Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Fără căldură și cu poluare la cote alarmante: Bucureștiul condus de Nicușor Dan arată mai rău ca în comunism

Avatar

Publicat

in

Marţi seara, Platforma pentru măsurarea calităţii aerului din Bucureşti airlive.ro a înregistrat un nivel „foarte ridicat” al poluării în Capitală, în special în zonele Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord.

Gradul de poluare a fost marţi seara de peste 100 ICA, indicele de calitate a aerului care arată concentraţii ridicate pentru PM2,5 (praf) şi PM10.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

Cel mai ridicat grad de poluare a fost în cele trei zone menţionate Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord, însă întreaga zonă centrală a Capitalei se apropia de valorile maxime: Universitate, Moşilor, Timpuri Noi, Camil Ressu.

PM reprezintă materii sub formă de particule (numite şi poluarea cu particule), un termen folosit pentru un amestec de particule solide şi picături lichide găsite în aer. Unele particule, cum ar fi praful, murdăria, funinginea sau fumul, sunt suficient de mari sau întunecate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Altele sunt atât de mici încât pot fi detectate doar cu ajutorul unui microscop electronic.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui George Simion! Legea care va fi susținută de AUR

Expunerea pe termen lung la o concentraţie ridicată de pulberi poate cauza cancer şi moartea prematură, spun specialiştii.

Ultima poluare major în Capitală a avut lor în noatea de Crăciun, când ONG-urile de mediu au atras atenţia că Nordul Bucureştiului a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ dacă este comparat cu media poluarii din 2019 din Bangladesh, cea mai poluată ţară din lume care a avut în 2019 un Indice de Calitate a Aerului de 165, iar Otopeni a atins nivelul de 173.

Citește și: Florin Cîțu ‘țopăie’ de fericire: ‘Banca Mondială confirmă: măsurile pe care le-am luat în contextul pandemiei COVID-19 clasează România în topul țărilor cu cele mai multe și aplicate măsuri din lume’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

ING Bank România a finanțat Agrinvest Credit IFN cu 10 milioane de lei

Avatar

Publicat

in

De

ING Bank România a acordat o facilitate de credit de 10 milioane de lei companiei Agrinvest Credit IFN pentru creșterea creditării fermierilor mici și mijlocii și pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru ale companiei în anul 2021.

Agrinvest Credit IFN a acordat fermierilor români credite de peste 49 milioane de lei în 2020, în primul său an de activitate. Ținta stabilită pentru anul 2021 vizează o majorare de minim 70% a creditelor acordate, în contextul în care fermierii se confruntă cu acces limitat la finanțările bancare clasice, precum și o creștere semnificativă a numărului de clienți finanțați, potrivit mediafax.ro.

„Produsele pe care le oferim sunt destinate mai ales fermierilor mici și medii, structurile de credit fiind personalizate în funcție de fiecare tip de client – persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți comerciale sau societăți agricole, și sunt utilizate pentru susținerea investițiilor sau a ciclurilor de producție. Pentru fermieri, avantajele principale sunt documentația de credit simplă și fluxul de creditare rapid. Astfel, timpul de răspuns este de 24 de ore de la primirea documentației complete, iar termenul garantat pentru accesarea banilor este de maxim 3 zile de la semnarea contractelor de credit”, a declarat Andra Pârvan, Director General Agrinvest Credit IFN.

„Un studiu al Băncii Europene de Investiții din 2020 arată că diferența dintre finanțările existente și cele necesare în agricultura românească este între 2,2-5,3 miliarde de euro. În prezent, soldul creditelor bancare acordate în agricultură este de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Așadar, suntem la jumătate din necesarul finanțării agriculturii românești. Subfinanțarea are la bază riscurile mai mari specifice sectorului: impredictibilitatea legată de vreme și lipsa garanțiilor pentru credite. Studiul relevă, însă, și o nouă componentă legată de lipsa de experiență a fermierilor mici în relația cu banca. Iar aici, jucătorii regionali, precum Grupul Agrinvest, au un rol esențial, pentru că pot fi foarte aproape de fermieri pentru a le oferi soluțiile integrate de care au nevoie, inclusiv finanțarea. Împreună, putem să îi ajutăm pe fermieri să devină mai performanți și să treacă la un mod sustenabil de a face agricultură”, a completat Marius Gavrea, Business Strategy Lead Agri Financing Products, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.

ING Bank România a intrat pe segmentul finanţării agriculturii în anul 2015.

Agrinvest Credit IFN face parte din grupul Agrinvest, jucător în sectorul agricol, cu capital 100% românesc și volume anuale de 267 milioane de lei. Grupul are activități integrate de distribuție inputuri pentru fermieri, comerț cu cereale, dispunând pentru această activitate de capacități de depozitare de peste 250.000 de tone, precum și producție agricolă pe o suprafață de peste 6.500 ha. Instituția financiară a fost înființata în 2019, iar la începutul anului 2020, a primit aprobarea Băncii Naționale a României pentru demararea activității de creditare a fermierilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Primul unicorn românesc speră la 26 de miliarde de dolari în listarea la Bursa de la New York

Avatar

Publicat

in

De

Producătorul de software UiPath, primul unicorn românesc, a stabilit termenii pentru oferta sa publică iniţială (IPO) la Bursa de la New York, operaţiune în cadrul căreia UiPath mizează pe o evaluare de aproximativ 26 de miliarde de dolari, transmit MarketWatch şi Reuters.

Compania care acum are sediul la New York intenţionează să vândă 21,3 milioane acţiuni la un preţ cuprins între 43 şi 50 de dolari pe acţiune, ceea ce ar urma să îi permită să strângă aproximativ 1,06 miliarde de dolari.

Comparativ, cu prilejul unei runde de finanţare derulate la începutul acestui an, UiPath a fost evaluat la 35 de miliarde de dolari, scrie agerpres.ro.

Printre investitorii UiPath se numără Accel, Coatue, Dragoneer, IVP and Sequoia. Conform planurilor anunţate la finele lunii trecute, UiPath îşi va lista acţiunile la New York Stock Exchange sub simbolul “PATH”. Un grup de 22 de bănci, conduse de Morgan Stanley şi JP Morgan, subscriu tranzacţia.

Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari. Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.

În prezent, UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend