumentişti care au avut legătură cu Piteştiul – Nicolae Brânzeu, Vasile Veselovski, Marius Giura sau Emanoil Popescu.

Filarmonica Piteşti a fost înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local Piteşti pe 20 iunie 2007, ca instituţie profesionistă de concerte cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul local. Din anul 2016, concertele sunt susţinute în sala de spectacole a Centrului Multifuncţional, amenajat în locul unui fost cinematograf.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Florin Cîțu intră la rupere: ‘Dacă mai există onoare și celălalt președinte al Senatului își va da demisia’

Publicat

in

De

Premierul Florin Cîțu i-a cerut demisia Ancăi Dragu (USR PLUS) de la conducerea Senatului României.

„Cred că după ce vom vedea motivarea CCR, dacă mai există onoare şi celălalt preşedinte al Senatului îşi va da demisia. Demisia (Ludovic Orban – n.r.) e un act unilateral. Dacă CCR îmi va da dreptate, mă aştept ca cei doi preşedinte ai Camerelor să plece”, a declarat Florin Cîţu, marţi la Parlament.

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat luni că şi-a depus la partid demisia de la conducerea Camerei, avertizând că, în cazul în care, într- o perioadă de maximum 15 zile, nu va fi depusă la Camera Deputaţilor, şi-o va depune personal, informează News.ro.

Vezi și:

Vești bune de la Guvern! Florin Cîțu: ‘Propunem o creştere brută a salariului minim de aproape 11% de la 1 ianuarie 2022’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Vineri, restricții rutiere pe Transfăgărășan – Au loc filmări pentru un film artistic

Publicat

in

De

IPJ Argeș informează că în ziua de vineri, 1 octombrie 2021, între orele 07:00 – 19:00, pe DN 7C – Transfăgărășan, vor fi impuse restricții temporare de circulație, pe sectorul cuprins între km 108+000 (hotel Capra) și km 116+804 (intrare tunel Bâlea). Mai precis, restricțiile vor fi aplicate intermitent, cu intervale de 10 minute filmare, 10 minute eliberare trafic, pentru filmarea unor secvențe într-un film artistic.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie şi semnalizarea rutieră temporară. Totodată, pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, polițiștii recomandă conducătorilor auto să își păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend