Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Fake news. Nu statul român nu-l lasă pe Adrian Coman să voteze, ci Adrian Coman e cel care nu vrea

Publicat

in

A apărut pe G4media, Libertatea etc o știre mult distribuită pe rețelele sociale, potrivit căreia Statul român îi refuză lui Adrian Coman dreptul de a vota la prezidențiale, pentru că este căsătorit cu o persoană de același sex și că, îndemnat să mintă, el a refuzat.

În realitate, Adrian Coman a solicitat la Consulatul României la New York reînnoirea pașaportului. A completat un formular online, unde s-a declarat căsătorit la întrebarea obligatorie privind statutul civil și depus ca anexă o copie a certificatului de căsătorie, de unde rezultă că partenerul său este de același sex.

Statul român nu recunoaște, însă, căsătoriile între persoanele de același sex, chiar dacă au fost oficializate în alte țări – ceea ce este perfect în acord cu Tratatele la care România este parte (recent, a decis și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în același sens).

Adrian Coman, însă are însă posibilitatea să declare că, potrivit legii române, el nu e căsătorit legal. Pentru că aceasta e realitatea juridică: în România el nu e considerat, potrivit legii, căsătorit.

Și ar putea obține reînnoirea pașaportului fără probleme pentru a vota.

Însă miza lui Adrian Coman nu e votul sau pașaportul; ci să se victimizeze, să facă tămbălău și, apoi, noi procese, doar doar forțează mâna statului român să legalizeze căsătorii gay.

Autor: Gabriel Popa, invitat

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Misiunea SpaceX a reușit: astronauții au ajuns la Stația Spațială Internațională / VIDEO

Publicat

in

De

Cei doi astronauţi americani de la bordul navetei Crew Dragon au ajuns, duminică, la capătul unui zbor de 18 ore, la Staţia Spaţială Internaţională.

Citește și: SONDAJ IMAS – Creștere spectaculoasă pentru Pro România: PNL în cădere liberă, PSD stagnează

Capsula la bordul căreia se află astronauții Bob Behnken şi Doug Hurley a completat protocolul de andocare la Staţia Spaţială Internaţională (SSI).

La ora transmiterii știrii, se efectuează ultimele operaţiuni înainte ca pasagerii capsulei Crew Dragon să se întâlnească la bordul SSI cu astronauţii Chris Cassidy, din Statele Unite, şi cu ruşii Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner. Procesul de stabilizare a presiunii între SSI şi naveta Crew Dragon va dura aproape o oră.

Misiunea celor doi astronauți în spaţiu încă nu are stabilită o dată finală, dar nu ar trebui să dureze mai mult de patru luni, cât vor rezista panourile solare ale capsulei Crew Dragon.

Americanii s-au pregătit pentru întâlnirea cu colegii lor de la bordul Staţiei Spaţiale trezindu-se la ora 4.45 (ora 11.45 în România). Este pentru prima dată când astronauţii primesc un semnal muzical de trezire de la ultima misiune operată de NASA, în iulie 2011. Bob Behnken şi Doug Hurley au ales ca semnal pentru deşteptătorul din această dimineaţă piesa „Planet Caravan” de Black Sabbath.

SpaceX şi NASA au lansat, sâmbătă, naveta Crew Dragon, prima misiune cu echipaj uman din cadrul acestei colaborări.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor: Sunt convins că notele de plată vor fi mai mici decât în trecut

Publicat

in

De

Notele de plată la restaurant vor fi mai mici decât în trecut şi sunt convins că operatorii de restaurante nu vor pune presiune pe preţuri, în perioada următoare, a declarat, duminică, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), anunță AGERPRES.

„Sunt convins că notele de plată la restaurant vor fi mai mici decât în trecut şi operatorii de restaurante, practic, în perioada următoare nu vor pune presiune pe preţuri. (…) Nu se vor schimba foarte multe lucruri (după redeschiderea teraselor, la 1 iunie, n.r.). Sunt câteva lucruri care caracterizează parteneriatul dintre autorităţi, clienţi şi operatorii de restaurante. În momentul în care veţi veni la terasă va trebui să faceţi o rezervare. Şi înainte restaurantele aveau un sistem de rezervări şi va trebui, practic, să ne daţi numele dvs. şi numărul de telefon. Acest lucru va fi necesar pentru atunci când în situaţia unei analize epidemiologice să putem să vă contactăm să vă ţinem la curent cu ce se întâmplă. Mai departe, în situaţia în care sunteţi membri ai aceleiaşi familii puteţi sta oricât de mulţi la aceeaşi masă. În situaţia în care nu sunteţi membri ai aceleiaşi familii numărul este limitat la maxim 4 persoane. Distanţa dintre mese trebuie să fie de 2 metri, iar numărul de mese va fi diminuat cu 50%”, a spus Mischie, la Digi 24.

Un consilier al lui Ludovic Orban a răbufnit după poza devenită virală pe internet: ‘Este ori o lucrătura securistă de 2 lei, ori trădare din interior

Acesta a menţionat că speră ca lucrurile să evolueze „atât de bine” în perioada următoare, astfel încât din 15 iunie să fie redeschise şi restaurantele la interior.

„Din punct de vedere al ospătarilor, aceştia vor purta măşti şi mănuşi (…) Fiecărui angajat i se va lua temperatura la intrarea în tură. Turele au fost programate cu ore de începe diferite şi fiecare dintre colegii mei a fost instruit din punct de vedere a ceea ce înseamnă Covid şi măsurile care trebuie luate în acest sens. Vor exista perioade în care trebuie să se spele pe mâini, perioade în care trebuie să sanitarizeze suprafeţele de lucru. Există un instructaj. Această industrie a avut întotdeauna ca principală grijă protecţia alimentară. Acum sunt câteva măsuri în plus pe care cei care lucrează în această industrie, adică 400.000 de oameni, le vor lua pentru a putea funcţiona aceste restaurante (..) Sperăm ca, în cele două săptămâni care urmează, lucrurile să evolueze atât de bine încât pe data de 15 iunie să putem să vă anunţăm că aceste reguli vor fi valabile şi în restaurant şi că din 1 iulie, practic, că nu mai avem restricţii”, a afirmat preşedintele HORA.

Autorităţile au anunţat că, începând cu data de 1 iunie, vor fi aplicate o serie de măsuri de relaxare post-pandemie Covid-19, precum: redeschiderea teraselor, a plajelor, reluarea transportului internaţional şi a deplasărilor în afara localităţii fără declaraţie, respectiv posibilitatea organizării de spectacole şi de competiţii sportive în aer liber.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti, având misiunea de a susţine şi de a promova interesele şi valorile comune ale membrilor săi pe plan naţional şi internaţional.

În prezent, entitatea numără peste 100 de membri şi îşi propune să redefinească industria ospitalităţii româneşti pe coordonatele etice, economice şi culturale pe care le merită.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PITEȘTI

Publicitate
Publicitate

Mioveni

În Trend