Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Fără permis nu poți conduce ATV-ul!

Avatar

Publicat

in

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești l-au depistat pe I.M., de 24 de ani, din Ștefănești, care conducea un ATV pe raza aceleiași localități, fără a poseda permis de conducere. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că autovehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal.

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marian Oprișan, reacție după pierderea alegerilor: ‘Am sufletul împăcat, pentru că mi-am dedicat întreaga viață și carieră județului Vrancea, care este casa noastră’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan,  Și-a recunoscut înfrângerea la alegerile locale de duminică şi a transmis, într-un mesaj pe reţelele de socializare, că „are sufletul împăcat, pentru că şi-a dedicat întreaga viaţă şi carieră judeţului Vrancea”.

„Vă mulţumesc din suflet, tuturor! Mulţumesc şi mă înclin cu recunoştinţă în faţa celor care aţi avut încredere în mine şi în proiectele mele şi m-aţi votat. Mulţumesc şi celor care aţi avut o altă opţiune şi nu m-aţi votat. Am sufletul împăcat, pentru că mi-am dedicat întreaga viaţă şi carieră judeţului Vrancea, care este casa noastră. Am luptat şi am muncit cu toată forţa şi determinarea pentru un trai mai bun pentru vrânceni şi sunt mândru de tot ce am reuşit să construiesc în Vrancea în ultimii ani”, a scris Marian Oprişan, într-un mesaj pe reţelele de socializare.

Acesta şi-a exprimat speranţa că proiectele sale de dezvoltare vor fi duse la bun sfârşit şi le-a transmis vrâncenilor că va continua să rămână alături de ei şi să le reprezinte interesele.

Publicitate

Potrivit datelor provizorii comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă, Cătălin Toma a obţinut 65.025 voturi, în timp ce Marian Oprişan a fost votat de 59.196 de vrânceni.

Citește și:

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Au început plecările din PNL. Un nume greu părăsește partidul

Avatar

Publicat

in

De

Primarul în funcție al municipiului Timișoara, Nicolae Robu, l-a anunţat, într-un mesaj, pe liderul PNL, Ludovic Orban, că îşi dă demisia din funcţia de conducere a PNL Timiş, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat, afirmă surse liberale.

Duminică seara, după ce a pierdut alegerile de la Primăria Timişoara, Nicolae Robu şi-a anunţat colegii de partid că urmează să renunţe la preşedinţia filialei. Luni l-a înştiinţat de această decizie pe liderul naţional al PNL, Ludovic Orban, printr-un mesaj.

”Domnule preşedinte PNL, având în vedere pierderea de către mine a alegerilor locale pentru funcţia de Primar al Timişoarei, prin prezenta, îmi dau demisia din funcţia de Preşedinte al Filialei Timiş a PNL. Cu stimă şi urări de succes pentru dv şi pentru PNL, Nicolae Robu”, i-a scris Robu lui Orban, potrivit unor surse din cadrul partidului.

Publicitate

Cel mai probabil, la şefia PNL Timiş urmează să fie numit un interimar, care ar putea fi chiar Alin Nica, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Noul primar al municipiului Timişoara, candidatul USR, Dominic Fritz, a obţinut peste 52% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale. Pe locul al doilea s-a situat actualul primar, liberalul Nicolae Robu, care a obţinut puţin sub 30%, conform news.ro.

Citește și:

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend