Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Expert german pro-Kremlin: ‘Annalena Baerbock, Christine Lambrecht şi Svenja Schulze vor defini relaţiile Germaniei cu Rusia’

Publicat

in

Miniştrii din partea „Verzilor” din noul cabinet german se vor opune conductei Nord Stream-2, dar cancelarul Olaf Scholz înclină spre o relaţie constructivă şi un proces de detensionare în raporturile cu Rusia, a declarat miercuri publicaţiei ruse Vzgliad expertul german Alexander Rahr, un influent analist pro-Kremlin, în contextul în care Moscova se aşteaptă la unele probleme în colaborarea cu noul guvern german.

„Referitor la politica externă (a noului cabinet), aceasta va fi stabilită de trei femei – reprezentanta Verzilor, Annalena Baerbock, care va conduce Ministerul de Externe; Christine Lambrecht, din partea Partidului Social-Democrat /SPD/, titulara de la Apărare, şi Svenja Schulze, noul ministru al dezvoltării economice”, a indicat Rahr.

Potrivit acestuia, noul ministru de externe german este „cunoscut deja pentru retorica sa antirusească”, dar este greu de spus ceva concret deocamdată despre celelalte două politiciene.

„Scholz a dorit ca femeile să definească faţa politicii externe germane. Urmează să vedem ce va ieşi. Vom vedea cu cât femeile sunt mai doritoare de pace sau mai constructive în gândire decât bărbaţii. Dar un lucru este clar: deocamdată, noul guvern intenţionează să urmeze ferm poziţiile alianţei transatlantice şi ale UE şi se va situa de partea Ucrainei în conflictul ei cu Rusia”, a declarat Alexander Rahr pentru Vzgliad, apropiată Kremlinului.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, Verzii vor continua să se opună Nord Stream-2, apreciază expertul german. „Ei nu spun că vor opri gazoductul, dar vor să transfere Bruxellesului responsabilitatea luării unei decizii în privinţa acestuia. Iar acolo, după cum se ştie, există diferite puncte de vedere. Aşa că lupta va reîncepe. Nu este deocamdată clar cum se vor manifesta Lambrecht sau Schulze, dar este evident că Verzii vor continua să pună probleme Rusiei în această privinţă”, consideră Alexander Rahr.

Dar cancelarul Olaf Scholz aspiră la o relaţie constructivă şi la detensionare, a adăugat analistul german de origine rusă.

Însă viitorul gazoductului Nord Stream-2 nu este nici pe departe cea mai importantă problemă în relaţiile ruso-germane, consideră el, menţionând că, pentru Moscova, cel mai important lucru este ca Germania să nu adere la posibilele noi sancţiuni împotriva Rusiei, cedând în faţa SUA.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că doreşte stabilirea unei relaţii „constructive” cu Olaf Scholz, într-un mesaj de felicitare adresat noului cancelar german, care i-a succedat Angelei Merkel.

„Aceasta ar corespunde, fără dubiu, intereselor fundamentale ale ruşilor şi ale germanilor şi ar contribui la consolidarea stabilităţii şi securităţii la nivel regional şi global”, afirmă şeful statului rus în mesajul său dat publicităţii de către Kremlin, potrivit Agerpres.ro.

În pofida numeroaselor crize dintre Rusia şi Occident şi a dezacordurilor profunde, Angela Merkel, care vorbeşte limba rusă, şi Vladimir Putin, care cunoaşte germana, au stabilit o relaţie de lucru cordială, chiar dacă complexă pe durata celor 16 ani, cât s-a aflat la putere Angela Merkel, încercând să-şi disocieze diferenţele geopolitice de interesele lor economice, notează AFP.

Astfel, chiar dacă Germania a validat toate valurile de sancţiuni împotriva Moscovei după anexarea Crimeii de către Rusia şi conflictul din Ucraina sau instituite pentru reprimarea opoziţiei ruse, Angela Merkel – în pofida presiunii unor aliaţi – a susţinut cu fermitate construcţia gazoductului Nord Stream-2 pe sub Marea Baltică, destinat să lege Rusia de Germania pentru aprovizionarea Europei cu gaze.

Olaf Scholz este un social-democrat, marele partid de centru-stânga din Germania, din care a făcut parte din predecesorul Angelei Merkel în funcţie, Gerhard Schröder, un foarte bun prieten al lui Putin, devenit preşedinte al Consiliului de administraţie al gigantului petrolier rus Rosneft, notează AFP.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

David Popovici a uimit lumea natației – Antrenorul dublului campion mondial spune unde s-a făcut diferența în cursele de 100 și 200 m liber

Publicat

in

De

Red. Sport • HotNews.ro

Adrian Rădulescu este antrenorul momentului în natația mondială, elevul său (David Popovici – 17 ani) reușind să cucerească două medalii de aur la Campionatul Mondial găzduit de Budapesta: la 100 și 200 m liber.

Adrian Radulescu, David Popovici si Dragos LuscanFoto: frnpm.ro

Adrian Rădulescu, antrenorul lui Popovici: David a avut mai multă încredere în pregătirea lui

În vârstă de 32 de ani, Rădulescu a oferit mai multe detalii după participarea la CM de Natație, interviul fiind oferit pentru siteul Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Cum aţi trăit de pe margine succesele lui David?

„Îl văd zilnic pe David la antrenamente şi cunosc preptirea pe care o face. În serii şi în semifinale am fost destul de ocupat pentru că am filmat cursele pentru analiză. La finale însă am coborât în tribuna de pe plaja bazinului. Aş fi stat liniştit pe scaun pe parcursul curselor, dar toţi din faţa mea se ridicaseră şi eu nu mai vedeam ce se întâmplă” – Adrian Rădulescu.

Ce a avut David în plus faţă de ceilalţi competitori?

„La o asemenea competiţie, nivelul este foarte apropiat. Faţă de ceilalţi concurenţi, cred că David a avut mai multă încredere în pregătirea lui”.

Ce sentimente v-au încercat în momentele în care David a urcat pe podium?

„Bucurie imensă. Dar să vă spun şi un fapt amuzant legat de acest aspect. Mulţi străini mi-au spus că nu ştiau cât de frumos este imnul României şi s-au bucurat să-l descopere la această ediţie de Mondiale”.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră victoriile lui David de la 100 şi 200 m liber?

„Este o confirmare a muncii sale şi a întregii echipe. Noi am îndrăznit să visăm, dar ne-am asumat şi efortul necesar”.

V-aţi aşteptat la această dublă victorie a lui David?

„M-am aşteptat să fie competitiv, dar ne-am focusat pe obiectivele de timp. Dacă le îndeplineam fără medalie, noi eram încântaţi” – Adrian Rădulescu.

David Popovici și recordul unic de 49 de ani pe care l-a egalat

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA – are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.

Ce urmează pentru David Popovici, după medaliile de aur câștigate la CM Natație

După ce a strălucit la Budapesta, David Popovici va avea câteva zile de pauză, apoi va participa la alte trei competiții importante:

  • Campionatele Europene de juniori de la Otopeni (5-10 iulie);
  • Campionatele Europene de seniori la Roma (11-17 august);
  • Campionatele Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).

S-ar putea să te intereseze și:

INTERVIU David Popovici și lecțiile pe care le putem învăța de la un campion mondial- „Speranța este convingerea că poți orice îți propui în viață”

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Dmitri Medvedev vorbește despre crearea României Mari! Amenințare pentru București: ‘Consecințele pot fi mult mai puțin amuzante!’

Publicat

in

De

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este posibilă în mod direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”, susține vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, informează TASS.

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani. Drum bun! Dar [ei] vor este mai repede! Prin urmare, există o altă cale de a obține aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari”, a spus Medvedev, pe canalul său de Telegram, răspunzând la o întrebare cu privire la cât de repede ar putea adera Moldova la blocul comunitar.

El a menționat că „politicienii români dansează politic în jurul Moldovei” de mult timp. Astăzi, acest lucru se întâmplă la propriu, amintește politicianul rus.

„Prima ședință comună a parlamentelor moldovean și român a fost finalizată prin faptul că legislatorii au dansat ținându-se de mână. A părut destul de amuzant. Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a spus Medvedev.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend