Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

EXCLUSIV!  Nu s-au incheiat licitaţiile, nu porneşte staţia de asfalt 

Publicat

in

#Legea achiziţiilor publice întârzâie lucrǎrile din Curtea de Argeş

#Soferii au ajuns la limita rǎbdǎrii, autoritǎţile spun cǎ nu au bani nici pentru astupat gropi

La aceastǎ orǎ, în Curtea de Argeş se desfǎşoarǎ destul de puţine lucrǎri din programul Serviciului Public de Gospodǎrire Comunalǎ. Se lucreazǎ intens la amenajarea a douǎ parcǎri, una în zona centralǎ şi alta în cartierul Progresul şi, cam atât. Cele douǎ mari lucrǎri aşteptate cu interes de zeci de familii de argeşeni şi anume asfaltǎrile strǎzilor Daniel Sterescu şi Voievozi  vor începe abia în luna august.

Achiziţiile online dau peste cap programul de lucrǎri

Directorul SPGC, Ioan Ghiţǎ, a declarat redactorilor PROFIT cǎ întârzâierile sunt cauzate de procedurile complicate de achiziţionare de materiale prime pentru producerea asfalatului. « Legea achiziţiilor publice este foarte complicatǎ… Sunt termene peste termene, se tot fac contestaţii dupǎ care se aşteaptǎ alte termene. De asemenea la aceste licitaţii online se înscriu atât firme serioase cât şi firme care nu vor altceva decât sǎ încurce lucrurile şi sǎ conteste tot » spune Ioan Ghiţǎ.
Acestea sunt şi motivele pentru care asfaltǎrile lipsesc cu desǎvârşire la aceastǎ orǎ în oraşul regal. Tinând cont de gropile tot mai multe şi faptul cǎ nici mǎcar acestea nu sunt plombate, e clar cǎ situaţia este destul de complicatǎ iar autoritǎţile recunosc.

Soferii au ajuns la limita rǎbdǎrii – Gropile, pericol într-una din cele mai circulate intersecţii

O intersecţie ultra centralǎ din municipiul Curtea de Argeş aratǎ mai ceva ca dupǎ bombardament dupǎ ce în zonǎ s-au fǎcut numeroase intervenţii la reţeaua de apǎ iar gropile au rǎmas neastupate. Intotdeauna autoritǎţile spun cǎ înainte de turnarea asfaltului pe aceste gropi e nevoie de tasarea terenului însǎ argeşenii spun cǎ soluţii existǎ şi cǎ, în nici un caz gropile nu trebuie sǎ rǎmânǎ cu adevǎrat periculoase, sǎptǎmâni de zile. « Toatǎ lumea ocoleşte gropile aşa cǎ fiecare trece intersecţia cum îi e mai bine sǎ nu îşi strice maşina. Astfel se merge haotic şi nu de puţine ori a existat riscul producerii de accidente. Dacǎ nici în centrul oraşului nu se mai face nimic, ce sǎ mai spunem despre cartierele unde strǎzile sunt pline de cratere cu care de altfel ne-am obişnuit mǎcar… » spune un locuitor al municipiului Curtea de Argeş.

« Dacǎ mai trec de câteva ori prin gropile astea unde şi nisipul pus de cei de la Aquaterm a fost spǎlat de ploaie, dau primǎria în judecatǎ. Pǎi trei cratere pe un metru pǎtrat şi nimeni nu ia mǎsuri, asta chiar nu mai poate fi acceptat. » spune un alt argeşean, de meserie şofer, care zilnic trece de mai multe ori prin intersecţia cu probleme.

Nastea recunoaşte: „Nu avem cu ce sǎ le astupǎm”

Pentru cǎ gropile la care fac referire şoferii sunt rǎmase în urma unor lucrǎri la reţeaua de apǎ, am luat legǎtura cu directorul Aquaterm, Gabriel Nastea. Acesta a recunoscut cǎ, deşi cunoaşte problema, nu are cu ce sǎ asfalteze. „Cu ce sǎ le mai astupǎm? Nu avem asfalt, nu avem bani… Nici nu ştiu cine ar trebui sǎ le acopere, noi sau SPGC-ul… Asfalt nu are nimeni. In plus, avem câte trei, patru avarii zilnic, plesnesc conductele într-una, peste tot sǎpǎm şi lǎsǎm în urma gropi. E foarte greu pentru cǎ nu avem bani” a declarat Gabriel Nastea redactorilor PROFIT.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Octavian Jurma îi dă dreptate lui Arafat în privința testelor PCR la intrare în țară, deși șeful DSU se dezice de hotărârea lui

Publicat

in

De

Medicul Octavian Jurma afirmă, vineri seară, că Raed Arafat are perfectă dpretate să propună testarea celor care vin în ţară. ”Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii”, afirmă medicul, precizând că ”suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi”.

”De dată această dr Raed Arafat are perfectă dreptate. Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii. De altfel este o măsură care a fost anunţată şi de Joe Biden, Preşedintele Statelor Unite pentru intrarea în SUA, indiferent de statusul vaccinal. Astfel de măsuri simple şi eficiente şi se pot implementa foarte rapid, astfel încât pot încetini cu săptămâni debutul unui val în cazul unei versiuni atât de infecţioase cum este Omicron. Prin urmare, propunerea domnului dr. Arafat a fost respinsă de guvern”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Octavian Jurma.

Potrivit acestuia, ”refuzul unor măsuri elementare de protecţie şi prevenţie ni se prezintă că o grijă deosebită faţă de cetăţeni”. 

”Probabil încă sunt supăraţi că ne-am luat după restul Europei şi am băgat Africa de Sud pe lista roşie. Dacă îi lăsăm pe lista verde, cum erau la începutul săptămânii trecute, românii noştri reveneau liniştiţi mergeau acasă şi răspândeau Omicron, în vreme ce guvernul putea declara că la noi e altfel şi putem să ne relaxăm în continuare. Până şi refuzul de care BOR a certificatului verde ne-a fost prezentat că o „victorie” prin care s-a obţinut sprijinul bisericii în combaterea pandemiei”, a mai scris medicul.

Potrivit acestuia, ”suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi din nebunia asta colectivă”,informează news.ro

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de secretarul de stat Raed Arafat, precizează vineri că Institutul Național de Sănătate Publică a propus joi ca intrarea în România să se facă cu test PCR negativ, indiferent din ce zonă vin călătorii, iar Departamentul a venit în ședința CNSU de azi cu un proiect de hotărâre „elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP”, însă Guvernul a decis reanalizarea acestuia.

„În data de 2 decembrie 2021, având in vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Național de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situații de Urgență și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca «intrarea pe teritoriul național sa se facã doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii»”, precizează DSU.

„Dată fiind această propunere venită din partea INSP, Departamentul pentru Situații de Urgență a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul ședinței CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP”, subliniază sursa citată.

Departamentul pentru Situații de Urgență menționează că, potrivit competențelor instituționale, încă de la debutul pandemiei de COVID-19 a elaborat direcții de acțiune, în baza propunerilor venite din partea specialiștilor de sănătate publică, care mai apoi au fost discutate și implementate sau nu, în cadrul forului superior, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

„Referitor la informațiile venite «pe surse» privind «disensiunile» care ar fi avut loc în cadrul ședinței de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii inițiale avizate de către specialiști, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuțiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică”, precizează DSU, informează psnews.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Pensionarii vor avea ce să pună pe masă de sărbători! Marius Budăi: ‘Nu vor fi probleme cu plata pensiilor. Avem banii’

Publicat

in

De

Noul ministru al Muncii, Marius Budăi i-a asigurat pe români că anul acesta, vor avea ce pune pe masă de Crăciun.

„Problemele s-au rezolvat, coalitia  a adoptat OUG cu rectificarea. S-au făcut deja plăţi către teritoriu. Vreau sa-i linistim pe toti, situatia este sub control. Nu vor fi probleme cu plata pensiilor, continua calendarul cu platile. Avem banii. Problema se rezolvă”, a declarat ministrul la România Tv.

Marius Budăi a anunţat că pensiile vor creşte cu 10 la sută de anul viitor, iar pensia minimă va fi de 1200 de lei. De asemenea, noul ministru al Muncii a explicat cine vor fi românii care vor primi 1200 de lei în plus la pensie, în ianuarie.

„Valoarea punctului de pensie va fi de 1586 de lei, acea majorare de 10 la suta. Mai avem o majorare pentru pensia minima, de la 800 la 1200 de lei.

Vreau să precizez că în ianuarie pensionarii nu primesc inca o pensie in plus, primesc o suma de bani acele persoane cu venituri mici. Acordam o suma de 1200 de lei. Decizia  a fost scrisa in programul de guvernare”, a explicat Marius Budăi.

Ministru a mai anunţat că după recalcularea pensiilor este posibil să fie persoane ale căror pensii vor creşte cu doar 5 lei.

„În termen de 120 de zile de la preluarea guvernării vom prezenta un calendar de implementare cu ceea ce se va intampla cu pensiile. Pot fi cazuri de cresteri de 5 lei. Atunci cand vorbim de sume si cifre chestiunile se pot stabili doar cand vom termina cu creionul calculul”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii, despre voucherele de vacanţă: Am propus prelungirea valabilităţii celor actuale şi acordarea de vouchere noi

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, că s-a discutat despre voucherele de vacanţă, propunerea sa fiind să se prelungească valabilitatea actualelor vouchere cu încă un an şi acordarea de vouchere noi, pentru anul viitor. În privinţa unei noi legi a pensiilor, Budăi a arătat că nu este cuprins acest lucru în programul de guvernare, prioritatea Executivului fiind implementarea pachetului social de la 1 ianuarie.

”Noi am propus prelungirea valabilităţii actualelor vouchere, care mai sunt şi nu au putut fi folosite din cauza pandemiei şi acordarea de vouchere pentru anul următor”, a spus Budăi, precizând că actualele vouchere nefolosite vot putea fi folosite la finalul anului următor.

”Vedem ce iese din avizările interministeriale” a menţionat ministrul, precizând că în piaţa mai sunt şi vouchere din 2019, nu doar din 2020 şi urmează să se stabilească concret elementele legate de prelungirea lor, informează româniatv.net

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend