Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Femei hărţuite de indivizi dubioşi la Curtea de Argeş!?! Recomandările Poliţiei

Publicat

in

După ce în ultima perioada mai multe femei au sesizat faptul că nu se simt in siguranţă în anumite zone ale orasului, zilele trecute una dintre acestea a trecut printr-o experienţă cel puţin periculoasă. Aceasta, la sosirea acasa de la serviciu, a avut surpriza sa intalneasca, in zona terasei 1 mai,  aceeasi persoana de sex masculin care o mai agresase verbal nu cu mult timp in urma. De data aceasta individul a incercat să o imobilizeze insa femeia a reusit sa scape. ” Ma intorceam acasa, de la serviciu. Am trecut prin Piata sa imi fac cumparaturile si cand sa intru pe aleea care duce la scara blocului am fost acostata de un barbat de 40-45 ani, acelasi care ma tot aborda insistent in urma cu 3 saptamani. Mi-a adresat cateva cuvinte porcoase si, vazand ca nu il bag in seama, s-a napustit asupra mea. Noroc ca am avut o geanta mai grea si umbrela cu care m-am aparat si ca un vecin tocmai aparuse in zona. Am sunat si la Politie dar nu am mai facut plangere, ne-a povestit T.M. in varsta de 51 ani. Un incident similar a avut loc la doar cateva zile distanta si, din descrierile G.P, o femeie in varsta de 56 ani, individul ar fi fost acelasi, un barbat in varsta de 40-45 ani, cel mai probabil aflat sub influenta alcoolului. Ambele femei sustin ca nu au facut palngeri la Politie multumindu-se ca au scapat nevatamate dar a au reclamat faptul ca in zona terasei 1 Mai, in special la lasarea serii, nu prea sunt vazuti politisti de la ordine publica. Reprezentantii politiei Arges au confirmat faptul ca in ultimele doua saptamani nu s-a depus nicio plangere cu privire la hartuiri dar sustin ca, in astfel de cazuri, femeile renunta la a mai face acest pas bucuroase fiind ca au scapat. ” De regulă, dupa producerea unui astfel de incident, ele renunta la a mai merge la Politie sa faca si pasul urmator, acela de a depune o plangere. Recomandarea noastra este ca ori de cate ori se intampla astfel de incidente trebuie sunat la 112 sau anuntata cea mai apropiata sectie de Politie. Prin neanuntarea acestor agresiuni fizice sau verbale,  cei care le comit nu se vor opri si vor continua spre alte actiuni de gravitate si mai mare”, au declarat reprezentantii IPJ Argeş.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Alimentația pe timp de caniculă. Ce trebuie să includă meniul nostru?

Publicat

in

Meniurile de mâncare pe timp de vară, dar mai ales pe vreme de caniculă contează foarte mult, deoarece în funcție de ceea ce include un meniu, sistemul imunitar poate funcționa mai ușor sau mai greu. Temperaturile ridicate ne dau tuturor bătăi de cap, dar o alimentație sănătoasă ne protejează sănătatea și ne poate ajuta să trecem cu bine peste această perioadă dogoritoare.

Încă de săptămâna trecută canicula și-a făcut prezența în țara noastră, iar razele soarelui sunt atât de puternice și arzătoare încât e nevoie să ne hidratăm chiar și de două ori mai mult decât până acum. Este foarte important să fim atenți la alimentele pe care le consumăm, deoarece o alimentație bogată în antioxidanți oferă organismului o stare de revigorare.

În alimentația noastră este necesar să adaugăm cât mai multe fructe și legume zemoase precum roșiile (conțin 94% apă), castraveți (96% apă), căpșuni și pepene (92% apă), măr (84% apă) și caise (86% apă), potrivit haihuin2.com.

Pe lângă aceste alimente sunt și altele care nu sunt recomandate să fie consumate în această perioadă iar acestea sunt: pâinea, cerealele, cartofii și orezul.

De asemenea, recomandarea specialiștilor este să consumăm alimente cât mai naturale și ușoare precum iaurturile naturale, ouă fierte, brânza proaspătă, carnea de pui, peștele, ciorbele, supele și să încercăm pe cât posibil să eliminăm din alimentația noastră mezelurile și conservele din comerț.

Totodată, nu uitați să vă hidratați ori de câte ori simțiți că este nevoie. Este normal ca în această perioadă să fie nevoie să vă hidratați mai mult. Consumați apă plată și cât mai puține sucuri.

Foto: Business Magazine

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Argeșeni amendați de jandarmi – Au mers la picnic, dar n-au strâns gunoiul în urma lor

Publicat

in

De

Și în acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru protecția mediului în zonele cu afluență ridicată de persoane, dar și alte genuri de misiuni pe raza județului Argeș.

Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Rucăr au depistat, pe raza comunei Valea Mare-Pravăț, 4 bărbați care au sustras material lemnos din fondul forestier. Fiecare a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei iar cantitatea de 1,5 mc. a fost ridicată în vederea confiscării. Tot în această zonă, un bărbat a fost sancționat cu amendă în valoare de 4000 de lei pentru că a transportat material lemnos cu un vehicul destinat transportului de bușteni ”TAFF„ peste albia râului.

Pe linia protecției mediului, jandarmii argeșeni, au acționat cu preponderență în comunele Arefu, Albeștii de Muscel, Bughea de Sus, Lerești și Dâmbovicioara, unde au depistat mai multe persoane care încălcau prevederile legale referitoare la activitățile de picnic. În urma acțiunilor au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 100 de lei fiecare, unor persoane care nu au depus gunoiul în locurile amenajate, 1 amendă în valoare de 1000 de lei unei persoane care a desfășurat activități de picnic în loc nepermis și alte 22 de avertismente pentru aceeași abatere.

Pe timpul acțiunilor au mai fost depistați 2 bărbați care pescuiau ilegal. Unul dintre ei pescuia cu plasă tip monofilament și a fost sancționat cu amendă în valoare de 600 de lei și un alt bărbat care nu avea permis de pescuit a fost sancționat cu avertisment.

Aceste acțiuni au fost desfășurate de efective de jandarmi independent, efortul principal fiind îndreptat către acțiunile desfășurate în sistem integrat cu efective ale Poliției și alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-COV 2.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend