Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

EXCLUSIV Poliția, în acțiune! Măsuri luate de Ministerul de Interne, pe fondul invaziei Federației Ruse în Ucraina!

Publicat

in

În contextul invaziei Federației Ruse în Ucraina, surse ale Bugetul.ro din Ministerul de Interne ne-au dezvăluit că Poliția Română a luat, în această perioadă, mai multe măsuri în privința imigranților care vin în România dinspre Ucraina.

Concret, am vrut să aflăm cât de protejați sunt cetățenii români de o posibilă intrare în țară, odată cu valul de imigranți ucraineni, a unor grupări de crimă organizată din Ucraina sau a unor spioni ruși.

Sursele noastre ne-au precizat că se fac vericări continue, că s-au luat măsuri atât pe linie contrainformativă, cât și pe alte paliere, astfel că cetățenii români pot să stea liniștiți.

„Vă dați seama că facem verificări, sunt vericați de mai multe ori cetățenii care intră în România! Nu am luat doar măsuri pe linie informativă, au fost mai multe măsuri”, au explicat, pentru Bugetul.ro, surse din Ministerul de Interne.

Poliția de Frontieră: 976.951 cetăţeni ucraineni au intra în România, de la începutul războiului

În data de 19.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.130 de persoane, dintre care 8.808 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 1,3% faţă de ziua precedentă), informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.446 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 861 cetăţeni ucraineni (scădere cu 11,3 %).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 19.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 976.951 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.011.480 ucraineni.

Eugen DINU

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Dezvaluiri

Primarul Sectorului 2 s-a dat de gol! Ce se urmărește prin eliminarea parcărilor gratuite din Capitală

Publicat

in

De

De mâine, 15 august, intră în vigoare noile tarife de parcare anunțate de Primăria Capitalei, precum și de primăriile de sector. Ce se urmărește prin eliminarea parcărilor gratuite din Capitală? Ne-a spus-o cu perdea primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Aș vrea ca, în 2030, în București să fie cu 500.000 de mașini mai puțin. Aș vrea ca oamenii să meargă mai mult pe jos, mai mult cu bicicleta, mai mult cu transportul în comun”. Practic, unii bucureșteni vor fi constrânși să renunțe la mașinile pe care le dețin.

Motivul? „Suntem invadați de mașini”, a explicat Mihaiu, într-o postare pe Facebook. În campania electorală, același Radu Mihaiu promitea înființarea unor noi parcări. Doar nu era să le zică locuitorilor Sectorului 2, în campania electorală, că infrastructura Bucureștiului nu permite rezolvarea traficului aglomerat din Capitală și nici pe cea a parcărilor. Singura soluție viabilă ar fi, poate, cea a construirii unui număr semnificativ de parcări de tip Park & Ride, la periferia Capitalei, iar bucureștenii să-și lase mașinile acolo. Dar pentru asta ar trebui să li se asigure un transport în comun pe măsură, ceea ce, în prezent, nu e cazul în București. Iar construirea unui număr important de Park & Ride-uri pare și mai departe.

Vezi și În campanie promitea construirea unor noi parcări, acum, la 2 ani după ce a fost ales primar, Radu Mihaiu ar vrea ca bucureștenii să meargă mai mult pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun

Revenind la actualul primar al Sectorului, deși în programul său electoral vorbește despre finalizarea parcării de tip Park & Ride Cora Pantelimon, aceasta nu aparține de Primăria Sectorului 2, ci de Primăria Capitalei. Așadar, nici aici nu a fost corect cu votanții săi, având în vedere că proiectul nu era în atribuțiile sale.

Vezi și Viktor Orban, ‘idiotul util’ lui Vladimir Putin

Interesant este faptul că și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a achiesat la ideea lui Mihaiu, că bucureștenii ar trebui să „meargă mai mult pe jos, mai mult cu bicicleta, mai mult cu transportul în comun”. Cel puțin, asta reiese din comentariul făcut de Ciucu la postarea primarului Sectorului 2: „Am citit cu plăcere textul. Mă regăsesc..”.

Ce-i așteaptă pe bucureșteni? Cel mai probabil, vor urma alte taxe și alte impozite, până când oamenii nu-și vor mai permite „luxul” de a avea o mașină personală. Și astfel se vor rezolva, dintr-un foc, problema traficului și cea a parcărilor din Capitală. Simplu, nu? Dar, totuși, nu așa suna promisiunea din campania electorală.

Eugen DINU – Comentariul este asumat integral de autor

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

În campanie promitea construirea unor noi parcări, acum, la 2 ani după ce a fost ales primar, Radu Mihaiu ar vrea ca bucureștenii să meargă mai mult pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun

Publicat

in

De

Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, pare că și-au uitat promisiunile făcute în campania electorală, atunci când încă nu fusese ales edil al unui sector din Capitală. În campanie, Mihaiu promitea „construirea de parcări de tip Park & Ride” și „noi parcări rezidențiale supraetajate sau automate (rotative) acolo unde există spațiul necesar”. La aproape doi ani de la alegerile locale, din poziția de primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu ar vrea ca bucureșteniisă meargă mai mult pe jos, mai mult cu bicicleta, mai mult cu transportul în comun”Mai mult, spune el, din cele 1,5 milioane de mașini care sunt astăzi în Capitală ar vrea „ca, în 2030, în București să fie cu 500.000 de mașini mai puțin”Concret, analizând spusele edilului de sector, oamenii vor fi constrânși, într-un fel sau altul, să renunțe la mașinile lor.

„Câteva cuvinte despre parcări.

În București sunt 1,5 milioane de mașini. Suntem, practic, invadați de mașini.
Înclinația noastră înspre mașini are cauze complicate. Pentru mulți bucureșteni, mașina personală este protecția împotriva agresiunii orașului.

În mașina noastră este atât de curat pe cât facem noi. În mașina noastră putem să interacționăm cu ce persoane dorim noi. În mașina noastră e atât de cald sau de răcoare pe cât ne dorim.

În mașina noastră nu ne certăm cu golani, nu suportăm mizeria altora. În mașina noastră copiii sunt în siguranță.
E clar ce câștigăm folosind mașina. Ce pierdem însă?

Ne pierdem comunitatea, ne pierdem orașul, ne pierdem sănătatea. Pierdem încrederea, pierdem independența copiilor noștri. Ne pierdem trotuarele, spațiile verzi. Am făcut anul trecut un studiu cu Ordinul arhitecților în care am întrebat oamenii ce vor să facă cu spațiul liber de lângă blocurile lor. Un procent covârșitor din oameni au răspuns ”parcări”. Nu spațiu verde, nu loc de joacă pentru copii, nu locuri de relaxare.
Parcări.

Locuri unde să ne depozităm armura împotriva orașului.
Înclinația noastră către mașini și parcări trădează atitudinea pe care o avem față de oraș: aceea de a ne apăra împotriva agresiunii. Privim orașul ca pe un adversar, ca pe un agresor de care trebuie să ne protejăm.

Acest lucru nu poate continua la nesfârșit. Vremea adversității dintre oraș și locuitorii lui trebuie să treacă, și va trece. Datoria noastră este să încurajăm oamenii să-și înțeleagă, să-și accepte și să-și iubească comunitatea. Nu se va întâmpla peste noapte. Va lua probabil ani întregi. Dar aceasta este direcția în care suntem obligați să mergem.
Și pentru asta, va trebui să renunțăm, ușor, ușor la armură.

Aș vrea ca, în 2030, în București să fie cu 500.000 de mașini mai puțin. Aș vrea ca oamenii să meargă mai mult pe jos, mai mult cu bicicleta, mai mult cu transportul în comun.

Să putem ridica ochii din asfalt și să vedem comunitatea de lângă noi.
Cum facem asta?
Nu există o singură măsură pentru a ajunge acolo. E clar că avem nevoie de un set de măsuri.

Să putem merge la cumpărături cu liftul, nu cu mașina. Să putem merge pe jos la școală și la grădiniță. Să putem merge pe jos în parc. Sau la biserică. Să avem un transport în comun decent și predictibil.
Să avem piste sigure pentru bicicliști.
Avem nevoie de toate cele de mai sus.
Dar mai avem nevoie de un lucru.

Avem nevoie de conștientizarea faptului că ocuparea spațiului public costă. Toată lumea e de acord că un chioșc amplasat pe spațiul public trebuie să plătească o taxă. Sau un panou publicitar. Sau o terasă.

La fel e și cu mașina amplasată pe spațiul public. Nu mai putem accepta ca depozitarea unei mașini pe spațiul public să fie gratis, sau aproape gratis.

Pentru că această depozitare ne costă pe toți. Sănătate, bunăstare, spirit de comunitate și standard de viață.

Zilele acestea se discută mult despre parcări. Este o discuție binevenită. Trebuie să ne decidem dacă ne dorim ca Bucureștiul să devină o imensă parcare gratuită, sau vrem să fie un oraș cu adevărat, așa cum vedem în vest.
Eu sunt pentru cea de-a doua variantă”, spune, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, Radu Mihaiu.

În programul electoral intitulat „E timpul SCHIMBĂRII”, Radu Mihaiu promitea construirea unor noi parcări

„E timpul SCHIMBĂRII”, spunea Radu Mihaiu, în perioada în care dorea să fie primar al Sectorului 2, în programul său electoral. La vremea respectivă, el și-a fixat și 6 priorități pentru un viitor mandat:

„1. Curățenie ca acasă
2. Locuri de muncă mai aproape de casă și un
mediu economic mai atractiv în sector
3. Educație: Școli și grădinițe cu program
prelungit, mai sigure pentru copii
4. Trotuare pentru oameni, parcări pentru mașini
5. Spațiu verde și timp de calitate pentru familii
6. Siguranță”.

Vom construi parcări de tip Park & Ride pentru cei care fac vin să muncească în București, ca alternativă la tranzitarea orașului cu mașina, în zonele: Cora Pantelimon (finalizată lucrarea începută deja), ieșirea autostrăzii A3 spre Colentina (str Gherghiței, str Mihai Tudor), ieșirea autostrăzii A3 spre Petricani, intrarea în Colentina din Voluntari (Colentina 459).

Vom construi noi parcări rezidențiale supraetajate sau automate (rotative) acolo unde există spațiul necesar. Noile locuri de parcare vor fi scoase la licitație”, se preciza în programul electoral al lui Mihaiu.

Parcarea de tip Park & Ride Pantelimon, trecută de Mihaiu în programul său electoral, nu aparține de Primăria Sectorului 2

Deși în programul său electoral vorbește despre finalizarea parcării de tip Park & Ride Cora Pantelimon, aceasta nu aparține de Primăria Sectorului 2.

Într-adevăr, această parcare a fost finalizată în primăvara acestui an, dar proiectul s-a aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Acest proiect a fost început în mandatul de primar general al lui Sorin Oprescu, în anul 2011, continuat de Gabriela Firea, în perioada în care se afla la șefia Primăriei Capitalei, și finalizat de Nicușor Dan, în 2022.

<>Primaria Capitalei: Primarul General, Gabriela Firea, a semnat contractul pentru realizarea parcarii de tip park&ride de la intersectia Pantelimon-Vergului. Acest obiectiv reprezinta atat restul de executie al proiectului “Reabilitare sistem rutier cu linii de tramvai pe sos. Pantelimon si sos. Iancului” cat si realizarea parcarii de tip park & ride-un nod intermodal care cuprinde: bucla intoarcere tramvai, peroane, sala asteptare, zona food, zona maxi taxi, culoar pana la viitoarea statie de metrou si pasaj pietonal care va inlocui trecerile de pietoni. Viitoarea park&ride Pantelimon-Vergului (Cora) va avea 498 locuri, si alte 171 de locuri de parcare se vor amenaja in zona scolii 46>>, anunța, în august 2019, Primăria Municipiului București.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend