Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Exerciţii care te ajută să lucrezi toate grupele musculare

Avatar

Publicat

in

Atunci când vine vorba de exerciţiile pentru întărirea musculaturii, avem tendinţa să le împărţim în exerciţii pentru abdomen, exerciţii pentru braţe şi piept şi exerciţii pentru fesier şi picioare. Ceea ce nu ştim însă este că există numeroase antrenamente care lucrează toate grupele musculare în acelaşi timp, fără să fim nevoiţi să ne mai împărţim antrenamentul. Bineînţeles, niciun exerciţiu nu va lucra fiecare muşchi în parte, dar câteva dintre ele sunt ideale pentru majortatea grupelor musculare.

În mod normal, antrenamentele trebuie să conţină atât activitate aerobică (alergatul, mersul cu bicicleta etc.), cât şi exerciţii de tonifiere. Multe dintre antrenament cresc ritmul respiraţiei, dar şi bătăile inimii şi, tocmai de aceea, este ideal să facem 20-30 de minute de aerobic pe zi. Astfel, combinând cele două tipuri de antrenament, ai siguranţa că lucrezi fiecare parte a corpului.

4 exerciţii care lucrează tot corpul

Flotări. Pune palmele pe podea, sub umeri, cu palmele întinse. Întinde picioarele, stai pe vârfuri şi formează cu tot corpul o linie dreaptă. Lasă corpul jos astfel încât pieptul să fie cât mai aproape de podea, apoi revin-o la poziţia iniţială. Repetă acest exerciţiu de 10 ori, fă o pauză şi pregăteşte-te de încă un set de flotări. Dacă ţi se par dificile, încearcă să le faci în timp ce stai pe genunchi.

Genuflexiuni. Începe exerciţiul din poziţie dreaptă, în picioare şi apleacă-te în squat. Revin-o în poziţie iniţială. Fă cât mai multe repetări, ia o pauză, apoi mai fă încă un set de genuflexiuni. Asigură-te că posteriorul este dus cât mai în spate, picioarele sunt îndepărtate până la nivelul umerilor, vârfurile spre exterior, iar în momentul în care execuţi genuflexiunea picioarele tale formează un unghi de 90 de grade.

Genuflexiune, flotare şi săritură. Această combinaţie de exerciţii este excelentă pentru a lucra tot corpul. Din poziţie dreaptă, din picioare, lasă-te în genuflexiune. Apoi, din genuflexiune te plasezi în poziţie plank, faci o flotare, revii în picioare în poziţia iniţială şi sari cu braţele sus. Fă cât mai multe repetări şi, bineînţeles, cât mai multe seturi. Dacă ţi se pare prea dificil şi nu faci faţă, poţi renunţa la flotare.

Fandări. Stai cu un picior în faţă şi unul în spate. Lasă-te în fandare în timp ce piciorul din faţă are toată talpa pe suprafaţa podelei şi toată greutatea asupra lui, iar genunchiul din spate este paralel cu podeaua. Lucrează cu fiecare picior şi repetă de câte ori poţi.

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Medicul Beatrice Mahler: ‘Cred că nu doar restricțiile au dus la scăderea importantă a numărului de cazuri, ci și vaccinarea în orașele mari’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Beatrice Mahler, mangerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, afirmă că ”cele două laturi – restricţii şi campanie de vaccinare – îşi pun amprenta şi ne duc cu paşi siguri, mici, dar siguri către ceea ce ne dorim cu toţii”.

”Din punctul meu de vedere, la cum văd că evoluează lucrurile şi la numărul de pacienţi pe care îi avem internaţi în Institutul «Marius Nasta», dar şi după datele statistice, cred că nu doar restricţiile au dus la scăderea importantă a numărului de cazuri, ci şi impactul pe care îl are vaccinarea în oraşele mari, unde, într-adevăr, campania de vaccinare şi modalităţile de vaccinare sunt diverse. Cred că cele două laturi – restricţii şi campanie de vaccinare – îşi pun amprenta şi ne duc cu paşi siguri, mici, dar siguri către ceea ce ne dorim cu toţii”, a declarat Beatrice Mahler.

Medicul consideră doar trebuie în continuare convinsă populaţia să se vaccineze.

”Trebuie doar să continuăm şi să convingem populaţia că trebuie să fie parte a acestei echipe în care noi, cadrele medicale, suntem aici pentru ei, dar îi aşteptăm şi pe ei să vină să se vaccineze pentru că numai aşa putem depăşi momentul ăsta”, a mai afirmat Beatrice Mahler.

Întrebată despre numărul de pacienţi din secţiile ATI, care pare constant, Mahler a afirmat: ”Scăderea numărului de cazuri din terapie intensivă se va produce mult mai lent pentru că, din păcate, perioada de recuperare a unei persoane care ajunge cu formă critică în terapie intensivă este extrem de lungă. De multe ori, durează trei, patru, chiar şase săptămâni ca o persoană să poată fi admisă din terapie intensivă  într-o secţie normală şi, din păcate, nu întotdeauna reuşim acest lucru şi ne pare rău pentru asta”, informează news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Psihiatrul Gabriel Diaconu: ‘Noi doctorii am făcut un lucru ce antivaxeri nu fac, noi venim cu o soluție, nu protestăm’

Avatar

Publicat

in

De

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat că puțini oameni ar fi dat țării noastre o șansă în ceea ce privește succesul vaccinării.

Puțini oameni au dat României o șansă, că are un corp medical divizat, sistem de sănătate cu probleme. Noi doctorii am făcut un lucru ce antivaxeri nu fac, noi venim cu o soluție, nu protestăm.

La fiecare persoană vaccinată am văzut tristețe. Abia acum pot să-și plângă trauma suferită de un an.

Avem un liman de atins, să vaccinăm peste 10 milioane de oameni în cel mai scurt timp. Lupta cu COVID se va duce în acele zone în care oamenii în costum nu ajung prea des. Astăzi am vaccinat orbi, persoane cu probleme psihiatrice. În fața bolii suntem egali”, conform Digi24.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend