Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Expoziţia ‘Vaclav Havel: întâlnire cu lumea’ se va deschide vineri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Publicat

in

Expoziţia “Vaclav Havel: întâlnire cu lumea”, care propune o retrospectivă a muncii lui Jiri Jiru, fotograful personal al preşedintelui Vaclav Havel din 1993 până în 2000, care l-a fotografiat pe şeful statului ceh în timpul vizitelor sale în alte state şi a documentat întâlnirile cu personalităţi importante ale lumii politice şi culturale ale vremii, se va deschide vineri, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

“În aceste fotografii îl vedem pe Havel acompaniat de Hillary Clinton şi Madeleine Albright, Regele Juan Carlos şi Regina Sofia a Spaniei, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Michael Jackson, Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii trupei Rolling Stones. Sunt incluse şi fotografii cu viaţa de acasă. Jiru şi-a folosit camera pentru a imortaliza momente din călătoriile lui Havel în Republica Cehă, din timpul mutării şi reconstrucţiei Cetăţii din Praga, ieşiri în barurile din capitală sau sărbători alături de prieteni, în Lany”, informează Centrul Ceh, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Fotografiile din expoziţie ni-l arată pe Havel atât ca reprezentant al statului, cât şi ca om simplu.

“Publicul va putea vedea câteva dintre fotografiile surprinse de Jiru în 1994 în România, când Havel a făcut o vizită oficială la invitaţia Universităţii din Bucureşti. La ceremonia oficială, Havel a primit titlul de doctor onorific şi a ţinut un discurs în care a adresat dezamăgirile oamenilor în legătură cu evoluţia post revoluţionară”, precizează sursa citată.

Expoziţia este organizată de Ambasada Republicii Cehe, Centrul Ceh şi Bucharest Photofest şi face parte din programul festivalului internaţional de fotografie Bucharest Photofest, ce se desfăşoară între 1-10 octombrie la Bucureşti şi are ca temă centrală Rezistenţa.

Vernisajul va avea loc pe 5 octombrie, de la ora 18,00, în Sala Noua Galerie a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, informează Agerpres.ro.

Jiri Jiru este un fotograf de origine cehă care locuieşte în Praga şi Bruxelles. Pe parcursul carierei sale, a fotografiat pentru numeroase publicaţii (Time, Newsweek, Business Week, People, Fortune, The New York Times, International Herald, National Geographic, etc) şi a fost apreciat ca fotojurnalist în ţările post-socialiste.

În 1993, a devenit fotograful personal al preşedintelui Vaclav Havel. A publicat mai multe cărţi cu fotografiile sale şi a fondat o galerie de fotografie în Praga.

Pe 4 octombrie, Jiri Jiru va participa la o discuţie organizată, în condiţii de pandemie, la Centrul Ceh, începând cu ora 18,00.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

Medicul Gilda Popescu atrage atenția: ‘Virusul și-a schimbat cumva caracteristicile’

Publicat

in

De

Gilda Popescu, medic la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, spune că situația epidemiologică din România este una „deosebit de dramatică în momentul acesta”.

Medicul a atras atenția că e posibil ca virusul să-și fi modificat caracteristicile, având în vedere că mulți pacienți prezintă o simptomatologie minoră la debut, însă înspre ziua a zecea, „când toată lumea s-ar aștepta ca lucrurile să se îndrepte”, ajung să aibă o stare generală profund alterată.

„Situația epidemiologică eu zic că este deosebit de dramatică în momentul acesta. Faptul că și astăzi s-au găsit peste 16.000 de cazuri confirmate cu COVID-19, toate aceste cazuri se adresează unui serviciu medical în care personalul medical este suprasolicitat, supraobosit și în care locurile de spital sunt din ce în ce mai puține. Ce ar trebui făcut – în primul rând, aceste măsuri pe care autoritățile le-au identificat trebuie aplicate, și aplicate ferm, pentru că numai așa lucrurile vor putea cumva fi îndreptate, adică măsurile de prevenție asociate cu vaccinarea rămân măsurile esențiale. De asemenea, persoanele care au simptomatologie trebuie testate”, spune Gilda Popescu.

Potrivit medicului pneumolog, virusul și-a modificat caracteristicile într-o oarecare măsură.

„Ceea ce mi-a atras atenția pentru această perioadă este că virusul pe care îl știm, tulpina din această toamnă, și-a modificat cumva caracteristicile, adică avem mulți pacienți care prezintă o simptomatologie minoră la debut care cedează în două-trei zile, ca în ziua a șaptea, a opta, a zecea să aibă o stare generală profund alterată, să apară stare febrilă, 38, 39, 40 de grade, cu fenomene de insuficiență respiratorie. Aici aș vrea să le atrag atenția colegilor mei virusologi, imunologi, microbiologi, aceste tulpini ar trebui mai bine testate, mai bine urmărite să vedem despre ce este vorba. Începe replicarea virală tardiv? Este o suprainfecție bacteriană? Sau este acea infecție sistemică, acel proces-furtună de citokine, proces în cascadă care duce la insuficiența multiplă de organe? Pentru că multe din aceste cazuri ajung la spital, nu e vina nici a pacientului și nici a medicului care le urmărește, simptomatologia fiind frustă la început, dar din păcate se alterează începând cu ziua a 9-a, a 10-a, când toată lumea s-ar aștepta ca lucrurile să se îndrepte”, a adăugat Gilda Popescu, la B1 TV.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Maraton de vaccinare în Bucureşti, până luni dimineaţă / În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop / Vor fi disponibile toate cele patru tipuri de vaccin

Publicat

in

De

Autorităţile din Bucureşti organizează, de vineri până luni, evenimentul intitulat “Maraton al vaccinării pentru viaţă”, în şase centre din Capitală. În total, vor fi deschise 49 de fluxuri, care vor funcţiona non-stop, şi vor fi disponibile toate cele patru tipuri de vaccin. Se pot prezenta pentru vaccinare toate persoanele cu vârsta peste 12 ani, după cum a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Astfel, începând de vineri, ora 8.00, până luni, la aceeaşi oră, toate cele 4 tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei prin intermediul celor 49 fluxuri de vaccinare deschise în aceste centre, astfel:

▪ Sector 1: RomExpo (B-dul Mărăşeşti 65-67) – 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);

▪ Sector 2: Circul Metropolitan (Aleea Circului, nr.15) – 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);

▪ Sector3: Biblioteca Naţională (B-dul Unirii, nr.22) – 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);

▪ Sector4: Palatul Copiilor (B-dul Tineretului, nr.53) – 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);

▪ Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului 151-171) – 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);

▪ Sector 6: Clubul Seniorilor/ „Mihai Eminescu” (Calea Plevnei nr. 234) – 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen).

Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF “Carol Davila” Bucureşti, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenţi la medicina militară.

“Evenimentul este menit să promoveze beneficiile şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga ţară şi poate constitui un punct de pornire pentru acţiuni similare la nivel naţional”, au explicat reprezentanţii CNCAV.

Lansarea oficială a “Mmaratonului vaccinării pentru viaţă” va avea loc vineri, la ora 12.00, la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor din Sectorul 4.

Programul centrelor de vaccinare va fi non stop.

La activităţile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster, conform instrucţiunilor CNCAV.

Totodată, procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend