Conecteaza-te cu noi

Anchete

EXCLUSIV Atenție! Provincialii care lucrează și locuiesc în București nu-și vor putea petrece Sfintele Paști în sânul familiei

Publicat

in

Provincialii care lucrează și locuiesc în București nu-și vor putea petrece noaptea de Înviere în sânul familiei. Surse oficiale au precizat, pentru Bugetul.ro, că, potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, provincialii nu se vor putea duce în localitatea de baștină, cu ocazia Sfintelor Paști, dacă nu au făcut-o deja.

Singura excepție o reprezintădeplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie”, au declarat, pentru Bugetul.ro, surse oficiale.

Vezi și EXCLUSIV E loc de combinații! Poliția de Frontieră cumpără măști de protecție cu negociere ‘la secret’

ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

‘d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie’ – este singura excepție”, au spus sursele noastre.

Gabriela Firea: 4 milioane de oameni în București

În toamna anului trecut, primarul Capitalei, Gabriela Firea, dezvăluia că sunt peste patru milioane de oameni în Capitală.

Primarul Bucureștiului a spus, la vremea respectivă, că sunt mulți angajați din multinaționale, studenți și alți cetățeni care locuiesc în Capitală, fără a avea buletin de București.

„Traficul este cea mai mare problemă a noastră. Un oraş construit pentru un milion de cetăţeni … Suntem peste patru milioane după toate studiile, în Bucureşti sunt peste patru milioane de cetăţeni. Peste patru milioane, sunt foarte sigură, sunt date statistice. După ultimul recensământ erau două milioane şi jumătate, dar recensământul are deja 10 ani şi jumătate. Eu vorbesc real, ce este în Bucureşti în momentul în care adunăm toţi angajaţii din multinaţionale care vin din ţară, nu şi-au făcut încă acte din Bucureşti, toţi studenţii, toţi turiştii şi ceilalţi cetăţeni care trăiesc în Bucureşti, dar nu au forme legale, nu au buletin de Bucureşti”, a declarat primarul general al Capitalei, la DC News.

Vezi și Vești pentru pensionari în plină criză de coronavirus! Pensiile, în pericol?

Aplauze pentru Marcel Vela! Șeful MAI a rezolvat problema în timp-record

Premierul Ludovic Orban, reacție pentru Bugetul.ro: ‘Analizăm’

EXCLUSIV Sunt vizați toți românii care stau la bloc! Singura condiție cu care administratorul vă poate face public numele la avizier

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Anchete

EXCLUSIV Avem dovada. Abuz al Poliției în plină stare de urgență

Publicat

in

De

În luna aprilie, o filmare scandaloasă, cu un tânăr lovit în repetate rânduri, deși nu riposta, de un polițist de la Secția 9 Poliție, a creat o adevărată isterie în spațiul public, românii arătându-se revoltați de modul în care a acționat omul legii. După ce a fost bătut și încătușat, tânărul a fost și amendat. Bugetul.ro a intrat în posesia procesului-verbal scris de agenții de la Secția 9 Poliție și a constatat că nu este semnat de un martor. De asemenea, polițistul care l-a scris (n.r. – polițistul care a scris amenda este colegul celui care l-a lovit pe tânăr) nu a specificat motivul pentru care amenda a fost întocmită fără a avea vreun martor, așa cum prevede legislația în vigoare.

Vezi și Video În Capitală, un polițist aplică Legea pumnului! ‘Bă, băiatule, știi că n-ai voie să ieși din casă? Care-i urgența?’

Conform Articolului 19 alin. (1) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001,  „procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”. Totodată, potrivit alin. (2), nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

Ei bine, la alin. (3) se precizează că, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. În procesul-verbal intrat în posesia reporterului Bugetul.ro se vede clar că omul legii a omis să facă această precizare (vezi document).

A fost scuipat și i s-au rupt epoleții sau nu?

Deși în spațiul public polițistul s-a apărat transmițând prin sindicaliști că a fost scuipat și că i s-au rupt epoleții, acest lucru nu reiese din procesul-verbal, acolo unde nu se precizează nimic legat de acest episod.

A fost depistat la adresa mai sus menționată fără a avea un motiv întemeiat și fără a avea asupra sa vreun document cu care să își poată justifica prezența în zonă.

După ce a fost interceptat, susnumitul a refuzat să ne furnizeze datele de stare civilă motiv pentru care am procedat la imobilizarea și încătușarea sa folosind forța, iar datele de stare civilă a fost furnizate (sic!) la Sediul Secției 9 Poliție”, se arată în procesul-verbal redactat de polițiștii de la Secția 9.

La „Mențiuni” se precizează că „Întrucât emana halenă alcoolică și a refuzat orice fel de cooperare cu organele de Poliție, refuzând să semneze prezentul Proces Verbal, i-am adus la cunoștință faptul că va fi sancționat în lipsă”.

Așadar, nimic legat de faptul că tânărul l-a scuipat sau i-a rupt vreunul dintre epoleți polițistului de la Secția 9.

Procesul-verbal, în contradictoriu și cu ceea ce susține tânărul

Polițistul care a scris procesul-verbal susține că tânărul nu a avut nici buletinul și nici declarația pe propria răspundere la el, în vreme ce persoana bătută a declarat, pentru Bugetul.ro, că le avea pe amândouă, doar că nu avea data trecută pe declarație.

Tânărul bătut susține că avea și declarație, și cartea de identitate, doar că nu avea data trecută pe declarația pe propria răspundere.

Eram separați, nu eram cu băiatul ăla. Eu mă duceam la Marius (n.r. – un supermarket din zona Pantelimon) să iau ceva și să vin acasă. Aveam declarația la mine, cu buletinul. Le-am arătat declarația și buletinul.

Și-mi zice: ‘Domne, n-ai data și o să primești amendă’. Și-i zic: „îmi dați amendă pentru chestia asta, că n-am data?’. Și-mi zice: ‘Da, pentru că e stare de urgență’.

Apoi a venit și celălalt băiat și l-a oprit și pe el. Și zice că-i dă 20 de milioane (n.r. – 2.000 de RON) amendă și lui. Și-am scos telefonul și am început să filmez. Mi-a zis ‘Stai așa, că o să vezi tu imediat’. A coborât din mașină, mi-a dat una peste mână să-mi cadă telefonul – nu mi-a căzut – și a început să mă ia la pumni. Pe urmă s-a băgat celălalt polițist.

I-a zis: ‘Băi, lasă-l în pace, că iese lumea de la geam și te filmează’.

Apoi s-a dus după băiatul celălalt. Pe urmă mi-a șters filmarea din telefon”, a povestit, pentru Bugetul.ro, la vremea respectivă, tânărul care nu a vrut să-și facă public numele.

Vezi și EXCLUSIV. Tânărul bătut de polițist: Mi-a dat una peste mână, să-mi cadă telefonul și a început să mă ia la pumni

Ce s-a întâmplat la început de aprilie

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, doi bărbați au fost opriți de un echipaj de la Secția 9 Poliție, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, însă au refuzat legitimarea și așa s-a ajuns la „tratamentul” aplicat de omul legii, care l-a bătut pe unul dintre ei. DGPMB a demarat cercetări în privința modului în care a acționat polițistul-bătăuș.

Un om al legii a aplicat legea cu pumnul pe Șoseaua Pantelimon, din București, în noaptea de marți spre miercuri. Polițistul de la Secția 9 îi dă mai mulți pumni unui bărbat care nu ripostează.

Mai mult, el îl întreabă pe omul legii, în timp ce este lovit „De ce dai în mine, mă?”.

Ulterior, polițistul-bătăuș aleargă după al doilea bărbat. La un moment, spre finalul filmării, se aude cum un polițist spune: „Bă, băiatule, știi că n-ai voie să ieși din casă? Care-i urgența?”.

A urmat un comunicat mincinos al Sindicatului Europol

Sindicaliștii de la Europol susțineau, la vremea respectivă, că tinerii au cazier, ceea ce, așa cum a anunțat în exclusivitate Bugetul.ro, s-a dovedit a fi o mare minciună.

Vezi și SURSE Lovitură de teatru: Tânărul luat la pumni de polițistul de la Secția 9 nu are cazier

Realitatea din spatele imaginilor „scandaloase” care au devenit virale

Azi noapte, o patrulă de ordine publică oprește 2 persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate încep să îi înjure pe polițiști, le spun cum „fac ceva pe ordonanțele militare” și îi trimit pe polițiști…la origini.

Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să îl lovească rupându-i epoleții.

Colegul nostru încearcă să îl imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie recepție.

Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie si strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și mictionau pe Politie, polițiști și pe lege…

P.S. Ambele persoane au fost sanctionate pentru refuz de legitimare și nerespectarea restricțiilor de circulatie. Bărbatul care a scuipat polițistul nu se află în evidențele DSP și nu s-au impus măsuri de izolare”, susțineau cei de la Europol.

Deși nu se cunosc, ambii tineri au declarat că polițistul a făcut abuz

Bugetul.ro a vorbit cu ambii tineri, iar amândoi ne-au spus că polițistul de la Secția 9 a făcut un abuz de putere.

Vezi și EXCLUSIV O nouă mărturie împotriva polițistului-bătăuș: ‘Pur și simplu, a început să dea în el. Nu a ridicat tonul, nu l-a jignit, nu i-a zis nimic’

EXCLUSIV. Tânărul bătut de polițist: Mi-a dat una peste mână, să-mi cadă telefonul și a început să mă ia la pumni

Bugetul.ro va revenit cu amănunte despre acest caz, îndată ce le va avea. În acest moment, tânărul bătut se judecă cu polițistul de la Secția 9 din Capitală.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Anchete

Ciudatul caz Caracal. Oficial e vie, dar Gheorghe Dincă e acuzat de uciderea sa

Publicat

in

De

În luna mai a început procesul în care Gheorghe Dincă este acuzat, printre altele, de uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu.

Bugetul.ro a verificat site-ul Poliției Române și a descoperit că, oficial, oamenii legii încă o caută pe Luiza Melencu, ceea ce înseamnă că IGPR-ul o consideră vie pe fata domiciliată în Radomir.

Melencu Mihaela Luiza încă figurează la rubrica „Persoane dispărute”, pe site-ul oficial al Inspectoratului General al Poliției Române.

In ziua de 14.04.2019, a plecat de la domiciliu deplasandu-se in mun.Caracal jud.Olt, si nu a mai revenit pana in prezent. Semnalmente: inaltime 160 cm , constitutie atletica, fata ovala, par saten lung, ochi caprui.

La data plecarii susnumita era imbracata in pantaloni tip blugi elastici de culoare albastru, , pulovar de culoare negru, tenesi de culoare albastru”, precizează Poliția Română.

Se cere reluarea anchetei

Paradoxal, toate părțile implicate vor să se reia ancheta. Părinții Alexandrei Măceșanu, familia Luizei Melencu, dar și inculpatul Gheorghe Dincă cer reluarea anchetei.

E un dezastru! Avem trimisă în judecată o persoană pentru o faptă care nu există. Dacă nu dovedești moartea cuiva, cum poți să pedepsești pe cineva? Luiza, legal, nu este decedată”, a declarat, la Realitatea Plus, la începerea procesului, Tonel Pop, avocatul familiei Melencu.

Mai mult, și Monica Melencu, mama fetei, susține că fata ei a fost traficată și tot ce mai vrea este aflarea adevărului.

„Nu vreau nimic de la statul român, decât atât, să ne spună adevărul. Să îmi spună unde e Luiza. Nu vreau aberații. Imaginea cu fiica mea înainte de răpire mi-a rămas în minte. Vreau să știu ce s-a întâmplat cu adevărat. Jur că voi lupta pentru a afla adevărul, pentru că Luiza nu merita asta”, a declarat aceasta.

În ceea ce-l privește pe acuzat, Gheorghe Dincă susține că anchetatorii „l-au păcălit” și cere să se reia ancheta.

Vezi și

Eduard Hellvig, ‘înlocuit’! Mutarea care l-a dat de gol pe Klaus Iohannis

Declarația pe propria răspundere nu mai este necesară! Iată, însă, pentru ce puteți primi amenzi

De azi, un ‘dinozaur’ e out din Poliție! Scandalurile în care a fost implicat: De la ‘Regina Șpăgilor’ la ritualuri ‘Cosa Nostra’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend